De-a lungul timpului, la toate popoarele, trecerea in eternitate a unei personalitati a fost insotita totdeauna de ipoteze, zvonuri si suspiciuni. Indiferent daca tristul eveniment a avut loc recent sau in urma cu mai multi ani, ruperea firului de pe mosorul vietii unui inalt demnitar a reprezentat un deznodamant neasteptat, ce a alimentat stufoase discutii contradictorii.
De fiecare data, in toate epocile, investigatorii au plecat la un drum lung si barat de piedici, incercand sa dezlege itele intortocheate ce franeaza, de obicei, elucidarea misterelor unui deces suspect.
O moarte neelucidata pana in prezent, a fost cea a marelui orator Barbu Catargiu. Asasinatul s-a petrecut la 8 iunie 1862, demnitarul avand pe atunci functia de primministru conservator.
Premierul – care a avut un sfarsit tragic, neasteptat – s-a nascut la 28 octombrie 1807, in Bucuresti. Tatal sau a fost Stefan Catargiu, mare vornic -si mama sa s-a numit Stanca Vacarescu, fiica banului Barbu Vacarescu. Dupa ce a terminat cursurile scolilor grecesti la moda, tanarul a urmat la Paris, in perioada 1825-1834, studii de litere, filosofie, istorie, drept si economie, impreuna cu viitorul domn al Munteniei, Barbu Stirbei.
Revenit in tara, a devenit membru in Parlament, apoi a avut diferite functii precum director in Departamentul Justitiei; in 1843 obtine functia de culcer si in decembrie 1848 este cooptat in conducerea Sfatului Vistieriei. In momentele de varf ale evenimentelor revolutionare ale anului 1848, a preferat sa se delimiteze fata de revendicatori, cautand sa plece cat mai departe, in locuri linistite. A cutreierat Marea Britanie, Spania si Austria. Reintors in Bucuresti, a devenit vornic de politie, logofat si judecator. Cautand clipe de liniste, se retragea in castelul cu 52 de camere de la Maia, in inima Baraganului. Aici organiza baluri, la care participau mosieri si inalte personalitati. Impunatorul edificiu de la Maia, ce domina campia, a fost gandit de celebrul arhitect peisagist Mayer, cel care s-a intrecut pe sine la construirea Cismigiului din Bucuresti. In jurul castelului, o gradina in stil englezesc era despicata de alei cu fantani si plante exotice Sofora.
La 22 ianuarie 1862, Barbu Catargiu a devenit Presedintele Consiliului de Ministri, avand si portofoliul de ministru de Interne. La preluarea acestor investituri nu avea cum sa stie ca peste patru luni si jumatate va muri datorita politiei al carei ministru era. O ghicitoare din Paris, madame Lenormande, il avertizase inca din anii studentiei ca va sfarsi printr-o moarte violenta, dupa ce va urca in functii inalte. Si predictiunea s-a adeverit.
In seara zilei de 8 iunie 1862, in cadrul unei sedinte deosebit de agitate ce avusese loc in Camera, Barbu Catargiu a declarat raspicat ca prefera sa moara decat sa incalce legea, in cadrul unor dispute pe marginea reformei agrare la care se opunea. In momentul in care urma sa plece acasa, a aflat ca birjarul plecase cu trasura sa, nu se stia unde, intamplator sau nu. In aceste conditii, prefectul de politie Nicolae Bibescu s-a oferit sa-si ia seful in cupeul sau. In momentul cand trasura cu cei doi demnitari trecea pe sub clopotnita Mitropoliei, s-au tras doua focuri de arma. Un glont l-a atins pe premier la baza craniului, moartea fiind fulgeratoare. Asasinul a tras din spate, in ceafa. Cele doua pocnituri au speriat caii, care cu greu au fost opriti aproape de cheiul Dambovitei.
Tabara conservatoare a considerat ca autorii asasinatului au fost de doua feluri: autori morali si efectivi. Din prima categorie erau banuiti ca fac parte liberalii, care mai purtau denumirea de “rosii”, in frunte cu C. A. Rosetti. Conservatorii au devenit suspiciosi in momentul cand procurorul care se ocupa de caz a fost destituit si ancheta sistata. O alta ipoteza a fost aceea ca ucigasul era platit de cineva din anturajul lui Cuza, domnitor care, la randul lui, a stiut si a trecut sub tacere complotul pregatit de conspiratori. Se presupune ca Cezar Librecht, agent secret de origine belgiana, seful telegrafului, cunostea in amanunt esafodajul conjuratiei si l-a informat pe domnitor la timpul potrivit, fara ca acesta sa intervina preventiv.
In continuare, s-a ajuns la ipoteza in care prezumtivul asasin platit a fost ungurul Gheorghe Bogati, un individ blond, cu cioc, ciupit de varsat, imbracat nemteste, deosebit de exaltat in ideile sale politice, a carui stare materiala s-a imbunatatit inexplicabil peste noapte. Din promiscuitatea in care se invartea neavand ce manca, traind in mizerie – dintr-odata a fost angajat, ca prin minune, inspector principal al padurilor din zona Piatra Neamt, fara sa aiba pregatirea necesara. Dupa alungarea lui Cuza, Bogati a emigrat in Ardeal, unde si-a pierdut urma. Varianta cea mai plauzibila la care au ajuns istoricii investigatori a fost aceea ca asasinul a fost chiar Nicolae Bibescu, prefectul politiei, care a avut multe fisuri in declaratii. Aafirmat ca in trasura isi tinea bratul drept pe umerii premierului. Asasinul s-a urcat pe scara cupeului si a tras in ceafa victimei, dupa care a fugit in vale, desi niciun martor nu vazuse pe cineva alergand. Glontul nu putea perfora baza craniului spre gat, deoarece era protejat de bratul celuilalt demnitar. Mana calda, prieteneasca, protectoare se presupune ca tinea totusi in palma un pistol. Alt delincvent inarmat nu avea cum sa patrunda in acel perimetru pazit permanent si nu avea nicio sansa sa-l paraseasca viu.
De la acea scena de asasinat politic ce a ramas o enigma sine die -, suspectul ce detinea functia de prefect al Politiei capitalei, a ramas in ochii opiniei publice drept “Bibescu-pistol” .
Dupa eveniment, guvernul conservator a decretat 20 de zile de doliu, dupa care a demisionat in bloc. La locul crimei s-a ridicat o statuie.
(Note bibliografice: Cristina Diac Cuza, Partas la asasinat? J.N.15/01/07, p.6-7; Wikipedia Enciclopedia libera)
