Ipocrita Uniune Europeana nu vrea Ford in Romania

Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe contractul de vanzare a Uzinei Daewoo de la Craiova catre americanii de la Ford si Uniunea Europeana a inceput sa maraie la statul roman.
Comisia Europeana a deschis o ancheta pornind de la premisa ca statul roman a oferit avantaje speciale companiei Ford, iar vanzarea nu ar fi in regula. Practic, Comisia a luat foc in momentul in care Ford a anuntat ca va produce la Craiova masini ieftine. Si, ati putea intreba, ce-i doare pe cei din Uniunea Europeana ca Ford produce masini ieftine sau scumpe in Romania?
Nu pe functionarii de la UE ii intereseaza asta, ci pe constructorii din Europa, care vad un concurent puternic, care le ia din caimacul vanzarilor. Atunci au inceput sa faca presiuni, iar Comisia Europeana se executa. Chipurile, statul roman este acuzat ca a diminuat pretul real de vanzare catre Ford prin stergerea datoriilor fabricii, prin conditia de mentinere a unui numar de angajati si prin impunerea unui plan de investitii.
Zic desteptii de la Comisie ca, in aceste conditii, statul roman a impiedicat alti investitori sa vina la Craiova, oferind astfel fabrica celor de la Ford.
Investigatorii de la UE au uitat ca nici Renault, nici Peugeot, nici Volkswagen nu s-au aratat interesate de Craiova. Si atunci, firesc, statul roman a vandut singurului client. Lucru care ii calca pe nervi pe mai-marii Uniunii Europene. Vezi Doamne, cum si-a permis statul roman, in nemernicia lui, sa bage Fordul in curtea noastra fara sa ne intrebe nimic?
Dupa parerea lor, Daewoo Craiova ar fi trebuit inchisa, muncitorii trimisi acasa, iar prostii de romani sa cumpere masinile produse numai in Europa.
Ancheta declansata de Comisia Europeana este o sicana facuta companiei americane, pe care cauta sa o scoata de pe piata fara sa le pese de avantajele pe care le are Romania.
Si un avertisment pentru statul roman, care trebuie sa vanda numai companiilor europene agreate de desteptii de la Uniune. N-am auzit de vreo ancheta dupa ce statul roman a dat gratis tot petrolul tarii teparilor austrieci de la OMV. In acest caz, totul a fost OK pentru ca OMV este o companie europeana.
Cu alte cuvinte, la jefuirea Romaniei (in limbaj oficial “privatizare”) trebuie sa participe numai Europa. De aceea, atunci cand statul roman isi permite sa iasa din front si sa faca o foarte profitabila afacere cu Ford este tras de urechi.
Este foarte posibil ca Ford sa abandoneze proiectul din Romania, agasat de Comisia Europeana, la care se mai adauga si protestele muncitorilor americani care nu privesc cu ochi buni deschiderea unor fabrici in tari sarace. Asta in timp ce 10 din cele 12 capacitati din SUA si Canada vor fi inchise pana in 2012.
Multumim Uniunii Europene care a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca priveste Romania nu ca pe un partener, ci ca pe o colonie de sclavi.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare