Aventurile unui judoka in Tara Soarelui Rasare (II

Un voiaj lung, total 18 ore, cu tot cu oprirea de la Toronto. Narita e un aeroport imens. Usor de iesit din aeroport, usor de gasit autobuzul, biletele sunt ieftine (pentru 100 de km ni se cer 25$). E caldura in iulie, dar nici chiar asa: 27 de grade, plus umiditatea.
Amanunt de interes pentru un roman: la controlul pasapoartelor, politistul observa ca sunt nascut in Romania. Un dialog se leaga; imi zice ca a fost si el acolo anul trecut sa-l vada pe Dracula si ca un sofer de taxi a incercat sa-l jupoaie la pret. Ma intreaba, cu cuvinte mai politicoase, daca toti romanii sunt asa hoti.
Pornim… Peisajul nu este deosebit, circulatia se face pe stanga. Ne asteptam la ceva care sa-ti taie respiratia, dar nu gasim; peisajul seamana mai mult cu cel nord-american decat cu cel european.
Soseaua trece pe langa diverse sate cu case a caror unica particularitate este acoperisul. Un acoperis ca al pagodelor, cu tigle curbate, foarte groase, de te intrebi daca biata casuta va rezista mult timp sub greutatea lor. De o parte si de alta a drumului sunt campuri rectangulare de orez, cu casute ca niste mici ferme, nimic
special.
Ajungem la Tsukuba, iar langa statia de autobuz se afla un parking de biciclete. Mii si mii de biciclete sunt lasate aici de catre cei care iau autobuzul. Reusesc sa vorbesc la telefon cu profesorul de judo de la universitatea Tsukuba, care trimite doi studenti sa ne ajute cu transportul. Vin cu doua masini, caci bagajele noastre sunt prea multe pentru una singura.
Ajungem in campusul universitar. Studentii locuiesc in blocuri de apartamente cu cate 2-3 etaje. Ne lasam si noi pantofii la intrare, alaturi de multe alte perechi. In interior se circula numai descult. Intram in camera rezervata pentru noi: superb ! Aer conditionat, frigider, televizor, balcon, toate functioneaza cu o telecomanda. Baia este complet echipata, dar totul este foarte mic. Un detaliu inedit: singura perna disponibila are aspectul obisnuit, doar ca este umpluta cu un fel de pietricele de plastic, nimic moale la interior. Este totusi confortabila! Cladirile din campus nu au nimic deosebit, sunt noi, fara nicio arhitectura specifica. Foarte multa lume circula cu bicicleta, ne este chiar greu sa traversam strada. Alt detaliu inedit toate bicicletele sunt tip “de dama”, fara cadru.