Oameni de valoare. Traian Vuia (I)

Traian Vuia s-a nascut la 17 august 1872, in comuna Surducul-Mic (langa Lugoj). Visul de a zbura a prins aripi inca din copilarie, perioada in care incepe sa observe curentii de aer in vreme ce inalta, alaturi de colegii de scoala, zmeie. Studiile superioare le face la Budapesta, la Scoala de Politehnica. Aici ia parte la adunarile Societatii literare “Petru Maior”, tinand conferinte pe diverse teme, intre care problema zborului cu aparate mai grele decat aerul. Dupa un an, din lipsa de bani, e nevoit sa se intoarca in tara, lucrand ca secretar de avocat la Lugoj si urmand cursurile Facultatii de drept din Budapesta, unde mergea numai pentru examene. Alti zece ani trec pana sa obtina doctoratul in drept si sa inceapa sa practice avocatura. Intr-o buna zi, pe neasteptate, Vuia pleaca la Paris. Motivul? Lucrase in secret, multi ani, la un model de “automobil zburator”, pe care spera sa-l poata realiza in capitala Frantei.
Era insa perioada in care ideea unor aparate de zburat mai grele decat aerul nu castigase inca teren, atentia tuturor fiind indreptata spre baloane. Asa se face ca memoriul trimis de Traian Vuia la Académie des sciences, cu privire la un “aeroplan-automobil”, este catalogat drept fara sansa de realizare. Tanarul roman nu se lasa insa descurajat de acest prin refuz. Continua sa studieze pentru a-si perfectiona ideea. El priecteaza un aparat in forma de liliac, cu aripile montate pe un cadru din tuburi de otel, fixate pe un sasiu cvadriciclu. Aparatul trebuia sa aiba roti de cauciuc, precum bicicletele, cele doua din fata avand amortizoare si fiind dirijate de volan. Neavand suficienti bani ca sa-si cumpere un motor, Traian Vuia se hotaraste sa si-l construiasca singur. Acesta era compus dintr-o butelie de otel, continand gaz lichefiat, fixata pe unul din tuburile sasiului. Butelia era racordata la o camera inchisa, prevazuta cu becuri Bunsen, pentru a ridica presiunea gazului, odata cu temepratura. La iesirea in aceasta camera de incalzire, gazul ajungea, printr-un tub de otel, la cilindrii unui motor “Serpollet”, instalat sub aripi. Pilotul putea regla, cu ajutorul unei manete, presiunea gazului.Cat despre aripile aparatului, acestea puteau fi stranse si se pliau ca o umbrela. Masina zburatoare a lui Vuia era dotata si cu o elice.
Dupa 4 ani de munca incrancenata, romanul se afla aproape de visul sau. In primavara lui 1906, el hotaraste sa inceapa experimentarile.
(Bibliografie: Dinu Moroianu, I.M. Stefan, Focul viu, Pagini din istoria inventiilor si descoperirilor romanesti, Bucuresti, 1963)