Niciodata nu am simtit atata greata in a scrie despre un meci al echipei nationale a Romaniei! Evolutia tricolorilor din meciul cu Olanda o percep ca o jignire personala si sunt sigur (din mesajele pe care le-am vazut) ca multi alti romani din toate colturile lumii traiesc acelasi sentiment.
Victor Piturca si cei 11 jucatori de fotbal cu acte de profesionisti si-au batut joc de sperantele capsunarilor din Spania, de zidarii plini de praf din Italia, de milioanele de romani aflati in fata televizoarelor, de extraordinara galerie galbena care i-a incurajat pe teren la toate cele trei meciuri. I-au tradat!
Poate ca sunt vorbe grele, dar nu sunt scrise dupa incheierea meciului. Am asteptat o noapte sa-mi treaca nervii si m-am trezit a doua zi dimineata cu acelasi gust de scarba. De ce ar trebui sa ne simtim tradati?
Romania avea calificarea in propriile maini. Nu depindea de ce vor altii, nu depindea de alte aranjamente, totul era in picioarele si mintea celor 11 jucatori trimisiu pe teren. Ne trebuia victorie in meciul cu Olanda. O echipa de la care nu am primit nici un gol in preliminarii, ba chiar am reusit s-o batem la Constanta. Trebuia sa batem Olanda, dar care Olanda? Echipa care a batut cu 3-0 Italia si 4-1 Franta? Nici gand, echipa a doua a Olandei, cu 7 jucatori de rezerva. Nici macar portarul Van der Sar n-a fost pastrat in teren de Van Basten. O echipa calificata in sferturi fara probleme, o echipa care nu prea avea chef sa se intalneasca a doua oara cu Italia, campioana lumii. Cei 11 tricolori trebuiau sa intre pe terenul de la Berna cu un singur gand: sa bata echipa B a Olandei si sa nu stea la mila unui rezultat de egalitate intre Franta si Italia.
Si olandezii B au parut extreme de amabili pe tot parcursul primei reprize. Au pierdut mingi usoare, au jucat degajat, se indreptau agale cu mingea la picior spre poarta noastra, doar, doar i-o impiedica cineva sa inainteze! Iar de doua ori, jucatori, ajunsi cam fara voie singuri cu Lobont, in fata au tras asa, numai ca mingea sa nu intre-n plasa.
Romanii sunt invitati in atac dar, stupoare, nu vin. Nu, merci! Joaca de parca ei ar avea calificarea castigata si nu Olanda! Spre nedumerirea nu doar a noastra, ci si a comentatorului de pe RSE. Olanda se joaca in gluma ca la antrenament, iar Mutu si coechipierii sai par drogati. Nu vor cu nici un chip sa se apropie de poarta adversarilor care le lasa culoare cat sa intri cu un camion. Nicolita centreaza ca un jucator mediocru de divizia B si incearca fineturi de maidan care, fireste, esueaza. Dupa care ranjeste tamp, de parca nu joaca meciul vietii lui. Cocis pare olog, iar Codrea in ultimul minut al reprizei, la singura ocazie clara a meciului pentru noi, trage artistic de la 16 metri, in loc sa rupa plasa printr-un sut taranesc. Olandezii nu mai stiu ce sa creada, au impresia ca romanii nici nu vor de fapt sa castige partida. Mutu este lenes si previzibil, Marius Niculaie dispare din joc, iar aparatorii sunt deconectati, par plecati de mult in vacanta.
Vine pauza. Credeam ca Piturca ii va palmui sa se trezeasca din somnul cel de moarte. Si credeam ca ii va arunca in lupta pe Florentin Petre si Dica, cei care au impins jocul spre poarta italiana. Cand colo Piturca merge pe aceleasi maini moarte.
La Zurich, Italia conducea Franta cu 1-0 iar francezii se gaseau cu un om mai putin pe teren. Lucrurile erau clare, Italia nu va scapa ocazia din mana. Deci, rezultatul de 0-0 de la Berna ii trimiteau acasa pe romani. In aceste conditii, ce poate sa faca o echipa? Sa forteze victoria! Aveau 45 de minute inainte si un adversar comod in fata. Dar echipa Romaniei de dupa pauza este, spre disperarea noastra, incredibil de lenesa, de indolenta. Jucatorii par treziti din somn si pusi sa alerge. Cei 11 zmei ai lui Piturca devin 11 purtatori ilegali ai tricoului nationalei Romaniei. Nu alearga, nu se bat pe mingi, Duelurile cu olandezii sunt finute. Avem domnisoare sfioase pe teren. Nici o alunecare, nici un presing, nici o scanteie. 11 jucatori care parca dorm in bocanci, invitandu-i si pe adversari sa faca la fel.
Pana aici! Vine si momentul in care olandezii din echipa B se plictisesc sa ne tot invite. “Daca voi nu vreti meciul, sa fiti sanatosi!” Fara sa forteze portocalii baga doua goluri la care nici macar nu se bucura. Din nou, ca la antrenament.
Dupa primul gol, unii tot mai spera in adancul sufletului. Sa ne revenim, ca turcii. Dar cu cine? Acesti jucatori, zisi de fotbal, isi continua siesta letargica si nici macar nu le pasa de “Desteapta-te romane!” cu care 10.000 de suporteri incearca, ironic, sa-i trezeasca.
Asa se incheie unul din cele mai umilitoare meciuri pe care le-am vazut.
Nu este o rusine sa te bata Olanda, dar este o mare rusine sa nu lupti!
Bravo Italia! Cu noroc, cu picior de Buffon, cu lupta au reusit sa treaca mai departe. Imi pare firesc. Si sa nu va mirati daca aceasta chinuita echipa care a tremurat o clipa in fata lui Mutu va ajunge in finala! Caci italienii au si atunci cand sufera o mentalitate de invingatori, de profesionisti adevarati care-si joaca sansele pana la capat si nu se multumesc niciodata cu putin. Si nu o mentalitate de prapaditi, nimeriti din gresala in societatea buna a fotbalului, asteptand umili si adormiti sa le pice de sus rezultatele bune ca niste pere malaiete.
