Jilava selectiva

In acest episod vom scoate in relief cativa opozanti de diferite profesii, oameni onesti, buni crestini, care si-au facut datoria fata de familie si socie­tate. Toti si-au gasit sfarsitul la inchi­soa­rea Jilava, loc de trista amintire, in pamantul careia zac, in anonimat, oasele multor nevinovati.

Traian Murariu s-a nascut la 7 apri­lie 1901, in comuna Padureni, din judetul Timis. Dupa terminarea studiilor, a ramas in localitatea natala, unde a muncit cu multa devotiune pentru familia sa. Dupa efectuarea stagiului militar, revine la Pa­dureni si suporta, cu greu, schimbarile dramatice de sub ocupatia sovietica si vio­lenta prin care se impu­nea regimul comunist, dupa acapararea puterii prin mijloace nelegitime.

In seara zilei de 12 decembrie 1950, a gazduit doi fugari care cereau adapost, Nicolae Mazilu si Ion Mogos. Erau doi fosti elevi ai Liceului Negru Voda din Fagaras, care erau urmariti de Secu­ri­ta­te, deoarece erau luptatori in miscarea de rezistenta anticomunista din Muntii Fa­garasului si doreau sa fuga din tara. In noaptea de 15/16 decembrie 1950 au fost descoperiti, prin tradare, si au fost impus­cati pe loc.

Pentru fapta de a gazdui doi opo­zanti haituiti de autoritatile comuniste, Traian Muraru a fost arestat de Secu­ri­tate si acuzat de complicitate la crima de unel­tire contra ordinei sociale. Tor­turat in anchete aproape un an de zile, la 4 de­cem­brie 1951, Tribunalul Miltar Bucuresti l-a condamnat la moarte cu o usurinta greu de conceput in mintea generatiilor care au urmat. A fost executat la Peni­tenciarul Jilava, in seara zilei de 27 septembrie 1952. A platit cu viata pentru gestul sau de bun crestin, de a gazdui in casa sa doi patri­o­ti prigoniti pentru dreptate.

Un alt roman torturat, care a murit la Jilava, a fost Constantin Oprisan, nas­cut la 16 martie 1921, in localitatea Oncesti, din judetul Bacau. Studiile li­ceale le-a facut la Bacau, dupa care a urmat Facul­tatea de Filosofie din Cluj. In perioada studentiei, a fost apreciat de profesorii Lucian Blaga si D.D. Rosca. Dupa un stagiu petrecut in Germania, unde a frecventat cursurile celebrului Heidegger, s-a intors in Ro­ma­nia in 1945, ajungand liderul Fratiilor de Cruce pe intreaga tara.

In urma ordinului cu numarul 48.000/30 decembrie 1948, dat de Minis­te­rul Afacerilor Interne, s-a trecut la intemnitarea tuturor legionarilor. Constan­tin Oprisan a fost arestat la 15 mai 1948 si condamnat, in regim de ur­genta, la 25 de ani de munca silnica. Incarcerat initial la Jilava, la 3 februarie 1949 este transfe-rat la Pitesti, pentru ce­lebra reeducare. Ajuns in acel abator uman, unde aveau loc cele mai cum­plite experiente si torturi fizice, s-a imbolna­vit de T.B.C.

In urma batailor primite conform retetelor de exterminare, boala s-a agravat, aparand la plamani o punga mare de puroi. Este trimis apoi la Gherla si din nou la Jilava, unde a murit la 26 iulie 1959, fara asistenta medicala necesara, mereu persecutat din pricina refuzului de a-si divulga camarazii. Colegii de detentie care au supravietuit au adus mar­turii despre personalitatea lui Con­stantin Oprisan, despre felul exemplar in care acesta s-a comportat in in­chi­soare si despre modul bestial in care a fost maltratat, deoarece refuza sa fie delator.

Octavian Voinea, cu care s-a intal­nit la Jilava, l-a caracterizat pe Oprisan ca fiind un bun pedagog, cult si modest. Du­mitru Bordeianu, care l-a cunoscut la in­chisoa­rea din Pitesti, spunea si el ca Opri­san era un om de mare complexitate, stapanind domenii precum muzica, arta, matematica si filosofia. Cu Virgil Maxim a fost coleg de lant, atat la Pi­testi, cat si la Gherla. Din consemnarile acestuia reiese ca Oprisan a fost cel mai oropsit dintre cei schin­giuiti, torturat pana la le­sin, deoarece refuza sa depuna marturie. Tot la Gherla se aflau Mihai Timaru si Neculai Popa, care au lasat marturii referitoare la comportamentul exemplar de care a dat dovada tanarul Constantin Oprisan. In interviul dat la 6 noiembrie 1996, parintele Gheorghe Calciu Dumi­treasa, care l-a cunoscut bine pe Oprisan, a declarat: “In celula mea era un om – Constantin Opri­san, ai carui plamani erau complet slabiti de tuberculoza. De cateva ori pe zi trebuia sa expectoreze lichidul din pla­mani. Pen­tru ca eram student la Medicina, m-am hotarat sa-l in­grijesc. In final, ta­narul a murit in bratele mele. il strigam mereu sa nu plece in alta lume, sa ramana pe loc.”

Un alt deces survenit la Jilava a fost al lui Dumitru Matei Sandu, nascut la 28 iulie 1913, la Sarata, judetul Bacau. A absolvit Institutul Teologic din Iasi. O pe­rioada a fost Vicar la Parohia Romano-Catolica din Iasi, dupa care a plecat pe front, in calitate de confesor in armata romana. Dupa razboi, a fost capelan pentru ranitii din spitalele Iasului. In perioada 1946-1947 a facilitat evadarea din spitale a opt prizonieri germani si a oferit protectie aviatoarei Smaranda Braescu, urma­rita de orga­nele represive comuniste.

Acuzat pentru aceste acte, a fost nevoit sa se refugieze in mai multe pa­ro­hii din Moldova, apoi la Craiova, in final incercand sa-si piarda urma in furnicarul Bucurestiului. A fost depistat de Secu­ri­tate si arestat la 18 mai 1950, im­preuna cu cele 8 persoane care l-au gaz­duit. La 23 octombrie 1950 a fost judecat si condamnat la moarte, executia avand loc la 21 februarie 1951, la penitenciarul Jilava, ora 6 dimineata. A fost acuzat de spionaj si de inalta tradare.

In dosarul 10715 exista o nota a ofiterilor care au instrumentat cazul, unde se recunoaste ca cel urmarit a fost obligat de anchetatori sa declare si sa semneze, prin intimidari si tortura, tot ceea ce ii cerusera tortionarii. La 21 iulie 1950, colonelul Patriciu preciza: “Toate acestea Dumitru Matei le-a facut datorita faptului ca dorea fierbinte inla­turarea actualului regim, sub care el nu mai putea sa-si continue in voie activitatea sa de ratacire a mintilor populatiei, prin raspandirea mis-ticismului religios, a superstitiilor, precum si influentei varfurilor catolice din tara noastra, dus­mani de moarte ai regimului democrat.” Pe langa preo­tul Dumitru Matei au mai fot arestati cativa inalti functonari de la Legatia Frantei, cu care luase le­gatura, in intentia de a procura doua aparate de emisie-receptie, necesare grupurilor inarmate anticomuniste din Muntii Bucovinei. A fost arestata si Celestina Gau­chet, in casa careia se intalnea preotul cu ceilalti conspiratori.

Prin sentinta data de Tribunalul Mi­li­tar Bucuresti la 23 octombrie 1950, s-au impartit cu usurinta pedepse deo­sebit de dure. Pedeapsa cu moartea pentru Du­mi­tru Sandu Matei, Romuald Druszcz si Ion Cudalbu. Munca silnica pe viata lui Gheor­ghe Brasoveanu, Toma Nitulescu si Dumitru Lambru. Douazeci de ani munca silnica pentru Alexandru Olteanu, Lucien Bassy si Louis Fontaine. 15 ani de tem­nita grea pentru Elisabeta Perraudin si 12 ani de temnita grea pentru Celestine Gau­chet. Legatia Frantei a fost desfiin­tata.

Temnita Jilava, acea inchisoare selectiva, a mai inghitit un martir. Este vorba de preotul Nicolae Georgescu, nas­cut la 27 noiembrie 1891, la Valenii de Munte, judetul Prahova. Dupa ce a terminat cursurile Seminarului Central din Bu­curesti, a urmat si Facultatea de Teologie, obtinand licenta de preot. Mai tarziu, va absolvi Facultatea de Filosofie si Facul­tatea de Drept, din cadrul Uni­ver­sitatii Bucuresti. In prima conflagra­tie mondiala a fost mobilizat ca sublocotenent confesor, la Marele Cartier General.

In anul 1921 a fost numit inspector in Ministerul Cultelor si Artelor si, pa­tru ani mai tarziu, a fost numit director la Seminarul Teologic din Edinet-Hotin. Revine pe meleaguri prahovene si, dupa un scurt stagiu la parohia din Filipestii de Targ, ajunge la Bucuresti, unde ii prega­teste pe viitorii studenti teologi. Luand contact cu diferite cu­rente na­tio­­­naliste, care condamnau ateismul, a accep­tat sa participe la o ampla procesiune, in fata careia se ducea o cruce mare, printre manifestanti fiind si multi legio­nari.

Dupa ce a fost arestat de cateva ori si retinut pentru perioade scurte, dupa venirea comunistilor la putere, a fost din nou arestat, la 17 decembrie 1945, pentru participarea sa la acel protest. A cunoscut metodele de exterminare din inchisorile comuniste, cu mancare pu­tina si bataie din belsug. S-a stins la Ji­lava, in dimi­neata zilei de 21 mai 1952. Pe patul de moarte, si-a dorit sfarsitul alaturi de cei care su­fereau in inchisori.

O alta fata bisericeasca masacrata la Jilava a fost preotul Ion Postelni­ces­cu, nascut la 13 martie 1884, la Mo­soaia, in judetul Arges. Dupa ce a ab­solvit Facul­tatile de Teologie si Drept, si-a desfasurat activitatea in doua parohii din Pitesti. Intre anii 1924 si 1947 a fost membru in Comitetul Judetean P.N.T., avand legaturi permanente cu Ion Mihalache si Armand Calinescu, figuri proeminente in viata politica din acea perioada.

La 21 august 1952, este arestat si batut pentru activitatea sa religioasa si politica. In 1959, este arestat pentru a doua oara si condamnat la 22 de ani munca silnica. Trimis la Jilava, nu a su­portat regimul barbar de exterminare si a murit la 16 iulie 1959. Pamantul la­com al Jilavei a mai inghitit un martir. Lucretiu Pa­trascanu inventase o justitie noua, care condamna fara mila, fara a-ti da dreptul sa te aperi. A cazut chiar el prada justitiei pe care a inventat-o.

Unul dintre exponentii terorii instituite de Gheorghiu-Dej a fost Teohari Georgescu (Samuel Burah Tescovici). Nascut in Bucuresti, la 31 ianuarie 1908, a urmat primele doua clase de liceu la Sf. Sava si a continuat la scoala Pro­fesionala de Arte Grafice. A lucrat, dupa aceea, la Tipografia Cartea Romanesca. In 1929 devine membru al Partidului Comunist.

In anul 1940, pe cand se afla la Moscova, a fost instruit ca activist sub coordonarea lui Gheorghi Dimitrov, ur­mand ca in Romania sa primesca sarcini de la generalul Fedicikin, seful agenturii sovietice. Avea obligatia de a comuniza Siguranta, Jandarmeria si Serviciul de Informatii. Deoarece si-a facut treaba bine, la 23 august 1944 a fost numit subsecretar de stat la Ministerul de Interne si, la 6 martie 1945, a devenit mi­nistru de Interne in guvernul Groza. Un an mai tarziu va deveni deputat. Pe linie de partid, a fost membru al Secre­taria­tu­lui, al Biroului Politic si al C.C. al P.C.R. Dupa 16 martie 1950, timp de doi ani, a fost viceprim-ministru, adjunctul lui Groza, pe care il supraveghea din umbra.

La 18 februarie 1952 a fost arestat pentru devieri de la linia partidului, im­preuna cu Ana Pauker si Vasile Luca, ce-lebra triada a crimei politice. Ana Pauker, sustinuta de Mo­lotov si Stalin, a scapat de inchi­soa­re. Vasile Luca a fost omorat in temnita Ramnicu Sarat, de aceiasi comunisti pe care ii avusese la picioare pana atunci. Teohari Geor­gescu a devenit un umil director de intreprindere poligrafica, intre 1953-1972. A murit in anonimat, la 31 ianuarie 1976, la Bu­curesti. Are pe suflet un munte de ca­davre. Probabil ca posteritatea ii va gasi un loc in ierarhia celor care au indoliat familii. Altii il vor considera un mare patriot, care a lichidat bandele anticomuniste periculoase.

La inceputul volumului sau, Istorie personala, detinutul politic Vasile Ga­vri­lescu a plasat un text relevant: ” Unii dintre noi am ales singuri Golgota spre care am urcat cu greu, striviti de crucea imen­sa a sperantei, sacrificandu-ne via­ta pentru o idee, pentru un ideal. Altii au nime­rit-o din greseala sau au desco­perit un drum mult mai scurt…”