Caisse de Dépôt: 40 de miliarde pierderi

Ceea ce era gata-gata sa-l faca pe premierul Charest sa nu obtina un guvern majoritar a fost, in sfarsit, anuntat public. Caisse de Dépôt a inregistrat in 2008 pierderi de 40 de miliarde de dolari. Rezulta de aici ca plasamentele acesteia au pierdut un sfert din valoare. Imens!

Una dintre cauze este criza economica. E drept, toate Casele echivalente din Canada au pierdut, dar media pierderilor este de 18,4 procente, sensibil mai mica decat cele 25 de procente inregistrate in Québec. Ceea ce inseamna ca, pe langa criza, se poate vorbi si de un prost management.

Caisse de Dépôt a fost creata in 1965. Ce trebuie inteles este ca ea nu se ocupa de acordarea pensiilor, ci de investirea sumelor acumulate in fondurile de pensii, pe baza mandatului dat de administratorii acestora, in speranta obtinerii unor randamente bune.

Ea are si o a doua misiune: aceea de a contribui la dezvoltarea economica a provinciei. Pe scurt, asta inseamna ca gestionarii Casei pot face si investitii mai putin rentabile, dar care sa ajute la dezvoltarea unor afaceri in Québec. Este cazul Vidéotron, care a fost cumparata de Québecor cu sprijinul Casei, invingand compania Rogers. Ramane de cercetat daca pierderile au fost cauzate si de aceasta politica sau numai de investitii gresite.

Casa avea, la sfarsitul lui 2007, active de 155,4 miliarde de dolari, investite in peste 3.000 de companii din lume.

SAAQ, societate ale carei fonduri de asigurari sunt gestionate de Caisse de Dépôt, a anuntat ca nu vor exista alte cresteri ale tarifelor fata de cele anuntate in 2006 si care sunt esalonate pana in 2010. La fel si Régie des Rentes du Québec.

Viorel Anghel
Viorel Anghel
Viorel Anghel, absolvent de Filo­sofie, a început să lucreze în pre­să în 1995, la ziarul Ulti­ma oră şi la agenţiile de pre­să Infomedia şi AR Press (Ro­mânia Liberă). A fondat şi condus, din 1999, mediaTRUST România, una dintre cele mai importante firme de monitorizare a presei din ţară. În Canada, din 2004. Pasionat de webdesign şi ascultător de muzică "made in Canada".

Ultimele articole

Articole similare