Reincepe campionatul national de fotbal, singurul loc unde pot fi urmarite la lucru echipele romanesti, pentru ca, in competitiile internationale, ele incearca sa nu iasa din vorba baronului Pierre de Coubertin: “important e sa participi si nu sa castigi”.
Reincepe circul stenogramelor, impartirea de valize prietenilor si dusmanilor.
Dupa locul ocupat in clasament si dupa rezultatele obtinute in turneele de pregatire, Dinamo pleaca cu prima sansa la titlu, urmata fiind, la doar un singur punct, de Unirea Urziceni – o echipa mica, dar care tace si face. Steaua incearca sa recastige tot ce a pierdut, punctele cedate usor in tur. Echipa Rapid pare iesita din cursa pentru titlu, jucatorii ei fiind mai preocupati sa afle cine le va plati urmatorul salariu.
In subsolul clasamentului, lucrurile par a fi ceva mai clare, in conditiile in care Otopeniul este falimentar, iar Gloria Buzau pare doar o echipa cu care iti poti imbunatati golaverajul.
Niciuna din echipe nu se poate lauda cu vreun transfer de senzatie: doar Steaua, care insa a pierdut, nu a castigat prin plecarea lui Radoi in tarile calde.
Asadar, de vineri incepe fotbalul nostru, in care exista mai multa pasiune decat valoare. Acelasi campionat care-l facea pe Ioan Chirila sa vorbeasca despre “frumoasele noastre duminici”. Denumire corecta pentru valorile pe care le avea fotbalul romanesc in acea perioada.
