Montrealeza de data veche, doamna Ortansa Tudor a avut ocazia sa-l intalneasca pe poet in 1988, la Bucuresti, unde Vieru venise pentru a lua parte la un simpozion numit “Poetii lumii canta pacea.” Profesoara, pasionata de limba si literatura romana, doamna Tudor dorea de mult sa-l intalneasca pe poetul basarabean, pe care il aprecia pentru frumusetea limbii vorbite. “Critica vremii il numise «eminescian», insa eu nu-l gaseam eminescian decat in mica masura. Avea, in poeziile sale, doar o durere eminesciana, pe care o exprima asa cum numai un poet romantic o putea face. Eu il gaseam, mai degraba, mioritic”, afirma doamna Tudor, precizand ca a trimis un articol, pe aceasta tema, revistei basarabene “Literatura si arta”. Articol care, impiedicat de cenzura, nu a plecat niciodata din Romania… “In 88, cand am auzit ca e cazat la hotelul Dorobanti – unde se caza, de altfel, de fiecare data cand sosea la Bucuresti -, am vorbit cu cineva care il cunostea si am reusit sa obtin o intalnire cu el. M-am bucurat ca am ocazia sa-i spun exact ce gandeam: ca e un poet modern, cu o contributie la fel de mare in poezie precum Nichita Stanescu sau Marin Sorescu, mai apropiat insa de Blaga, ca structura. Eram sigura ca ii descoperisem exact esenta metaforelor si i-am declamat cu entuziasm poeziile. Ceea ce l-a facut sa zambeasca: “Dvs. le stiti mai bine decat mine, ca eu le-am scris si le-am uitat.” Cand a plecat sa-mi aduca un exemplar din Albinuta pentru nepotii mei si o carte cu dedicatie, sotia lui mi-a facut semn sa privesc putin mai incolo, in sala de receptie, unde se afla un individ imbracat in loden, care parea ca asteapta pe cineva. Ca de fiecare data cand se afla in Romania, Grigore Vieru era urmarit de Securitate.”
Avand ea insasi o bunica basarabeanca, doamna Ortansa Tudor impartaseste parerea poetului cu privire la destinul romanilor de peste Prut. “El si-a dat seama ca limba din Moldova o sa dispara, deoarece, in sistemul sovietic, gradinitele erau foarte bine organizate pentru a realiza rusificarea celor mici. Atunci el a scris Albinuta, pentru copiii de varsta prescolara, iar pedagogii au luptat pentru ca aceasta carte sa fie inclusa in programa de la gradinita. Spre deosebire de alti poeti, care au scris poezii pentru copii «copilarindu-se», Vieru are cu totul alt stil: poeziile lui parca ar fi scrise de copii. De aceea a si primit Diploma Internationala Andersen, a Fundatiei Andersen din Danemarca, o recunoastere care se acorda autorilor celor mai reusite carti pentru copii.”
Esential, in opinia doamnei Ortansa Tudor, este sa i se acorde lui Grigore Vieru locul cuvenit: el nu este un poet regional, el este un poet roman, care si-a publicat opera in Romania si care a contribuit la dezvoltarea poeziei noastre, exploatand un filon cu radacini adanc infipte in esenta neamului romanesc.
