In 21 februarie, la Centrul Socio-Comunitar din Côte-des-Neiges a avut loc comemorarea lui Grigore Vieru. Un montaj de versuri, imagini si muzica, pregatit de Ala Mindicanu (presedinta Comunitatii Moldovenilor din Québec), dar si recitalul actritei Eugenia Margineanu le-au amintit celor prezenti talentul si sensibilitatea regretatului poet basarabean. Au urmat evocari si amintiri si, in spirit romanesc, melodii populare interpretate la caval, fluier si ocarina de Vasile Bulai, membru al Clubului de Aur.
Grigore Vieru – un poet care, asemeni unui “pod de flori” (expresia ii apartine), uneste, dar, in acelasi timp, imi aminteste ca romanii si basarabenii sunt pe maluri diferite. E un fel de a spune ca suntem pe maluri diferite; mi-am dat seama, in anii de studentie in Romania, in fragila mea identitate “romano-basarabo-moldava”, ca ma deosebesc de colegii mei “romani” prin poeziile invatate la gradinita. Majoritatea basarabenilor de varsta mea stiu pe de rost Albinuta si Abecedarul lui Grigore Vieru: asa am invatat sa citim, sa socotim, sa “multumim pentru pace”. Intrebati pe orice roman basarabean daca stie o poezie pentru copii si neaparat o sa va spuna:
“Mama paine alba coace, / Noi zburdam voios, / Pentru pace, pentru pace / Multumim frumos.”
Sau, atunci cand, departe de casa, eram apasata de dorul de parinti si de grijile cotidiene, de cate ori nu mi-am acoperit framantarile cu naivitatea din raspunsul puisorilor lui Vieru:
“Pui golasi, cum stati in cuiburi / Fara plapumioare? / -Ne-nvelim cu ale mamei / Calde aripioare.
Dar cand mama nu-i acasa / Si ploita cerne? / -Ne-nvelim atunci cu frunza / Ramurii materne.
Dar cand n-o sa vina mama / Si-o sa cada frunza?
-Cum nu o sa vina mama? / Cum sa cada frunza?”
Abia mai tarziu, in vacantele rare, de Craciun si de vara, am inteles poezia “Bunica”, ce imi paruse pana atunci neverosimila:
“Tot mai mica, tot mai mica / Cat o floare, o furnica, / Cat o lacrima sub soare! / De ce oare, de ce oare?”
Sunt poezii care si acum ma rascolesc, ori de cate ori imi apar in gand:
“Cand s-a intors la puii ei cu hrana, / Gasise cuibul gol si amutit, / I-a cautat pan’ ii albise pana. /
Pan-cand in cioc samanta i-a-ncoltit.”
Da, Grigore Vieru a iluminat si a leganat copilaria a generatii intregi de basarabeni cu poezia lui calda, blanda si buna. Am avut tot timpul impresia ca in Romania poezia lui Vieru n-a fost indeajuns cunoscuta. Poate ma insel… Or, ca sa gusti din frumusetea si sensibilitatea versurilor lui Grigore Vieru, trebuie sa incepi cu poezia lui pentru copii. Abia dupa aceea poti sa patrunzi poezia lui despre mama, poezia sa patriotica sau sociala. Putini stiu, probabil, ca autorul textelor melodiilor din filmul “Maria Mirabela” e Grigore Vieru, deoarece pelicula a fost o colaborare romano-sovietica.
Grigore Vieru e poetul roman cu cel mai mare dor de Romania; intr-un interviu, el declara: “Daca visul unora a fost ori este sa ajunga in Cosmos, eu viata intreaga am visat sa trec Prutul”. Un dor de Romania care luase proportii mai ales dupa ce vizitase Romania in 1973, cand ramasese incantat de locuri si de oameni. La Concursul National de Limba Romana din 1995, ce avusese loc la Calarasi si unde era in juriu alaturi de Marin Sorescu, marturisea: “Dupa ce am vazut Transilvania, visam sa ma aciuez la o stana, in munti, sa respir graiul si aerul romanesc, dar de la stana, am ajuns la… Academia Romana”.
In Basarabia, Vieru se identifica pe deplin cu limba romana, cu grafia latina, cu “Podul de flori”, iar cel mai agasant lucru pentru romanii de pe ambele maluri ale Prutului e ca Vieru nu a obosit niciodata sa proneze sus si tare Unirea Basarabiei cu Romania, patriotismul romanesc si limba romana, fara niciun fel de compromis. Dupa ce vocile patriotarde au ragusit, spiritele s-au calmat, iar politicienii de pe ambele maluri si-au refacut discursul in conformitate cu “normele europene”, Grigore Vieru a continuat sa tulbure pacea diplomatica si nepasarea prin iesirile televizate, prin versurile patriotice, prin insasi prezenta sa impregnata de idealul Unirii.
Disparitia poetului a fost o veste cutremuratoare pentru toti cei care l-au citit, l-au cunoscut, l-au iubit. E o pierdere imensa pentru spiritul romanismului, dar mai ales pentru supravietuirea ideii sau macar a intrebarii cu privire la unirea Basarabiei cu Romania.
Cred ca cel mai mare omagiu pe care putem sa i-l aducem e sa tastam pe Google: “Grigore Vieru poezii”.
