Ce trebuia sa se intample s-a intamplat. Dupa un sezon 2008-2009 plin de deceptii, de rezultate slabe ori mediocre, de evenimente neplacute in interiorul si in afara vestiarului, echipa Canadiens din Montréal a ajuns sa schimbe aproape totul: proprietarul, antrenorul, antrenorii adjuncti si jumatate din echipa.
Bob Gainey – care, in urma cu cinci ani, a promis ca va construi o echipa tocmai buna sa-si onoreze centenarul din anul acesta prin castigarea unei Cupe Stanley – a ajuns la concluzia ca a construit prost. Ca atare, aidoma unui pokerist lipsit de sansa si suparat pe pachetul de carti ingrate din fata lui, Gainey a maturat cu dosul palmei masa de joc si a ales alt pachet.
Caci, vazand schimbarile pe care le-a preconizat DG-ul Canadienilor pentru sezonul 2009-2010, nu te poti gandi decat la un joc de noroc.
Exista totusi, printre noile carti pe care Bob Gainey le are acum in mana, un as. El este experimentatul antrenor Jacques Martin, care a antrenat Senatorii din Ottawa 8 ani si jumatate, timp in care a obtinut cu ei 341 de victorii si 95 meciuri nule (pe vremea cand mai existau asemenea meciuri). Cu Jacques Martin, Senatorii au devenit o echipa de elita, ceea ce, probabil, a reprezentat pentru Gainey un argument esential in a-l angaja.
Jacques Martin nu e Guy Carbonneau, care-si datora cariera de antrenor “prietenului” si patronului Gainey. Si daca Guy nu-si putea permite sa-l contrazica, Jacques Martin va putea cu siguranta s-o faca. E de presupus insa ca, pentru binele echipei, el va avea o mult mai mare libertate de manevra si ca Bob nu se va amesteca in deciziile lui.
Despre noii jucatorii ce vor imbraca tricourile Canadienilor ceea ce se poate spune, pentru moment, este ca, in ansamblu, sunt valorosi. Nu-s staruri de talia unui Malkin sau Lecavalier, dar sunt jucatori buni. “Vedeta” dintre atacanti este centrul Scott Gomez, de la Rangers din New York, 30 de ani in decembrie anul acesta, un jucator care a avut cel mai bun sezon in 2005-2006, cu 84 de puncte in 82 de meciuri la Devils din New Jersey. Lui i se adauga Michael Cammalleri de la Chicago (27 de ani, 82 de puncte in 81 de meciuri in sezonul trecut) si Brian Gionta (30 de ani si 89 de puncte din 82 de meciuri in 2005-2005, alaturi de Scott Gomez, dar numai 60 in anul trecut).
Pentru intarirea defensivei au fost angajati Jaroslav Spacek (35 de ani, de la Buffalo) si Hal Gill (34 de ani, de la Pittsburgh). Daca Spacek este recunoscut ca un aparator fiabil, lui Gill marele merit care i se recunoaste este ca e foarte inalt (2,01 m!).
Ca sa le faca loc, au plecat toti liderii echipei din anul trecut: Kovalev, Koivu, Robert Lang, Alex Tanguay, Christopher Higgins, Mike Komisarek. Dar si aparatorii Francis Bouillon si Patrice Brisebois, jucatori a caror cariera profesionala s-a desfasurat exclusiv, sau in cea mai mare parte, sub culorile echipei din Montréal. Incerte sunt prezentele aparatorului Dandenault si atacantului Tomas Plekanet (aflat in arbitraj salarial).
Sa fie Gomez, Gionta si Camalleri mai buni decat Koivu, Kovalev, Tanguay si Lang? Greu de spus. Se stie deocamdata cu certitudine ca sunt mai tineri si, fiziceste, mai mici. Poate si caracterul sa le fie mai maleabil. Dar in rest, cu Price in poarta si Gill in locul lui Komisarek, foarte important va fi norocul.
