Comisia parlamentara cere urmarirea penala a minis

Intr-un raport dat publicitatii joi dupa-amiaza, Comisia parlamentara de ancheta asupra neregulilor de la Ministerul Tineretului si Sportului cere suspendarea din functie a ministrului Monica Iacob Ridzi si inceperea urmaririi penale pentru delapidare si abuz in serviciu contra intereselor pu­blice. Monica Iacob Ridzi este acuzata ca a favorizat doua companii de apartament, fara experienta in domeniu, sa obtina contracte de 700 de mii de euro pentru a organiza evenimentele dedicate Zilei Tineretului, desfasurate pe 2 mai, anul acesta. Conform investigatiilor, firmele favorizate de ministru ar fi cheltuit 200.000 de euro pentru evenimente, iar restul de 500.000 i-ar fi bagat in buzunarul propriu sau in campania electorala a Elenei Basescu.

Parlamentarii PSD, PNL si UDMR cer suspendarea ministrului Tineretului si Sportului, Monica Iacob Ridzi si trimiterea acesteia in judecata pentru delapidare si abuz in serviciu contra intereselor publice. Aceasta este concluzia Raportului care a fost dat publicitatii joi dupa-amiaza, dupa doua saptamani de audieri. Raportul respectiv nu a fost insa semnat si de reprezentantii PDL din Comisia parlamentara de ancheta a neregulilor consta­tate la Mi­nisterul Tineretului si Sporturilor. Reprezentantii PDL au dat publicitatii un raport separat, in care vorbesc doar de neglijenta in serviciu.

Intr-o conferinta de presa, presedinta Comisiei de ancheta a Parlamentului Romaniei, liberala Alina Gorghiu, a declarat ca “ministrul nu a spus adevarul in fata comisiei de ancheta, ministrul a traficat bani publici, incheind contracte de servicii cu doua societati comerciale necredibile si a efectuat un abuz in serviciu”. Faptele pentru care Monica Ridzi este acuzata se pedepsesc cu pana la 20 de ani de inchisoare.

Alina Gorghiu a prezentat presei principalele decizii luate de Comisia de ancheta:

– sesizeaza Curtea de Conturi pentru efectuarea unui control in legatura cu incheierea contractelor;
– propune premierului Emil Boc revocarea din functie a ministrului Monica Iacob Ridzi;
– solicita o ancheta ANAF si una a Garzii Financiare;
– propune Camerei Deputatilor sesizarea Consiliului Concurentei;
– propune inceperea urmaririi penale in cazul ministrului Ridzi, pentru comiterea infractiunilor de delapidare si abuz in serviciu.
Raportul Comisiei de ancheta va fi inaintat Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, pentru ca aceasta sa-si dea avizul in vederea inceperii urmaririi penale. Decizia finala va fi luata de Plenul Camerei Deputatilor, insa este putin probabil ca votul va fi negativ, tinand cont ca PSD, PNL si UDMR detin majoritatea in Parlamentul Romaniei.

Asa cum spuneam, reprezentantii PDL in comisie au avut o opinie separata: ei au anuntat ca nu sunt de acord cu concluziile raportului Comisiei si sustin ca ministrului Ridzi i se poate imputa doar “neglijenta in serviciu”.

Desi comisia parlamen­tara a tras tare sa scoata un raport in mai putin de doua saptamani, ridicarea imunitatii parlamentare a ministrului Ridzi ar putea sa se petreaca numai in luna septembrie, pe motiv de… vacanta parlamentara. Pentru ca lucrurile sa se petreaca mai devreme, ar trebui ca presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, colega de partid cu ministrul Ridzi, sa solicite o sesiune extraordinara, in care sa se dezbata ridicarea imunitatii parlamentare, lucru foarte putin probabil sa se intample.

Surse din PDL declarasera presei inainte de publicarea raportului ca mi­-nistrul Ridzi isi va da demisia in caz ca membrii comisiei vor cere inceperea urmaririi sale penale.

Monica Iacob Ridzi este acuzata ca a contribuit la delapidarea a jumatate de milion de euro din fondurile Ministerului Tineretului si Sporturilor, destinate organizarii evenimentelor prilejuite de Ziua Tineretului, din 2 mai.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare