Hotarat lucru, rolul de mamica se invata – nu este usor si nu vine fara sacrificii. Da, bucuria de a fi mama si de a tine la piept un ingeras de copil este imensa, dar abia acolo incepe adevarata aventura, aventura alaptatului – darul cel mai de pret pe care i-l poti oferi puiului tau de om.
Vazusem multe mamici alaptand inainte sa-mi vina mie randul; mi-am vizitat prietene care, in timp ce-si sorbeau ceaiul si discutau reduceri de preturi, isi alaptau bebeii nonsalant, facand acel gest sa para cel mai usor si mai natural din lume.
Doar din proprie experienta pot spune ca alaptatul nu a fost usor pentru mine din prima clipa. Este atat de simplu sa renunti la alaptat in primele zile, daca nu ai pe cineva aproape care sa te incurajeze, sa te invete, sa nu te lase sa te descurajezi si sa apelezi la sticluta cu lapte praf…
In spital, nu mi s-a aratat mare lucru la acest capitol si, cand fetita a urlat de foame, am incercat sa o alaptez, asa cum mi-a spus instinctul. Insa e deosebit de frustrant pentru o proaspata mamica, tocmai trecuta prin durerile travaliului, care nu a dormit cateva nopti, care este bantuita de hormoni incontrolabili, sa inteleaga de ce copilul pe care abia stie sa il tina la san nu se satura sau, mai rau, nu primeste laptele in gurita flamanda. Este atat de usor sa renunti si, din teama, sa apelezi la suplimentul de lapte praf! Asta am facut eu a treia zi de la nasterea micutei. Lapte matern aveam, il simteam, dar, deprimata, nedormita si speriata sa nu imi infometez copilul care plangea si nu dormea deloc, i-am administrat suplimentul formula. Apoi am dormit amandoua vreo trei ore. M-am trezit cu forte proaspete, dar si cu un puternic sentiment de vinovatie ca ii refuz puiului meu dreptul la cel mai de pret dar pe care i-l pot face: laptele matern. Si am hotarat sa nu renunt.
Am citit tot ce mi-a cazut in mana despre alaptat, am scotocit in toate cartile si pe toate site-urile de Internet, am hranit-o pe fetita la san din ora in ora, am lasat un consultant de lactatie sa imi arate, hands-on, tehnica alaptarii corecte si nu a trecut nicio zi fara ca lapticul de mama sa nu ajunga in gurita copilului meu.
Stiu, nu este chiar usor, sunt practic “legata” de copil, deoarece nu are un program strict de hranire, mananca la cerere – laptele matern se digera mai usor decat laptele-formula si, din ora in ora (maxim doua), sunt sursa ei principala de hranire. In plus, au inceput durerile de spate si de maini, din cauza pozitiilor incomode. Noptile mele sunt mai mult albe, nu pot pleca prea des de-acasa fara ea, timpul meu are o alta unitate de masura acum: “a mancat destul?”, “cat a trecut de la ultimul alaptat?”.
Dar beneficiile laptelui matern sunt infinite, nu le mai repet. In plus, iubesc sentimentul de intimitate care se creeaza intre mine si puiul meu, ador sa o vad cum se linisteste si isi inceteaza si cel mai agresiv tipat sau planset dupa primul mililitru de lapte matern; este incredibil cum un gest atat de natural si primitiv se poate transforma intr-o poveste de daruire si infinita dragoste intre noi doua.
Nu imi permit sa elaborez acest subiect sau sa il generalizez, stiu ca sunt si mame care nu pot alapta din motive medicale, mame care intampina obstacole fizice sau, pur si simplu, nu pot produce lapte, sunt mame ai caror copii poate refuza laptele sau mame care hotarasc pur si simplu sa apeleze la formula si sa renunte la lupta pentru laptele matern, lupta care se duce in primele saptamani.
Nici nu vreau sa ma gandesc la mamicile care nasc prin cezariana, la problemele lor cu laptele intarziat si cu durerile pe care trebuie sa le suporte din cauza inciziei. M-am rezumat la povestea personala, pentru ca abia acum am inteles ca nu e chiar atat de usor si de “nonsalant” sa alaptezi, mi-au trebuit determinare, tenacitate, nervi puternici si dorinta de a transfera “seva” materna si beneficiile ei in trupul ingerasei mele.
Inca nu am aruncat cutia cu lapte praf, e mereu la indemana si imi face cu ochiul in fiecare noapte in care sunt obosita la maxim si am o copila la san, care adoarme fara sa fi mancat de-ajuns. Insa zi de zi imi spun “nu renunta” si uite-asa mai trec alte cateva zile, saptamani (sper ca si luni) in care laptele matern castiga batalia cu sticluta de lapte praf.
