O dimineata obisnuita de iunie pe Rue des Abesses in Montmartre, Paris. Este ora 7 si terasa de vis-à-vis s-a deschis. Turistii inca dorm, doar cativa parizieni isi beau, linistiti, cafeaua. Langa restaurant este un mic magazin de legume-fructe, detinut de arabi. Pe trotuarul de 2 metri latime organizeaza un stand. Verifica fiecare cireasa, indepartandu-le pe cele stricate, spala morcovii, ii ran-duiesc, ii aliniaza perfect.
Peste drum e un magazin de peste. Aceeasi forfoteala incantatoare. Daca n-ar fi parcate masini pe strada, ai putea sa-ti inchipui ca e o dimineata de vara de prin anii ‘30. Montmartre pastreaza traditiile, chiar daca multe lucruri s-au deteriorat. Cum ar fi preturile uriase, dar si calitatea mancarii la restaurant. Parizienii traiesc din turism, dar cred ca si urasc turistii. De pe la noua dimineata, linistea cartierului este sparta de hoar-dele de oameni in pantaloni scurti, cu harti in mana si aparate de fotografiat. Se vorbesc toate limbile pamantului si toti sunt consumatori de cafenele.
In locurile batute de turisti, cum e Montmartre, nu se poate vorbi despre fidelizarea clientelei. Vine americanul, mananca, pleaca si a uitat locul. Receptionerul hotelului imi confirma parerea. Proprietarii de restaurante nu-si mai bat capul. Pun orice in farfurii, turistul pune botul si nici ca se intoarce. Splendida bucatarie frantuzeasca pare inexistenta pentru nivelul oamenilor obisnuiti. Interesanta este lista de preturi: la mesele din strada, tarifele sunt mai mari cu vreo 20% decat inauntru. Seara este si mai scump. Goana dupa bani stimuleaza imaginatia patronilor.
Noutatea ultimilor ani este aparitia tiganilor romani cu viori. Pe la ora pranzului, nicio terasa nu scapa de “La vie en rose”, cantat mai cu ta-lent sau mimat de conatio-nalii nostri. “Sa traiasca musiu!” este expresia favorita a violonistilor. Oamenii nu pot fi acuzati de nimic. Isi castiga existenta onorabil, in loc sa fure. Nu sunt nici din cale afara de agresivi. Francezii nu-i baga in seama, iar turistii straini nu prea stiu care-i treaba cu ei. Se gandesc ca fac parte din farmecul Parisului si le dau bani.
Chinezii si-au ocupat teritoriul si la Paris, ca in toate orasele mari de pe glob. Pe o terasa din apropierea Catedralei Notre-Dame am mancat cel mai bine si mai ieftin din Orasul Lumina. Administratia era chinezeasca, chelnerii la fel. Renumita piata a artistilor din Montmartre mai apartine doar jumatate graficienilor si pictorilor parizieni. Chinezii fac portrete mai repede si mai bine. Mai ieftin nu-si permit, pentru ca ar fi expulzati de acolo. Ba chiar cateva magazine de arta din inima veche a Parisului sunt detinute de chinezi. Pe Boulevard de Clichy, in jurul faimosului Moulin Rouge, este inima prostitutiei si a sex-shop-urilor din Paris. Multe din afacerile cu sex sunt girate de oamenii cu ochi oblici.
Este Paris, dar nu chiar cel de pe vremuri. Plin de turisti – ce sansa e sa ai o istorie fabulousa! -, dar locuitorii par striviti de euro-globalizare. Stupida moneda europeana parca a dat lumea inapoi. Parizienii sunt sufocati de chiriile imense, de benzina, de mancarea scumpa. Fiecare din cei trei receptioneri ai hotelului m-au intrebat cum e viata in Canada. Fiecare dintre ei mi-au zis ca ar vrea sa paraseasca Parisul, e strivitor. Castiga cat sa manance si sa-si plateasca chiria in banlieue. Cu toate astea, sunt zambitori. Chelnerii poarta conversatii cu clientii, remarcile sunt rafinate cateodata, te saluta de pe celalalt trotuar cand te recunosc si nu uita sa-ti multumeasca cu toata gura pentru orice banut de pourboire.
La Bucuresti, euro inca nu sterge pe jos cu nivelul de trai. Restaurantele nu se deschid la 7 dimineata, nu vezi nici picior de turist cu harta in mana -mai intai pentru ca nu sunt, si apoi nici harta nu prea ai de unde sa iei. Servirea in restaurant este greoaie. Fetele sunt acre de 50 de ani incoace. Niciun bacsis consistent nu-l impresioneaza pe chelnerul roman. Mustaceste ceva, in niciun caz nu multumeste. E sub demnitate. Pare agasat si preocupat tot timpul de altceva.
Orasul pare mai curat, bancile sunt prea noi si aparate de gardieni, ceva se schimba, desi multe aspecte ale strazii par exagerate. Oamenii, in schimb, nu pot fi facuti sa zambeasca. Tepuirea clientului functioneaza in intreaga lume, dar macar sa-i dam o forma politicoasa.
