Multi purtatori de sutana au fost nevoiti pe parcursul vietii sa suporte cascada terorii ateiste, generata la scara larga de comunisti. Unul dintre acesti preoti a fost Aurel Bazilescu, nascut la 13 august 1907, in comuna Talpasu, din judetul Dolj. Din copilarie a fost sfatuit de preotul satului sa urmeze aceasta cariera. In urma unor eforturi financiare apreciabile, in 1928 a terminat cursurile Seminarului Teologic din Craiova, pentru ca, dupa cinci ani, sa fie absolventul Facultatii de Teologie din Bucuresti. La 18 mai 1934, a fost primul paroh al noii Catedrale Mitropolitane Sfantul Dumitru, din Craiova. Pana la acea data, impunatorul edificiu spiritual purtase nenumirea de Biserica Domneasca, ce fusese construita in anul 1651, ctitor fiind domnitorul Matei Basarab, impreuna cu sotia sa, Elina.
In acei frumosi ani interbelici, tanarul preot Bazilescu frecventa Sala de Consiliu a Caminului Preotesc Renasterea, din Craiova. Sustinea diverse conferinte cu tematica de profil. Colaborarea pe care a avut-o cu mari duhovnici, precum Ion Popescu Cilieni, Dumitru Cinciu si Gheorghe Barbu, a facut sa apara revista Renasterea. Dupa ce a absolvit Seminarul Pedagogic Universitar Titu Maiorescu, parintele Bazilescu a confirmat ca este un bun profesor de religie, remarcat pentru metodele folosite la scolile craiovene Obedeanu si Traian. Pentru merite deosebite i s-a acordat dreptul de a purta brau si culicon rosu, baston si cruce.
In calitate de protopop al judetului Dolj, in perioada razboiului a mobilizat preotimea sa stranga ofrande pentru ajutorarea vaduvelor si orfanilor, dar si pentru a vizita spitalele pline cu soldati raniti. La 1 septembrie 1941, a devenit paroh al Bisericii Sfintii Arhangheli din Craiova, construita in 1793. Cinci ani mai tarziu, a demisionat din functia de protopop, nefiind de acord cu amestecul noilor autoritati comuniste in viata bisericii. In casa parohiala organiza intalniri cu caracter teologic, la care participau clerici de seama. Conferintele, de un inalt nivel pastoral, au fost urmarite atent de Securitate, care isi infiltrase un informator.
Urmarea a fost fireasca. S-au operat trei arestari, la data de 26 iunie 1959. Pe langa preotul Bazilescu, au mai fost ridicati preotul Teodor Mirescu, de la Biserica Sfantul Nicolae-Brandusa, si preotul Dumitru Cinciu, de la Biserica Mantuleasa. Din acuzatiile aduse reiesea ca au complotat pentru rasturnarea regimului de democratie populara. Timp de trei ani, parintele Bazilescu a fost anchetat la Securitatea din Craiova. Retetele de interogatoriu nu le mai detaliez. Se stiu. Au lasat urme adanci pe pielea si-n sufletul tuturor nefericitilor care au trecut prin acea cascada a terorii.
Eliberat in vara lui 1962, dupa trei ani de detentie, fara sa fi fost condamnat, parintele avea mari dificultati de deplasare, grave afectiuni la coloana vertebrala si la sistemul nervos. Degetele de la maini erau strivite la balamaua usii. Expediat in comuna Plesoiu, cu domiciliu obligatoriu, a stat multe zile in tratament. In 1970 a decedat, dupa ce fusese batut, fara sa i se gaseasca vinovatii certe.
Un alt martir al infernului ateist a fost preotul Nicolae Marcau, nascut la 4 octombrie 1902, in localitatea Lalesti, din judetul Gorj. Dupa absolvirea Seminarului Teologic din Craiova, a fost hirotonit preot, in localitatea Tismana-Gorj. Pana la venirea sa, la bisericile din zona au slujit preotii manastirii din apropiere. In 1928, parintele Marcau a urgentat infiintarea unei biblioteci, a unei cantine pentru 38 de elevi saraci, a inzestrat biserica cu doua clopote. Desi nu era legionar, curiozitatea l-a indemnat sa participe la doua sedinte de cuib, fapt pentru care va plati mai tarziu.
Dupa 23 august 1944, s-a inscris in Frontul Plugarilor. A adus in comuna un aparat de proiectie, ceea ce a starnit suspiciuni din partea organelor comuniste din Novaci. Dupa 1948, a inceput sa fie urmarit, banuit ca face parte din miscarea de rezistenta anticomunista din Oltenia, condusa de generalul Carlaont. La 4 octombrie 1957, a fost arestat de Securitate, pe motiv ca a recitat Tatal nostru altfel decat in mod normal, dandu-i o tenta antisovietica: “Tatal nostru de la Moscova/ Desfiinteaza-se imparatia ta, sa fie ca-n America/ Painea noastra cea de un sfert si neagra/ Dane-o noua alba si intreaga/ si ne iarta noua cotele noastre, precum si noi iertam minciunile voastre/ si nu ne duce pe noi in puscarii/ Ci dui pe ei in locurile lor pustii.”
Prin recitarea repetata a cestor versuri, a fost acuzat ca a propagat un text dusmanos la adresa URSS, ceea ce era considerat un fapt deosebit de grav. La 13 noiembrie 1957, prin Sentinta 499, Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat pe parintele Nicolae Marcau la patru ani de inchisoare corectionara si confiscarea averii. Nu a rezistat regimului din penitenciarul Craiova si, dupa trei saptamani de detentie, la 9 decembrie 1957, la ora 2 noaptea, a murit. In certificatul de deces se preciza ca a murit din cauza unui cancer gastric.
Un alt martir care a decedat dupa eliberare, ca urmare a bolilor acumulate in detentie, a fost preotul Constantin Sarbu, nascut la 10 ianuarie 1905, in localitatea Cavadinesti, din judetul Covurlui. In 1919 s-a inscris la Seminarul Teologic din Galati si a continuat la Seminarul din Roman. A urmat apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti si Conservatorul de Muzica. In anul 1934 a fost hirotonit preot, la Catedrala Episcopala din Husi. Ca activitati mai importante, in calitatea sa de bun gospodar, a pus piatra de temelie la un azil de batani si copii orfani. Pentru spiritul sau organizatoric, a fost promovat la rangul de iconom.
A revenit in Bucuresti, deoarece sotia sa a fost incadrata profesoara de limba germana la Liceul Nicolae Balcescu. In anul 1941, o tristete aparte se va abate asupra familiei sale. Prin decesul sotiei, parintele a ramas cu doua fetite ce trebuiau crescute si educate mai departe. In urma memoriilor repetate, maresalul Antonescu a acceptat sa fie ctitorul bisericii de la Bariera Vergului, careia ii va pune piatra de temelie, la 28 iulie 1943, in prezenta a 15 clerici. Maresalul a alocat cinci milioane de lei, ca donatie proprie, si materiale din depozitul Armatei in valoare de 8 milioane de lei, cinci milioane de lei pentru transportul materialelor si 6 milioane pentru plata meseriasilor.
Finalizarea lucrarilor a fost stopata de actul de la 23 august 1944, cand Ion Antonescu, ctitorul Bisericii din Bariera Vergului, a fost arestat. Pentru a procura diferenta de bani, parintele Sarbu a organizat un cor de 80 de persoane, cu multi solisti de la Opera Romana. Dupa multe eforturi, biserica a fost sfintita la 17 aprilie 1949, in Duminica Floriilor. Intr-o nota a informatorului MC se precizeaza ca in ziua de duminica, 26 septembrie 1949, au fost cununate in biserica din Parcul Calarasi 21 de perechi, slujba fiind oficiata de mai multi preoti. Acestia i-au indemnat pe tineri sa nu aleaga calea ateismului, sa fie credinciosi, deoarece biserica trece prin vremuri grele, se afla la raspantii de vijelii.
In 1951, parintele Sarbu a infiintat o cantina in subsolul bisericii si o biblioteca religioasa. Atitudinea sa anticomunista a inceput in momentul in care orele de religie din scoli au fost desfiintate, la 4 august 1948. In cele din urma, la 12 ianuarie 1954, a fost arestat, invinuit de uneltire contra ordinii sociale. Printre acuzatiile aduse au fost si acelea ca i-a facut multe parastase maresalului Antonescu, ctitorul bisericii, executat la presiunea sovietica. O alta invinuire este aceea ca angajase la cantina o bucatareasa care a fost legionara. Totodata, s-a facut vinovat de prietenie cu Constantin Darasteanu, liderul unui grup de rezistenta anticomunist.
Tribunalul Militar Bucuresti, prin Sentinta 2.168, din 9 octombrie 1954, l-a condamnat pe preotul Constantin Sarbu la 8 ani de inchisoare, pentru uneltire contra ordinii sociale. A fost purtat prin teroarea inchisorilor Jilava, Gherla, Dej si a lagarelor de exterminare de la Poarta Alba si Salcia. Din cauza infometarii, a torturilor si degeraturilor, s-a imbolnavit. Desi trebuia sa i se dea drumul la 8 ianuarie 1962, nu a avut voie sa revina in sanul familiei, deoarece i s-a fixat domiciliul obligatoriu pentru doi ani in Baragan, la Viisoara. Acolo si-a construit un mic adapost din paianta. Peretii denivelati au fost acoperiti cu icoane, la intrare atarnand un clopot mic.
In ziua de 25 februarie 1964, i-a expirat pedeapsa izolarii si a revenit la Bucuresti. In capitala nu i s-a permis sa slujeasca in biserica pe care o ridicase in urma cu 15 ani. Purtat pe drumuri, deoarece era considerat element periculos, cu cazier, incet – incet bolile dobandite in inchisori s-au agravat. La 23 octombrie 1975, a murit – martir acuzat de organele represive ca a facut parastase unui ctitor de lacas sfant. Opera sa cuprinde mai multe volume, dintre care se desprind doua titluri esentiale: Jugul meu este usor si Slova de pe lespedea inimii.
Comitetul Central al PMR, intemeiat in februarie 1948, a pus la cale legile criminale indreptate impotriva tarii. Si-a facut un plan bine stabilit, referitor la etapele ce trebuiau parcurse si intensitatea placerii de a ordona crima. Fenomenul ce urmarea masacrarea opozantilor a fost stabilit in laboratoarele de partid, de oameni ostili romanismului, unii schimbandu-si chiar numele. In toate tarile dependente de Moscova nu a existat un alt carnagiu asemanator cu cel provocat de profesionistii crimei politice din RPR, salarizati fara sa dea socoteala nimanui.
Primul Comitet Central avea urmatoarea componenta: Secretar General -Gheorghe Gheorghiu-Dej; secretari-Ana Pauker, Teoharie Georgescu, Vasile Luca si Lothar Radaceanu. Cei 36 de membri erau urmatorii: Gheorghe Apostol, Alexa Augustin, Emil Bodnaras, Petre Borila, Constantin Stoica, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Constanta Craciun, Dumitru Coliu, Liuba Chisinevschi, Mihai Ralea, Alexandru Draghici, Gheorghe Florescu, Teodor Iordachescu, Mita Levin, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Moghioros, Mihail Moraru, Constantin Mateescu, Ion Niculi, Ion Pas, Constantin Parvulescu, Emil Popa, Iosif Ranghet, Leonte Rautu, Eugenia Radaceanu, Nicolae Radovici, Wiliam Sader, Leontin Salajan, Barbu Solomon, Avram Serban, Zaharia Tanase, Olimpia Tenescu, Stefan Voitec, Gheorghe Vasilichi, Vasile Vaida.
Evanghelia impusa de acestia a indoliat sute de mii de familii. O parte dintre ei au fost adusi de tancurile sovietice, direct din salile de curs ale Kominternului de la Moscova. Altii au iesit din caldutele inchisori burgheze, la 23 august 1944. Nici unii, nici altii nu s-au inghesuit sa plece cu arma in mana spre Berlin. Aveau multa treaba la impartirea functiilor, dupa care au inceput sa se elimine intre ei.
