Nu avem in limba romana un cuvant derivat de la frauda, pentru a-l defini pe cel care o comite, pe cel care fraudeaza. Dar avem alte cuvinte cu sens asemanator, iar cel mai folosit este escroc. Traim intr-o vreme cand escrocii mici si mari folosesc din plin avantajele tehnologiei contemporane pentru a ne goli buzunarele ori conturile din banca, bazandu-se pe naivitatea, credulitatea si pe alte slabiciuni ale noastre. Cateva dintre trucurile escrocilor mici au devenit clasice… Cateva dintre “performantele” escrocilor mari au devenit scandaluri…
Scrisoarea miraculoasa
Se mai numeste si “scrisoarea nigeriana”, pornind de la reteaua de escroci nigerieni care a lansat-o pe piata. De la inventarea Internetului, ea se transmite mai ales prin e-mail. Scrisoarea isi momeste adresantul cu o suma mare de bani – de cele mai multe ori, e vorba de zeci de milioane de dolari – usor de incasat de cineva dispus la o minima colaborare. E vorba de o suma de care expeditorul – din Nigeria sau din alt stat african – dispune intr-un cont confidential, de unde el personal nu o poate transfera in mod legal. Daca adresantul ar fi de acord ca aceasta suma sa fie transferata in contul sau bancar, autorul scrisorii promite ca ii va lasa un comision generos, de 20 – 30% din valoarea fondului.
Cand adresantul dornic de castig usor este tentat de aceasta “mana cereasca” si ia legatura cu autorul scrisorii (aflat sub o masca onorabila – doctor, avocat sau ruda a vreunui conducator african), incepe balul. I se cer cheltuieli de administrare, de transfer, de bacsisuri pentru diferiti functionari care se opun tranzactiei, i se solicita datele de cont bancar pentru transferul banilor etc. Evident ca tot ce victima va plati vor fi bani aruncati pe fereastra… drept in buzunarele escrocului. Care dispare fara urma, dupa ce-a stors lamaia cat s-a putut.
O varianta a scrisorii nigeriene este scrisoarea prin care adresantului i se cere sprijinul pentru intrarea in posesia unei mosteniri secrete. Va primi 20% din mostenire daca furnizeaza datele contului sau bancar, spre a se finaliza transferul!
Loteria providentiala
Iti deschizi e-mailul ca in fiecare zi, cu starea de dispozitie aferenta – bine dispus, blazat, plictisit, curios, nerabdator etc. – si gasesti un mesaj entuziast, care te anunta ca ai castigat la o loterie spaniola, luxemburgheza sau olandeza lotul cel mare de cateva milioane de euro. Pentru a intra in posesia banilor, trebuie insa platit ceva – o bagatela in raport cu castigul exorbitant! – reprezentand taxe, cheltuieli bancare, de transfer etc.
Daca esti vrajit de acest noroc providential pe care nici macar nu l-ai cautat (prin cumpararea vreunui bilet de loto) si daca platesti cheltuielile insirate in mesaj te-ai ars! Nu primesti un cent din castigul promis, dar poti avea privilegiul sa intri pe o lista de “naivi” care va trece de la un escroc la altul, frateste.
Ai incredere in mine…
Cititorii Cartii Junglei isi aduc aminte cu siguranta de sarpele Kaa, care-si hipnotiza victimele in timp ce se apropia de ele sa le atace. Nu altfel procedeaza escrocii care, prin publicitate in ziare, pe Internet sau la telefon, incearca sa ne atraga in comertul piramidal, promitandu-ne venituri mirobolante. Va trebui “doar” sa achizitionam o trusa cu produsele “companiei” si sa recrutam, la randul nostru, alti cumparatori-vanzatori ca si noi – 4, 5 sau 10.
Intrarea intr-o asemenea retea “cu paliere multiple” transforma victima in complice urmarit de justitie, caci comertul piramidal, in virtutea Legii concurentei, este interzis in Canada.
Inventivitatea escrocilor in a face promisiuni mult prea atragatoare ca sa fie si adevarate nu are limite. Intotdeauna ei mizeaza pe dorinta naturala a fiecarui om de a obtine cat mai mult, cu un efort cat mai mic.
Se pot promite, prin e-mail sau telefon, “secrete” de investitie in schimbul cumpararii unor actiuni, imprumuturi cu plata dobanzilor in avans, calatorii mirifice la preturi derizorii, in schimbul datelor cartii de credit pentru completarea rapida a tranzactiei…
Uneori, ei ne pot intinde adevarate capcane: primesti, de exemplu, un e-mail din partea bancii tale si esti anuntat ca s-a modificat procedura de acces pe Internet si ca trebuie sa-ti schimbi parola si numele de identificare, conectandu-te pe “link”-ul cutare.
Insa site-ul la care esti trimis sa operezi schimbarea este o contrafacere a site-ului bancii. Daca urmezi indicatiile din mesaj, practic ti-ai dat toate informatiile pe mana unor escroci. E bine de stiut ca mesajele autentice din partea bancilor nu cuprind niciodata “link”-uri si nici nu cer sa dai date personale pe net.
Prin acest tip de operatii, escrocii subtilizeaza de la victimele lor sume cuprinse de regula intre cateva zeci si cateva sute de dolari. Foarte rar mii. Sunt de mica anvergura, iar in romaneste le numim gainarii sau cotcarii. Dar exista si escrocheriile de anvergura, delapidarile de milioane de dolari, deturnarile de fonduri uriase, care se afla la originea unor mari crahuri financiare, a unor drame colective si a unor scandaluri pe masura…
Escrocii campioni
E bine sa recapitulam lista marilor escroci din America de Nord din ultimii ani: 2001 – falimentul societatii americane din domeniul energiei ENRON, generat de fraudele acumulate de ani de zile, se soldeaza cu pierderi de peste 70 miliarde USD pentru actionari, banci si pensionari; 2004 – Conrad Black, magnat al presei din Canada, Statele Unite si Marea Britanie, este acuzat, impreuna cu doi complici, de fraude de peste 80 milioane USD; 2005 – Afacerea Norbourg. PDG-ul acestei firme de gestiune a fondurilor de plasament, montrealezul Vincent Lacroix, este acuzat de deturnarea a circa 130 de milioane de dolari canadieni; 2008 – americanul Bernard Madoff, presedintele fondator al unei prestigioase societati de investitii de pe Wall Street (Bernard L. Madoff Investment Securities LLC) este arestat si acuzat pentru o frauda uriasa, care a dus la pierderea a peste 50 de miliarde USD. Si lista aceasta – aidoma unui navod cu ochiurile foarte largi, in care raman doar pestii foarte mari – se incheie cu numele ultimului venit, montrealez ca si Vincent Lacroix, Bertram Earl Jones, consilier independent in planificare financiara, autor al unor fraude estimate la 30-50 milioane de dolari canadieni.
Bertram Earl Jones – un lup singuratec…
Cazul lui Bertram Earl Jones, care zilele acestea a fost intens mediatizat, este cu deosebire interesant. El se ocupa cu gestiunea fondurilor provenite din mosteniri si promitea clientilor lui, de obicei oameni in varsta, randamente miraculoase. Este vorba de sute de persoane din Québec (Montréal, Laurentides), Ontario si Statele Unite, ale caror fonduri “administrate” de Earl Jones, insumate, faceau aproximativ 100 de milioane de dolari. Se presupune ca sunt si alti pagubasi care, jenati, ezita sa reclame la politie.
Banuielile ca ceva nu este in regula au inceput sa apara cand mai multi clienti au remarcat ca Earl Jones nu poate fi contactat – pur si simplu, nu puteau da de el. S-au interesat la AMF (Autorité des marchés financières) si au aflat cu stupoare (abia acum!) ca amabilul lor consilier financiar nu figura nicaieri, nu era inregistrat. Oficial, el nu exista in lumea afacerilor – daca excludem anuntul din Pages jaunes.
Ca atare, AMF a deschis o ancheta si a obtinut o ordonanta de blocare a conturilor lui Earl Jones. Acesta este momentul in care s-a constatat ca temerile primilor investitori alarmati de lipsa consilierului erau intemeiate. Conturile blocate erau goale sau aproape goale. Earl Jones disparuse, dar nu cu mana goala, ci cu banii investitorilor cu tot.
Au intrat pe fir corpurile de politie canadiene si americane, dar, pana in prezent, Earl Jones nu a putut fi reperat. Ultima data se pare ca a fost vazut la inceputul lunii iulie, in apartamentul sau din Dorval.
Spre deosebire de Vincent Lacroix, de Conrad Black sau de Bernard Madoff , Earl Jones nu avea in spatele lui o firma, un conglomerat de companii sau o societate multinationala. Nu, el lucra singur si doar pentru sine. Era un lup singuratec si fermecator. Avea, desigur, un birou in Pointe-Claire, unde, la inceput, putea fi contactat. Dar atractia pe care o exercita fata de clienti venea din intimitatea pe care o stabilea cu ei. Semnificativ pentru lipsa lui de scrupule este faptul ca, printre cei inselati, se numara si un vechi si bun prieten de familie, pe care il cunostea inca din copilarie. Prietenul acesta i-a dat spre administrare, si drept urmare a pierdut, 400 de mii de dolari.
O situatie dramatica o au clientii in varsta care, prin volatilizarea banilor lor, nu mai au resursele financiare pentru a-si asigura traiul in rezidentele particulare pentru batrani. In aceasta situatie sunt chiar propriii lui parinti, ale caror fonduri de cateva sute de mii de dolari le administra Earl Jones.
…si un autodidact
Earl Jones se mai deosebea de escrocii dinaintea lui si prin aceea ca nu avea nicio formatie profesionala in domeniul finantelor. Din acest motiv, el nici nu s-ar fi putut inregistra la AMF, chiar daca ar fi vrut. Notorietatea lui era oarecum confidentiala, se baza pe comentariile pozitive asupra onestitatii, cumsecadeniei si competentei sale, colportate de clientii lui.
Era, pur si simplu, un impostor, iar usurinta cu care i s-au dat sume de bani importante pe mana spune mult despre imprudenta si credulitatea oamenilor cand li se pare ca fac o afacere grozava.
Impostura lui Earl Jones nu a fost descoperita decat dupa vreo douazeci de ani de la debutul sau in rol de consilier financiar. Si asta pentru ca, la inceput, el a reusit sa-si onoreze promisiunile de randament foarte ridicat pentru banii administrati. Asa si-a faurit o anume aura de eficienta financiara, care l-a ajutat ori de cate ori a pornit in cautarea unei noi victime.
Predecesorul Charles Ponzi
Din alt punct de vedere, Earl Jones se aseamana totusi foarte bine cu Bertrand Madoff. Escrocheria lor nu avea nimic inedit. La fel ca Madoff, Earl Jones a reusit sa hraneasca reveriile banesti ale primilor sai clienti – aceia care apoi i-au adus altii – nu prin investirea banilor, ci prin banii celor nou intrati in hora. Va aduceti aminte de Caritas-ul din Romania anilor ‘90? Si, ceva mai tarziu, de FNI? Aceeasi schema piramidala, exploatarea aceleiasi dorinte de castig rapid si usor.
Cert este ca escrocheriile contemporane bazate pe structuri piramidale – de pe continentul american, din Romania, ca si din intreaga lume – au un predecesor ilustru in Statele Unite, din prima jumatate a secolului XX. Este vorba de Charles Ponzi, care a montat o asemenea structura la Boston in 1920, sub numele Securities Exchange Company. El a atras numerosi investitori, carora le-a promis randamente de 40% in 90 de zile, asigurandu-i ca banii lor vor fi investiti in achizitionarea si apoi revinderea unor valori postale (cupoane de raspuns europene si timbre americane).
Charles Ponzi, care a sosit in Statele Unite in 1903, la 21 de ani, cu 2 dolari in buzunar si care, in 1907, s-a stabilit pentru cativa ani la Montréal, a devenit milionar, cu schema sa piramidala, in 6 luni. A ajuns, la un moment dat, sa castige 250 de mii de dolari pe zi.
Castigurile acestea fabuloase au trezit suspiciunea ziaristilor si a autoritatilor financiare, care au descoperit ca afacerea era o fictiune. Banii pentru randamentele de zece ori superioare celor generate de banci proveneau nu din profiturile unor tranzactii comerciale, ci, pur si simplu, din deturnarea fondurilor noilor clienti. Ponzi a fost condamnat in 1929 la cinci ani de inchisoare si a murit in 1949, la 67 de ani, sarac lipit, intr-un spital de caritate din Brazilia. Sistemul lui piramidal a durat 8 ani, dar cele ale lui Madoff si Earl Jones au fost mult mai longevive – circa 20.
Madoff a fost condamnat recent la 150 de ani de inchisoare. Earl Jones insa, ascuns cine stie unde, nu are deocamdata un mandat de arestare pe numele sau, iar victimele lui nu pot fi despagubite de nimeni. AMF ar fi putut s-o faca, pana la 100 de mii de dolari pentru fiecare, daca Earl Jones ar fi fost inregistrat ca o firma legala.
