Zilele acestea, de pe 7 si pana pe 23 august, se desfasoara in nord-estul provinciei New Brunswick, in asa numita Peninsula acadiana, al patrulea Congres mondial acadian.
Convocat o data la cinci ani, Congresul mondial acadian prilejuieste o intalnire a acadienilor din toata lumea si, in special, a celor din America de Nord (Canada si Statele Unite), spre a celebra printr-un mare numar de activitati – folclorice, artistice, sociale, stiintifice – vitalitatea lor identitara, perenitatea traditiilor si a constiintei lor nationale.
Comunitatea acadienilor reprezinta o alta imagine a francofoniei nord-americane, mult timp mai putin vizibila fata de cea a canadienilor francezi, cum se spunea candva, sau a quebechezilor, cum li se spune astazi locuitorilor provinciei Québec, denumita ca atare de englezi inca din 1763.
Acadienii sunt urmasii colonistilor francezi normanzi care au intemeiat, la inceputul secolului al XVII-lea, o mica asezare – Habitation Port Royal – in nord-estul Canadei, intr-o regiune care apartinea francezilor si care la acea vreme se numea Nouvelle France.
Asezarea a devenit capitala unei provincii numita Acadia, probabil dupa numele Arcadia, intrebuintat mai intai de exploratorul italian Giovanni da Verazzano in 1524, dar pentru o alta zona (pentru peninsula Delmarva de pe coasta estica a Statelor Unite), preluand un nume antic grecesc.
Dupa numeroase conflicte, cand Acadia este stapanita, pe rand, cand de francezi, cand de englezi, in 1713, in urma Tratatului de la Utrecht, o parte din posesiunile franceze din America de Nord au fost cedate definitiv englezilor. Printre ele, se numara si Acadia, numita de acum incolo Nova Scotia.
Grand-Pré, locul istoric national al acadienilor
Fondat in 1682, Grand-Pré a devenit rapid granarul si principalul oras al Acadiei. Aproape distrus in 1704, va cadea in mainile britanicilor in 1713, ca sa revina apoi, pentru putin timp, sub control francez, in 1743.
L’Église-souvenir este construita pe locul vechii biserici Saint-Charles-des-Mines, unde acadienii au fost inchisi de britanici inainte de a fi deportati. Statuia o reprezinta pe Evangéline, o eroina a literaturii acadiene a deportarii, dar si un fel de Julieta locala. Personaj al unui poem publicat in 1847, ea este separata de iubitul ei in momentul deportarii. Evangéline ajunge infirmiera in Philadelphia; acolo, il intalneste mai tarziu printre bolnavi pe iubitul ei, care-i moare in brate. Poemul a avut o influenta imensa asupra culturii acadiene si canadiene. Biserica este astazi loc de pelerinaj al acadienilor: o buna parte dintre ei considera ca orice bun patriot trebuie sa mearga in pelerinaj la Grand-Pré in fiecare an.
Marea deportare
Acadienii, prinsi intre cele doua imperii, francez si englez, care-si disputau intaietatea in America de Nord, au incercat sa fie neutri: binevoitori fata de francezi, dar necombatanti si supusi fata de englezi, refuzand insa sa presteze juramant de fidelitate.
Neutralitatea lor a fost respectata pana in 1755. Anul acesta a marcat dezastrul istoric al acadienilor. Englezii, mereu in conflict cu francezii si dorind sa faciliteze patrunderea colonilor lor in Nova Scotia, au procedat la ceea ce astazi s-ar numi o epurare etnica si care a ramas in istoria acadienilor sub numele de Le Grand Dérangement sau La Déportation. Aproximativ 12.000 de acadieni au fost incarcati cu forta pe corabii, cu putinele obiecte pe care le-au putut duce cu ei, si expulzati in alte provincii ale continentului: în Virginia, Georgia, Carolina de Sud, Maryland, Pensilvania, Louisiana, Antilele franceze. În urma lor, satele au fost distruse, casele au fost arse.
Acadienii nu au fost însa nicaieri bine veniti. Au fost tratati ca sclavi, umiliti ori deportati în continuare, spre Europa. Din 1763, li s-a acordat totusi permisiunea sa revina in locurile natale.
Pe de alta parte, din Nova Scotia s-au desprins pe rand alte doua provincii: Prince Edward Island (1769) si New Brunswick (1784). In felul acesta, ceea ce se numeste Acadia istorica acopera provinciile canadiene zise maritime.
Nationalismul acadian
Secolul al XIX-lea marcheaza aparitia nationalismului acadian. In 1881 se infiinteaza Société nationale d’Acadie si se desfasoara prima Conventie nationala a acadienilor, care stabileste imnul, steagul si sarbatoarea nationala (pe 15 august). In secolul urmator, comunitatile acadiene se dezvolta tot mai mult din punct de vedere economic si social. Comunitatea cea mai numeroasa de acadieni se afla in New Brunswick, motiv pentru care aceasta este singura provincie canadiana oficial bilingva.
Liderii acadienilor din New Brunswick vorbesc, in general, in numele tuturor acadienilor, iar locotenentul general al provinciei este un distins om de cultura acadian, poetul si dramaturgul Herménégilde Chiasson.
Numarul acadienilor in lume nu se cunoaste decat aproximativ. Cert este ca provinciile maritime aveau in 2001 aproximativ 276 de mii de francofoni, dintre care majoritatea aveau radacini acadiene. In raport cu majoritarii anglofoni, acadienii reprezinta circa 33% in New Brunswick, 4,2% in Prince Edward Island si 3,8% in Nova Scotia. Exista comunitati restranse de acadieni in Louisiana si in statul american Maine. In total, se presupune ca numarul lor la nivel mondial este cuprins intre 750 de mii si un milion si jumatate.
Acadienii din provinciile maritime au tendinta de a dezvolta mai mult decat ceilalti, din alte zone, un sentiment national distinct. Dar, in acelasi timp, desi se simt acadieni, ei se identifica in zilele noastre in mai mare masura cu orasul, provincia si cu tara (Canada) in ansamblu decat cu Acadia istorica, disparuta de pe harta. Astfel, in mod neoficial, orasul Moncton din New Brunswick este considerat de multi drept principalul oras al acadienilor, desi metropola este majoritar anglofona, iar numele ei evoca amintirea celui care a condus operatiunile de deportare a acadienilor din Grand-Pré, o zona agricola infloritoare, devenita apoi o emblema a suferintelor indurate de acestia.
Acadia, ca tara, a devenit o realitate simbolica, iar nationalismul acadian nu are obiective legate de revendicari teritoriale, ci se margineste sa promoveze traditiile si cultura acadiana.
A existat totusi un Partid acadian, infiintat in 1972, care avea drept obiectiv intemeierea unei a unsprezecea provincii canadiene, pornind de la zonele cu populatie majoritar francofona din New-Brunswick. Insa, din cauza frictiunilor interne dintre militanti, accentuate de lipsa sprijinului popular, partidul s-a desfiintat, in 1986.
Ca o curiozitate, alaturi de acadieni, in apropierea orasului Edmundson din New Brunswick exista o alta comunitate francofona, de circa 30 de mii de persoane, brayons, care se considera distincti si fata de acadieni, si fata de quebechezi. In regiunea Madwaska, ei au intemeiat o republica, dotata cu insemne ale unei entitati statale: imn, drapel si chiar un presedinte!
Recunoasterea internationala
Desi nu exista un stat numit Acadia, exista totusi o recunoastere pe plan international a realitatii culturale specifice si a identitatii acadiene.
Astfel, Société nationale de l’Acadie (SNA) ocupa un loc la Organizatia internationala a francofoniei, ca membru asociat delegatiei Canadei. Franta a deschis din 1966 un consulat general la Halifax pentru Acadia, iar in 2007 s-a semnat o intelegere Franta – Acadia, in urma careia s-a format o comisie permanenta Franta – Acadia.
Québecul, mult timp rezervat in relatiile sale cu comunitatile francofone din restul Canadei, se apropie tot mai mult de acadieni in ultimii 15 ani. In 2002, a fost inaugurat in capitala provinciala un monument comemorativ pentru contributia acadienilor la dezvoltarea istorica a Québecului, iar in 2003, Adunarea nationala a votat o motiune de sprijinire a SNA, care facea demersuri spre a fi recunoscute oficial daunele provocate acadienilor prin Marea Deportare din 1755.
Exista, de asemenea, o comisie Acadia – Québec, iar din 2007 si un acord de cooperare dintre Acadia si Wallonie-Bruxelles, din Belgia.
Dar de cea mai mare vizibilitate internationala beneficiaza acadienii in timpul Congreselor lor mondiale, organizate de aceeasi dinamica SNA.
Congresele mondiale acadiene
Ca rezultat firesc al emanciparii acadienilor, al atasamentului lor fata de radacinile istorice, in 1988 a aparut ideea de a se organiza un congres mondial al acadienilor, cu obiectivul de a “dezvolta legaturi mai stranse intre acadienii si acadienele din intreaga lume”. Un acadian nascut in New Brunswick, dar locuind la Edmonton, in Alberta, André Boudreau, sprijinit de Société nationale de l’Acadie, a reusit sa mobilizeze interesul si energiile pentru desfasurarea primului Congres mondial al acadienilor, tinut in sud-estul provinciei New Brunswick, intre 12 si 22 august 1994. Au urmat, la diferenta de cinci ani, congresele de la Louisiana, in 1999 si cel din Nova Scotia, in 2004.
Congresul mondial acadian a devenit acum, la cea de-a patra editie, un eveniment international deosebit de important. Secretarul general al francofoniei, Abdoul Diouf , l-a salutat intr-o conferinta de presa sustinuta la Shippagan – una dintre localitatile in care au loc diferite evenimente ale Congresului – si a invitat alte popoare sa ia exemplu de la acadieni, de la consecventa cu care ei si-au aparat si isi apara patrimoniul cultural si identitatea.
Cultura acadiana
Dezvoltarea culturii acadiene a fost stanjenita mult timp de conditiile istorice, sociale si economice precare ale populatiei acadiene. S-au transmis totusi de la o generatie la alta si au circulat dintr-un loc in altul o cultura populara distincta, traditii culinare, o literatura orala, cantece. Prin anii ‘60, concomitent cu Revolutia linistita din Québec, s-a petrecut o miscare asemanatoare si in Acadia, care a dus la un avant si la o diversificare a culturii acadiene in toate domeniile – in artele plastice, in muzica, in literatura, in artizanat. Literatura, in special, prin poetul Herménégilde Chiasson si prin romanciera Antonine Maillet (La Sagouine, Pélagie-la-Charrette) a dobandit o notorietate internationala deosebita, contribuind masiv la cresterea interesului pentru istoria si cultura acadienilor.
