Cu toate ca au fost distruse multe arhive de catre cei interesati ca generatiile viitoare sa nu le cunoasca faptele reprobabile, cu toate ca au fost sustrase file importante de dosar care ar fi incriminat nume de prima marime, totusi, pe la colturi, a mai ramas cate o dovada certa. Petecele de hartie sunt singurele care au glas, care acuza un regim criminal si nelegitim. Documentele scapate de la distrugere ne dovedesc ce usor era luata viata unor oameni, care nu erau criminali si nici nu furasera nimic. Singura lor vina era aceea ca nu erau de acord cu politica partidului unic, totalitar.
Dupa ce i-au prins pe insurgentii anticomunisti din Muntii Banatului, la 5 mai 1949, cu ocazia sedintei desfasurate la Ministerul Afacerilor Interne, s-au stabilit sarcinile in vederea procesului bandelor teroriste din munti, asa cum suna formularea organelor respective. Colectivul format din Avram Bunaciu, ministrul Justitiei, Marin Jianu, ministru adjunct al Afacerilor Interne, general-locotenent Gheorghe Pintilie, general-maior Alexandru Nicolschi si colonelul de Securitate Misu Dulgheru au stabilit planul de lucru si atribuirea sarcinilor: 1. Studierea dosarelor si intocmirea unui referat pentru fiecare arestat in parte. 2. Ancheta propriu-zisa. 3. Stabilirea indivizilor care vor merge la proces. 4. Fixarea martorilor acuzarii. 5. Regimul ce urmeaza a fi aplicat – informatori in celule. 6. Intocmirea referatului introductiv. 7. Pregatirea apararii si a completului de judecata. 8. Fixarea localului de judecata.
Privind cu atentie aceste 8 puncte, constatam ca doua sunt de o importanta covarsitoare: fixarea martorilor acuzarii si pregatirea completului de judecata. Ce se dorea prin aceste masuri este lesne de inteles. Procesul era dirijat de Securitate, sentintele fiind stabilite dinainte. Aceste fapte au fost recunoscute dupa 1990 chiar de catre judecatorii acelei perioade, care au acceptat, de nevoie, sa fie marionete. Au cautat ca prin acele marturisiri tardive sa se dezvinovateasca. Prea tarziu. Scheletele unor oameni nevinovati zac in pamant, pe fundul unor gropi comune. Sute de familii au fost indoliate, lasate pe drumuri, in deriva, deoarece averile le-au fost confiscate.
La prinderea insurgentului anticomunist Nicolae Trocan, pe 27 august 1952, au participat mai multi ofiteri de Securitate si sub-ofiteri de Militie. In cateva randuri, voi cauta sa extrag unele repere din biografiile lor. Goga Vasile s-a nascut la 29 ianuarie 1922, in comuna Bradiceni-Gorj, profesia de baza fiind crescator de animale, membru PCR. A fost incadrat in Securitate la 1 septembrie 1948, cu gradul de sublocotenent. Intre 1949 si 1952 a indeplinit functia de sef de birou la Securitatea Targu-Jiu, dupa care a fost transferat ca loctiitor sef serviciu la Turnu-Severin. Maxim Nicolae s-a nascut la 10 octombrie 1920 la Turnu-Severin, profesia de baza fiind electrician, membru PCR. A fost incadrat in Securitate la 1 octombrie 1948, cu gradul de plutonier, iar la 23 august 1950 a fost avansat la gradul de sublocotenent. Opt ani mai tarziu, a fost trecut in rezerva cu drept de pensie, la varsta de 38 de ani. Olteanu Constantin s-a nascut la 14 februarie 1927, in comuna Celaru, judetul Dolj, membru PCR. Incadrat in Securitate la 10 ianuarie 1949 cu gradul de sergent major, a fost avansat la gradul de sublocotenent, la 1 octombrie 1951.
In raportul intocmit de Nicolae Maxim la Inspectoratul de Securitate Dolj, se precizeaza ca cei trei ofiteri au actionat cu mult curaj la arestarea teroristului Trocan Nicolae, nascut la 14 martie 1923, in comuna Zegujani, Mehedinti. Tradarea insurgentului amintit a avut loc la 27 august 1952, cu ajutorul informatorului Gheorghe Boulescu, invatator, un fals amic. Textul documentului fiind mare, voi selecta cateva fraze esentiale: “In anul 1951, Trocan Nicolae a intrat in legatura cu elemente din conducerea unei organizatii contra-revolutionare, cum au fost Totir Dumitru si Nasaramba Dumitru, de la care Trocan Nicolae a primit un pistol automat si 50 de cartuse (…). Ofiterii de Securitate s-au deplasat in comuna Catunele din fostul raion Baia de Arama, unde se afla ascuns teroristul. S-a facut pregatirea invatatorului Boulescu sa mearga la o intrunire cu Trocan Nicolae, la locuinta unui cetatean din comuna – om de incredere al lui Trocan, de unde Boulescu Gheorghe urma sa trimita gazda dupa alimente, la domiciliul invatatorului, unde ne aflam noi. Prin aceasta, noi intelegeam ca Boulescu se afla cu Trocan.
Dupa ce am retinut pe gazda lui Trocan, ne-am deplasat la locul unde era Trocan cu Boulescu. Ordinea de asezare la patrunderea peste bandit a fost: Olteanu Constantin, subsemnatul, Goga Vasile si cei doi militieni. La intrare, Olteanu Constantin nu a respectat consemnul in privinta bataii in usa, a izbit mai puternic in usa casei, dupa care a fugit din fata usii peste gard. Nerespectarea consemnului a alarmat pe Trocan Nicolae care, sarind la usa, armamentul fiindu-i rezemat de perete, a luat un cutit in mana si a venit sa deschida usa in mod izbit. Eu l-am prins de mana, i-am rasucit-o, moment in care a sosit imediat si tovarasul Goga Vasile, cu Olteanu Constantin si cei doi militieni. S-a creat o busculada care a durat cateva minute, in care timp Trocan a fost imobilizat complet si arestat. Banditul avea asupra lui in acea camera un pistol automat, un pistolet si munitie pentru acestea.”
Dupa ce a fost judecat si condamnat la moarte, executia lui Trocan a avut loc langa zidul Penitenciarului Craiova, la 20 iulie 1953. Cu patru luni in urma implinise varsta de 30 de ani. Pentru a nu fi auzite impuscaturile de catre vecinii inchisorii, s-a recurs la ambalerea motoarelor a doua autocamioane. Si totusi rafalele executiilor erau auzite frecvent de locuitorii cartierului din jur, inclusiv de autorul acestor randuri. De fiecare data mama se inchina pentru sufletul nefericitului lasat fara viata, ce urma sa fie aruncat intr-o groapa despre care familia nu va afla niciodata. Cateva zile mai tarziu, un militian ce asigura paza in ghereta de pe zidul vestic, atarna in streang. S-a sinucis vazand prea multe orori.
In zorii zilei de 10 mai 1952, Securitatea l-a capturat pe capitanul de graniceri Brancus Grigore, care se refugiase in Muntii Gorjului, impreuna cu fosta sa ordonanta, soldatul Martau Ion. Acesta i-a ramas credincios, procurand armament, o masina de scris, desfasurand o activitate anticomunista, prin difuzarea de manifeste cu un text ostil noilor autoritati. Arestarea lor a fost descrisa in raportul facut de capitanul de Securitate Dinulescu Dumitru, dupa incheierea actiunii, din care am extras un fragment: “In luna mai 1952, in urma unor date primite si care constituiau sursa sigura, am prezentat materialele colonelului Kalusek, care a aprobat efectuarea unei descinderi la locul unde aveam informatii ca s-ar afla (fugarul – n.a.), hotarand ca actiunea sa o desfasuram in zorii zilei de 10 mai 1952, cand se va lumina de ziua.
Am format trei echipe de ostasi, conduse de capitanul Cherciu Vasile, capitanul Hornoiu Ilie si subsemnatul, iar o alta grupa condusa de locotenentul major Goga Vasile si compusa din sase subofiteri, avea misiunea de a patrunde in obiectiv si a aresta. La obiectivul unde se afla ascuns Brancus Grigore au mers doua grupe din cele de mai sus, conduse de Cherciu si subsemnatul. A treia grupa a mers in satul Topesti, la gazda fugarului. Am ajuns si inconjurat cabana din lemn inspre ziua, nu se luminase, aranjand o grupa in spate si una in fata cabanei, urmand ca atunci cand se lumina de ziua sa incepem actiunea. Cand a inceput a se lumina de ziua, a iesit din cabana ordonanta Martau Ion, pentru a-si face necesitatile, era dezbracat si, la somatiile noastre, l-am prins si dus la marginea padurii, unde i s-a luat un scurt interogatoriu pentru a sti cine se mai afla in cabana si de ce armament dispune.
Martau Ion ne-a declarat ca Brancus Grigore este singur, este inarmat, dar nu se va preda decat mort, dupa care Martau a fost legat si pus sub paza sigura. In acest timp, Brancus Grigore, auzind zgomotul de afara, s-a blocat in cabana cu zavorul la usa, a inceput sa se imbrace si si-a pus de gat pistolul, iar altul la sold, cu un rucsac in spinare. Aceasta a durat circa 30 de minute, in care timp, el dinauntru si noi din afara, am discutat cu el, sfatuindu-l sa se predea, sa nu opuna rezistenta, ca este in zadar, fiind inconjurat de armata. Susnumitul a refuzat, aducand insulte si calomnii la adresa conducatorilor de partid si de stat, facand propaganda nationalista. La un moment dat, a deschis usa brusc si din pragul cabanei a tras pentru intimidare, rafale de pistolet, luand-o la fuga in care timp a fost ranit de un glonte in spate si a cazut jos, impiedicandu-se de niste tufe. Impreuna cu tovarasul Goga m-am apropiat de fugar, spunandu-i sa ridice mainile sus, amandoua, fapt ce l-a facut si noi ne-am apropiat de el si i-am luat cele doua pistoale, dezarmandu-l. (In final, a fost condamnat la 20 de ani munca silnica – n.a.). Mai precizez ca in timp ce se afla in cabana si refuza sa se predea, s-a pus foc la spate, la acoperis, pentru a-l determina sa iasa de acolo. Cine a pus focul, numai tovarasul Goga Vasile cunoaste, pentru ca se afla in spatele cabanei si cauta un loc pentru a-l forta sa poata intra in cabana. (…)
Dintre ofiterii care au dovedit spirit de sacrificiu in lupta impotriva elementelor contrarevolutionare, organizate in bande si organizatii subversive, in grupuri sau izolat, arat pe urmatorii: Vreju Nicolae, locotenent la Securitatea Craiova, un cadru plin de sacrificiu, care a depus o intensa activitate in perioada anilor 1948-1951. Botea, sublocotenent, care a avut de asemenea misiuni grele si importante.”
O alta capturare a doi partizani anticomunisti a avut loc la 2 februarie 1958 in Muntii Apuseni si s-a finalizat cu un carnagiu cumplit, arsi de vii ca in Evul Mediu. Erau urmariti de 10 ani, dosarul lor cu numarul 2701, avand 19 volume. Cu sase ani in urma, la 16 iulie 1952, anihilarea lor a fost sortita esecului cu toata mobilizarea de forte: 21 de ofiteri, 2.427 soldati din trupele de Securitate, 100 de militieni, 6 caini de urmarire si 50 de informatori, in frunte cu Bujor si Munteanu, prieteni de o viata cu fugarii.
In dimineata zilei de 2 februarie 1958, efectivele Securitatii calauzite de catre delatori, au fost informate unde se odihnesc fugarii Susman Teodor si Avisalon, care erau frati. Dupa ce au perchezitionat casa lui Florea Romul, situata pe un deal din zona Rachitele, judetul Cluj, urmaritorii au constatat ca este goala. Dupa trei ore de scotociri amanuntite, sotia lui Florea Romul a ridicat involuntar privirea spre pod, ingrijorata sau a cedat nervos. Organele statului au inteles in acea clipa ca in podul plin cu fan se afla cei cautati. Somati, acestia au refuzat sa se predea, tragand rafale de pistol automat. In aceste conditii s-a luat hotararea sa se dea foc la furaje, cei doi preferand sa arda de vii. Stiau ce chinuri ii asteapta daca accepta arestarea. In final, toata constructia a ars din temelii, fara sa plateasca cineva, cu toate ca articolul 88 din Constitutia anului 1952 stabilea ca inviolabilitatea domiciliului cetatenilor este ocrotita de lege, articol cu care Securitatea se stergea pe picioare. Dupa 1990, intreaga actiune a acelor partizani ai demnitatii, care au preferat sa arda de vii, a fost transpusa pe pelicula, filmul bucurandu-se de un real succes. A dezvaluit abuzurile unei perioade in care se folosea dreptul fortei asupra fortei dreptului.
Biserica ortodoxa, la randul ei, a ajutat in multe cazuri rezistenta anticomunista, prin adapostirea celor urmariti; in 1949 existand 206 manastiri si schituri. Fostul prefect al Jandarmeriei Odessa din perioada razboiului a fost adapostit la manastirile Polovragi, Govora si Antim. Efrem Enachescu, fostul mitropolit al Chisinaului a stat ascuns la manastirea Cernica. Doctorul Gheorghe Fulgeanu, fost director al Spitalului Bacau, a gasit gazduire la manastirea Neamt, unde se afla camuflat si Petre Pogonat, decanul Baroului Iasi. Colonelul Vasile Caligariu s-a adapostit la manastirea Pasarea, la fel ca multi altii. Au fost tradati de informatori, arestati si omorati in inchisori sau executati dupa proces.
