Asa cum relatam in numerele anterioare, festivalul Eurofest 2009 – desfasurat pe 25 iulie in Parcul Jean-Drapeau, sub egida celei de a 5-a editii a Week-ends du Monde – a oferit publicului un program extrem de variat: spectacole de muzica si dans pentru copii si adulti, expozitii de fotografie, de arta veche sau contemporana, dar si o selectie de carti, discuri si filme romanesti, precum si diverse mancaruri traditionale. Un moment inedit l-a constituit lansarea volumelor de poezie Nenumite si Insula iubirii, scrise de Maria Calciu. Lansarea s-a facut printr-un recital de poezie cuprinzand versuri din Insula iubirii, sustinut de actrita Ana Calciu, de la Teatrul National din Bucuresti. Ambele carti sunt disponibile in Libraria Pagini Romanesti.
P.R.: Ana Calciu, cum ati receptat atmosfera din parcul Jean- Drapeau?
A.C.: Pentru a va raspunde in mod simtit si adevarat la aceasta intrebare, cred ca e necesar sa descriu contextul prezentei mele acolo. Organizatoarea festivalului, dna Simona Hodos, careia ii multumesc, ne-a invitat (ca un fapt inedit, as putea spune) pe mine in calitate de actrita si pe sora mea, Maria Calciu, in calitate de poeta, pentru lansarea ultimelor ei doua volume de versuri, lansare care a avut loc si in Romania, unde cartile s-au bucurat de o reala apreciere. Mi s-a cerut sa fac un recital din versurile Mariei Calciu. Am lucrat la asta in Romania, cu regizorul Daniel Bucur, rezident in Canada. Recunosc ca mi-a fost la indemana sa lucrez pe versurile sorei mele, intrucat universul pe care il exploreaza imi este cunoscut, in parte, iar restul vorbeste despre universul interior si cautari comune si mie.
Ma intrebati ce impresie am avut in parc. Trebuie sa recunosc ca am fost putin speriata vazand sute de oameni in acel coltisor de insula – spatiul, din punct de vedere vizual, avea multe trimiteri, in mintea mea, la Visul unei Nopti de Vara… in plina zi. Dar, profesional, mi-am dat seama ca trebuia sa adaptez ceea ce construisem la acest cadru.
P.R.: Sunt putini actori care au recitaluri de poezie crestina. Cum de v-ati apropiat de acest gen?
A.C.: Prin acest gen ma simt mai aproape de Dumnezeire, ma simt bogata si mai fericita. Ma marturisesc astfel un om credincios, traitor crestin-ortodox prin toate resorturile fiintei.
P.R.: Cum s-a produs comunicarea cu publicul? Nu e simplu sa sustii un recital de poezie la ora pranzului, intr-un parc, cu oameni care beau bere, mananca mici si nici nu vorbesc toti limba romana.
A.C.: Dupa cum s-a vazut, nimic nu este imposibil: omul, care a fost construit cu trup si suflet, primeste, trebuie doar sa-l cercetezi si sa-l hranesti cu ceea ce se cuvine.
Cum spuneam, incercand sa inteleg cum sa ma adresez atator oameni pe o scena in aer liber (construisem recitalul pe cerintele unei scene de teatru) m-a cuprins un mare drag de oamenii aceia, majoritatea romani, carora li se oferea o zi de recreere prin muzica si dans de toate tipurile, prin expozitii de arta, dar, in acelasi timp, si un prilej de reflectie asupra propriilor existente, de dor de Romania. Mi-am adus aminte de cuvintele Sfintei Scripturi, ca nu numai cu paine se va hrani omul, ci, mai ales, cu tot Cuvantul lui Dumnezeu.
A fost o provocare, trebuia sa le castig atentia, sa le transmit ceea ce voiam, sa le presar in suflete emotia care se comunica indiferent de limba vorbita. Ma gandeam la cuvintele profesorului meu de actorie, minunatul Virgil Ogasanu: “chiar daca ati castiga un singur spectator, ar fi suficient”. La final, au venit atat la mine, cat si la sora mea, specialisti, dar si oameni obisnuiti, sa ne felicite, sa ne multumeasca cu lacrimi in ochi pentru ce le-am daruit. Am vrut sa le comunic dragoste. Sper sa fi primit cat mai multi acest sentiment. Ii multumesc artistei de talie mondiala Stana Bunea, care a fost langa mine, acompaniindu-ma la harpa.
P.R.: Sunteti actrita la doua dintre cele mai prestigioase teatre romanesti, Nationalul bucurestean si Bulandra. Sunteti si avocat, ambele joburi la timp plin. De unde va vin energiile?
A.C.: Este adevarat, am jucat in mai multe teatre din Bucuresti, in proiectele unor mari regizori (Catalina Buzoianu, Victor Frunza, Teodor Cristian Popescu, Gavriil Pinte s.a.), alaturi de actori ca Virgil si Valeria Ogasanu, Maia Morgenstern, Adrian Pintea, Tora Vasilescu, Zoltan Butuc si alti mari actori carora le cer iertare ca nu-i nominalizez, dar de vreo 4-5 ani m-am retras din toate proiectele, fiindca mi-am dorit o perioada de reconsiderare si pozitionare a mea ca artist si ca om. Revin acum cu o alta modalitate de exprimare artistica. Doresc sa aduc din nou pe scena acest gen artistic, recitalul, care a disparut aproape in totalitate de pe scena. Simt ca ma reprezinta structural, ma exprima profund.
Cat priveste cealalta profesie, sunt avocat indeosebi de afaceri, in cadrul unui birou constituit impreuna cu o sora si un frate, avocati si ei. Cele doua profesii le-am imbinat tot timpul, dar, in functie de diversele proiecte, una sau alta a fost prioritara. Incepe sa fie curenta si in Romania practicarea de profesii diferite de catre aceeasi persoana, care la dumneavoastra e ceva obisnuit. Oricum, sunt doua profesii liberale, care imi ofera cele necesare atat material, cat si spiritual, si ma exprima, pana in acest moment.
P.R.: Care a fost cea mai mare implinire (si deceptie) traita ca artist? Ca avocat, ce satisfactie si ce insatisfactie v-au marcat cariera?
A.C.: Implinirea mea ca artist a fost si este insasi prezenta pe scena in fata spectatorilor. Am multe impliniri in ambele profesii, in amandoua lucrez cu oamenii, ma adresez lor, sunt in impreuna lucrare cu ei. Sincera sa fiu, chiar daca in societatea noastra asistam de multa vreme la o rasturnare a sistemului de valori si a ceea ce este esential, aceasta fiind o mare tristete pentru mine, nu prea am deceptii, sunt un om care permanent se reconsidera prin raportare la Dumnezeu si cred ca e usor sa traiesti cu Dumnezeu, orice profesie ai avea.
P.R.: Maria Calciu, ca si sora dumneavoastra, va impartiti existenta intre doua domenii diametral opuse, avocatura si poezia. Care a fost prima optiune?
M.C.: Desi am inceput sa public mult mai tarziu, scriu poezie de pe vremea cand aveam 13 – 14 ani. E modul in care am reusit dintotdeauna sa-mi exprim starile, gandurile, trairile in legatura indeosebi cu ceea ce caracterizeaza omul in mod fundamental, cu ceea ce il defineste in cel mai adanc mod al sau de a fi, toate vazute si privite din perspectiva sistemului de valori pe care l-am primit prin nastere, dar pe care l-am cunoscut cu adevarat si pretuit prin cunoastere. Un sistem care are la baza credinta crestin-ortodoxa, normele morale care nu numai ca deriva din modul crestin de existenta, dar nici nu pot fi rupte de acesta.
Avocatura, fara sa vreau, imi influenteaza si viata, si stilul poetic. Si poate chiar forma de exprimare. Cand intelegi aceasta profesie ca mod de a privi omul ca persoana, nu ca pe un caz, ca pe un dosar sau, mai rau, ca pe un numar de dosar, avocatura are la baza un mod coerent, dar si deosebit de liber de gandire. Avocatul e, asa cum se spune, primul judecator al faptei.
Daca am ales avocatura ca profesie, ca mod de a fi in slujba si in mijlocul oamenilor, ca mod de a-mi castiga existenta intr-o lume in care nu cred ca se mai poate trai din poezie, poezia este insa cea care m-a ales pe mine si ii multumesc pentru asta. Pentru ca poezia ma si umple, ma si acopera. Este o stare de har, o stare adanca de vedere a adancului cel mai adanc din sine, din ceilalti care s-au topit si s-au confundat cu tine, in tine. E o stare care nu-ti da voie sa urasti. Poti ocoli oamenii, imprejurarile, starile care ti-au produs tulburare, dar de urat nu poti uri pe nimeni.
Poezia poate fi, uneori, inclusiv o stare de suferinta launtrica, traita la proportii neintelese de cei din jur. De asemenea, poezia exista si creste mult timp in minte pana cand incepe sa curga pe hartie. Iubesc poezia.
P.R: In volumele lansate la Montréal revine constant sentimentul de iubire, imbogatit de adanci intelesuri biblice. Cum au fost primite cartile aici?
M.C.: Am fost uimita. Atatia oameni au venit, impresionati, sa ni se adreseze, dupa ce Ana a recitat versurile mele. Unii aveau lacrimi in ochi… Afirmatia altora a fost ca au venit fara niciun gand special in Parcul Jean Drapeau sau pur si simplu sa se destinda, si nu le-ar fi trecut prin minte sa auda aici cuvinte care sa le aminteasca de Dumnezeu.
Cu aceeasi emotie le-am raspuns, rugandu-i sa nu uite ca drumul catre Dumnezeu nu poate trece decat prin iubire. Dar iubirea nu se desavarseste altfel decat prin iubire, si nu in alta parte decat in biserica, prin mijlocirea tainelor ale caror savarsitori, la vedere, sunt preotii. Si ca, fara sa ai iubire, nu-ti foloseste la nimic daca tii in palme intreaga lume – poate fi chiar un lucru primejdios, in absenta iubirii.
P.R: Dintre intamplarile traite la Montréal, care a avut impactul cel mai puternic?
M.C.: Un moment greu pentru mine, dar si frumos, cu o incarcatura emotionala deosebita, s-a derulat pe 26 iulie, cand am avut o a doua lansare la Montréal a cartilor, in scopul strangerii de fonduri, la Biserica Inaltarea Domnului, in fata comunitatii crestine care frecventeaza aceasta biserica unde slujeste un Preot intre Preoti, care merita scrierea demnitatii, menirii si misiunii sale cu litere mari, Parintele Nicolae Stoleru. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru toate si va multumesc, de asemenea, dumneavoastra, tuturor.
