Daca Jean Drapeau, emblematicul primar din anii ‘70, semana la minte cu Halaicu, Lis, Basescu, Videanu sau Oprescu, Montréal ar fi fost un oras sufocat, ca Bucurestiul.
Din fericire pentru montrealezi, aici s-au nascut oameni capabili sa apuce taurul de coarne si sa devina dupa moarte nume de strazi sau parcuri. Sunt oameni care marcheaza destinul unei comunitati si, de obicei, ceea ce vor ei pare nebunie la prima vedere.
Prin 1967, cand s-au realizat autostrazile 15 si 40, s-au starnit furtuni. O mare parte din opinia publica a protestat impotriva demolarilor. Cartiere respectabile – cum era, de exemplu, Côte- des-Neiges – au devenit, in timp, mai sarace. Orice proiect de acest nivel starneste controverse.
Este ideal sa traiesti intr-un oras plin de case si verdeata. Din fericire sau nu, omul a inventat automobilul, iar acesta are nevoie de strazi. Intre problema traficului si viata tihnita, Montréalul a ales, aproape optim, o combinatie intre cele doua.
S-au construit autostrazile pe care le binecuvantam sau le injuram, depinde la ce ore le folosim. Oricum, masinile se misca, nu stau intepenite ca la Bucuresti.
Din pacate pentru bucuresteni, ei n-au avut un Jean Drapeau. Capitala Romaniei a avut primari politici, preocupati de detalii si de prezentul imediat, in niciun caz de perspectiva.
Parca mai mult decat inaintasii sai, Sorin Oprescu este atras de prostii. A crezut ca este esential ca bucurestenii sa se bucure de o fantana muzicala, de cel mai lung carnat din lume, de cel mai greu tort, de cei mai multi Mos Craciuni scosi pe strazi. Dupa modelul sau, primarii de sector planteaza palmieri paziti de jandarmi, monteaza banci din lemn scump, stropite bine de caini vagabonzi nerecunoscatori.
In campania electorala, Oprescu a promis ca va construi o autostrada suspendata, care sa strapunga orasul. Eu am salutat aceasta idee, desi comentariile presei din Romania erau batjocoritoare.
Dar, evident, doctorul Oprescu blufa de amorul artei. Nu are niciun proiect de acest fel in cap si evident ca nu sunt bani. Oprescu nu este Jean Drapeau, iar “nebuniile” lui se limiteaza la nimicuri.
Pana la un anumit prag, pot admite ca oamenii isi doresc niste functii publice in Romania pentru a se imbogati. I-au vazut si pe altii inaintea lor. Aproape toti inaltii functionari sau alesi isi iau in primire postul ca oameni simpli si-l parasesc bogati, fara ca opinia publica sa protesteze.
Ce e greu de inteles este sa hotesti pe rupte, sa te asiguri pe tot restul vietii, dar sa nu faci nimic pentru comunitate. Oprescu face parte insa dintr-o categorie si mai de neinteles. N-am auzit c-ar fi implicat in hotii, dar nici nu face ceva. Ii place doar asa, sa se dea cu Mercedesul, sa aiba un birou frumos, iar pentru ca este holtei, sa-l admire fetele.
Romania ar avea nevoie de oameni speciali, dar ma tem ca balta din care sunt selectionati nu va putea produce vreun Jean Drapeau vreodata. Ba chiar ma strabate gandul negru ca nici romanii, in adancul lor, nu vor proiecte serioase, ci doar paine si circ.
Ca sa devii nume de strada sau de parc trebuie sa fi facut ceva important in viata. Va puteti imagina ca, peste 50 de ani, oamenii se vor plimba prin Bucuresti pe strada dr. Sorin Oprescu sau se vor odihni pe bancile parcului Adriean Videanu? Ar fi un cosmar!
