Gata, am numarat bagajele, copiii, sotul, biletele de avion, ma mai uit o data in oglinjoara mica de voiaj, fac o cruce mare peste toate si ma indrept hotarata spre poarta de imbarcare a avionului.
Am trait cand mai bine, cand mai rau, aproape 34 de ani, intr-un targ prafuit de campie, unde singurele evenimente notabile erau doua: adunarea in fata bisericii la Boboteaza si adunarea la o taraba cu mici, de 1 mai. Aici m-am nascut, scolile le-am facut in targul vecin, repartitia acasa, maritata trei strazi mai departe, doi copii frumosi si cam atat as putea scrie in curriculum-ul meu pana in prezent.
Dar acum ne-am hotarat, emigram in Canada. Si nu oriunde, la Montréal, locul la care visam cu ochii deschisi pe vremea cand Nadia ne facea sa ne dam peste cap odata cu ea la paralele.
Salut, Montréal, uite c-am ajuns! De departe e chiar frumos, multa verdeata, multe masini, lume forfota, reclame, multe reclame, de parca am intrat intr-un film vazut demult pe o caseta inchiriata.
Au trecut doi ani. Seara de toamna tarzie, intr-un apartament de patru si jumatate, cu mirosuri de ceapa prajita, de cafea si de tutun, amestecate intr-o bucatarie prea mica pentru toate aparatele electrocasnice prezente. In jurul mesei, el si ea, obositi dupa o zi de munca, asculta cu gandurile aiurea pe tanara de la asigurari, care le vorbeste despre protectie financiara. “De parca de asta ne arde acum, gandeste doamna, rasucind coltul cartii de vizita, acum cand masina de ocazie pe care-am cumparat-o la sosire si-a dat duhul, cand taxele pentru scoala copiilor trebuie platite in doua saptamani, ca sa nu mai pun la socoteala ca indata se lasa frigul si ne trebuie la toti incaltari noi.”
Fata de la asigurari nu conteneste cu intrebarile – cat castigati in prezent, cat va costa chiria, mancarea, taxele, ce planuri de viitor v-ati facut, cine se va ocupa de copii daca vi se intampla un necaz si cate multe altele. Cu o jumatate de ureche o asculta pe fata ce fuge cu creionul pe coala de hartie, adunand si impartind cifre, casute, sageti. >Daca am inteles bine, pentru a va mentine nivelul de viata actual si pentru a realiza ce v-ati propus, aveti nevoie de veniturile pe care le castigati amandoi. Deoarece nu aveti niciun fel de asigurare pentru a va proteja in caz de necaz, va propun sa incepeti cu o asigurare de viata cu caracter temporar, care convine bugetului dumneavoastra prezent si pe care mai tarziu, cand veti fi mai stabili financiar, sa o puteti transforma intr-o asigurare de viata cu caracter permanent, fara alte intrebari medicale. Imaginati-va ca ramaneti singura cu doi copii, cum o sa faceti pentru a va mentine veniturile la nivelul de acum?”
Da, ne-am gandit noi ca ar fi bine sa luam o asigurare, asa cum spuneti, dar din ce-am vorbit cu prietenii nostrii, nu ne intereseaza asigurarea aia temporara, am prefera una permanenta. Dar la cat costa, acum nu ne putem permite. Si, pe urma, mai suntem si fumatori amandoi, asa ca cel mai bine e sa reveniti la anul. Pana atunci, ne lasam de fumat si mai scapam de datorii si atunci o sa putem vorbi de o asigurare permanenta, asa cum ne-ati prezentat la inceput.
Un an mai tarziu, acelasi aparatament de patru si jumatate. In mica bucatarie cu miros de cartofi prajiti si tutun, un barbat imbatranit prea repede, cu barba crescuta de-a valma, fumeaza in cantul geamului, cu ochii la cei doi copii ce se harjonesc in jurul mesei. “Daca traia mama voastra, poate ca acum ati fi fost si voi la o scoala privata si ne-am fi luat o casa.” Din pacate, soferul betiv care a strivit-o pe trecerea de pietoni nu stia nimic din toate astea.
