Orice parinte ar scrie despre botezul copilului sau la superlativ. Asa sunt si eu tentata sa fac azi, drept pentru care voi incerca sa-mi temperez pornirea si sa “traduc” detaliile acestui eveniment spe- cial prin prisma pregatirilor si a “rezultatului” final.
La momentul botezului am visat inca de cand bebelusa se afla in burtica mea. Stiam ca va fi fetita din luna a cincea de sarcina. Pana atunci ni se tot sugerase ca ar fi baiat si “tati”, plin de verva, ii si alesese numele: Alex. Ei bine, eu am simtit din prima clipa ca voi fi mama de fetita, asa ca, in momentul in care intuitia mi s-a confirmat, am inceput sa-l bombardez pe sotul meu cu nume care mai de care mai “exotice”. Am trecut prin toate variantele de Zharia, Francesca, Alexa, Alissa, dar jumatatea mea le respingea de fiecare data.
Am scotocit toate site-urile de profil (copilul.ro, desprecopii.ro, babynames. com etc.) si parca niciun nume nu rezona cu minunea care avea sa se nasca in luna mai.
Intr-o seara de aprilie, cu laptopul intre noi si obositi de atatea cautari, cu o duiosie enorma in glas am spus: Ava. Ce-ar fi daca fetita noastra se va numi Ava? Nu stiu sa explic de unde mi-a venit acea pornire, dar imi aduc clar aminte ca, in acel moment, fetita se misca in burtica mea sub mana protectoare a tatalui ei. Sotul meu a zambit. “Imi place”, a zis el. “Ava. Sau, hai sa-l «alintam» putin. Aveline suna mai delicat, asa cum va fi ea. In plus, este un nume care se va adapta usor pronuntiei in limba engleza sau franceza. Nu vreau ca fata mea sa fie stigmatizata de societatea canadiana din cauza numelui.”
Numele Aveline ni s-a lipit de suflete atunci si acolo a ramas. A doua zi le-am comunicat fericiti si nasilor decizia noastra. Nasii fetitei sunt si nasii nostri de cununie, prieteni si oameni dragi care nu au avut absolut nicio pretentie in alegerea numelui copilului nostru. In plus, absolut intamplator, nasii au aceleasi prenume ca si noi, finii lor, deci o “variatiune” de nume pentru “finuta lor” se impunea. Si, pentru ca fetita urma sa fie botezata in rit ortodox, ca si noi si familiile noastre, am ales ca prenumele ei ortodox sa fie ca al meu: Elena. Imi doresc foarte mult ca, mai tarziu, fata mea sa inteleaga si sa se bucure de traditia sarbatoririi numelui ortodox, nu numai a zilei de nastere. In plus, ne vom bucura impreuna, mama si fiica, sarbatorite de Sfintii Constantin si Elena.
Alegerea bisericii in care am botezat-o a fost simpla, biserica “Buna Vestire” din Montréal, aceeasi in care eu si sotul meu ne casatoream in urma cu doi ani. Acest lacas sfant este special sufletului meu, deoarece prima data cand am pasit acolo, inainte de a ma casatori, am simtit cum mi s-a intins la picioare o scara de lumina si, urcand pe ea, o pace sufleteasca incredibila mi-a invaluit fiinta si nu m-a mai parasit de atunci. Cum sa nu-mi fi dorit aceeasi liniste si pentru sufletelul inocent al copilului meu?
Nu intamplator, slujba botezului a fost oficiata de acelasi preot care ne-a unit noua, parintilor, destinele in fata lui Dumnezeu, Parintele Liviu Alexandrescu; un om deosebit, cu o voce blanda, care a potolit plansul micutei noastre imediat dupa baita in apa sfintita.
Petrecerea de dupa botez a fost programata pentru prietenii si familiile noastre la restaurantul romanesc “Le Baron Bleu”. Intr-un fel, am vrut sa pastram “izul romanesc” al zilei; pe de alta parte, sotul meu, care a jonglat cu detaliile financiare ale evenimentului, a considerat ca pretul meniului la acest restaurant nu numai ca a fost absolut rezonabil in comparatie cu alte localuri, dar nu a lasat de dorit deloc la capitolul calitate (am avut meniu specific romanesc, bar deschis asezonat, printre altele, cu atractia serii, vinuri pur romanesti). In plus, aranjamentul salii a fost impecabil si a intrat in pretul stabilit initial, servirea a fost ireprosabila, iar patronii localului au jucat cartea fair-play-ului pana la sfarsitul acestei seri care ne-a lasat si noua, si invitatilor, o amintire extraordinar de placuta.
In timp ce ultimii oaspeti plecau, fredonand refrenele romanesti pe care tocmai dansasera, noi, parintii copilei proas- pat crestinate, ne imbratisam, pentru ca acest eveniment deosebit ne umpluse inimile de liniste, implinire si mandrie.
