Mogulii, mod de utilizare

Daca as fi Traian Basescu, proaspat reconfirmat ca prese­dinte la alegerile din 22 noiembrie 2009, m-as gandi putin cum sa-i pun la treaba, in folosul Ro­maniei, pe cei mai bogati oameni de afaceri.

Se intelege, aceasta lista include si specia de moguli pe care presedintele ii rontaie la micul dejun, ii gateste cu sos la pranz si-i perpeleste la gratar seara.

Pana la urma, presedin­tele este un manager cu mandat de cinci ani si cu 21 de milioa­ne de angajati carora trebuie sa le asigure o viata mai buna. Jo­curile politice si maiestria de culise a conducatorului raman o forma fara fond daca milioanele de romani din ograda lui sunt mai saraci si mai nefericiti. Pe cine intereseaza cu adevarat da­ca Nica este ministru sau daca Boc este mai scund decat pre­vede legea? Cat timp lucrurile merg, acestea sunt povesti de telejurnale.

Din pacate, mana­ge­rul este conflictual, nu ofera inca ferici­re populatiei, iar treaba nu mer­ge. Este circ, dar nu e paine.

Cum e al naibii de greu sa-i asculti pe cei 20.999.900 de ro­mani, fiecare cu necazuri si do­rinte legitime, mai bine te-ai gan­di cum ii faci pe cei care si-au umplut conturile in vremu­rile de tranzitie sa le ofere ce­lorlalti o parte din agoniseala lor. Cum ar veni, redistribuirea bogatiei.

Basescu face greseala de a uita ca, la schimbarea formelor de proprietate, dintre angajatii lui sunt unii care s-au miscat mai repede, au spaguit, au inselat, au dat tunuri pe unde s-a putut. Sta­tul este slab in tranzitie si mi­rosul lui de carne frageda atra­ge rechinii. In aceste conditii, intrebarea cum au facut mogulii primul milion este lipsita de sens. Pe aceeasi idee, daca statul prin politie si justitie nu reuseste sa demonstreze ca bogatii au furat, nu mai merita insistat pe aceasta directie. De­vine patetic. Nu poti sa ai pu­terea si, in loc sa-i dai de pa­mant prin mijloace legale, sa ii intepi la televizor.

Sa revenim la Basescu, pe care-l presupunem proaspat reales. Daca tot avem un numar de imbogatiti ai tran­zitiei pe care nu-i putem dovedi de hoti, trebuie sa-i putem la munca, sa le dam utilitate socia­la.

Cum ar putea presedintele sa-i puna la munca? Cheman­-du-i la un mic dejun, spunandu-le ca a venit vremea ca Romania sa se trezeasca si ca este nevoie de ei. Mai precis, de banii lor. Din bogatia lor, adu­na­ta nu conteaza cum, trebuie sa ofere ceva societatii. Banii nu trebuie do­siti in conturi elve­tiene si off-shore-uri pierdute prin Pacific, ci trebuie investiti in tara. Cum ar veni, presedin­tele trebuie – si e trecut asta chiar in fisa postului – sa cana­lizeze toate energiile in ace­easi directie. Sa le star­neas­ca spiritul patriotic, sa le mobilizeze. Sunt sigur ca si in cei mai cranceni rechini avizi dupa bani se as­cund resurse de spirit romanesc.

In acelasi timp, presedintele trebuie sa umble cu o idee generoasa, dar aplicata pe fie­ca­re exemplu in parte.

De exemplu: “Tu, Patriciule, nu mi-ai fost simpatic niciodata, te dai rotund pe la tv, ma ataci pe unde poti, nu ma sustii in campanie, dar te res­pect pentru ca 5% din totalul incasarilor bugetare vin de la firma ta”. E un bun ince­put de dialog.

“Tu, Vantule, imi esti simpatic in principiu – esti sme­cher, fumezi, iti plac femeile. Imi pare ca ai pacalit zeci de mii de persoane, nu te putem lega, esti prea destept. Mi-ar placea sa stau de vorba cu tine. Ar trebui sa mai scoti ceva bani pe piata, sa dai locuri de munca mai multe decat cu televiziu­nea”.

Cu aceeasi unitate de ma­sura l-ar putea aborda si pe George Constantin Paunes­cu: “Paunescule, tu ma sustii, dar parca prea invarti banii fara sa produci nimic. Ai luat hoteluri pe nimic. Cati angajati au fir­mele tale? Trebuie sa te stradu­iesti mai mult”.

Singura unitate de masura viabila in cazul miliardarilor romani este utilitatea sociala a banilor pe care ii stapanesc. Una este sa invarti miliarde pe bursa cu 20 de capete luminate si alta este sa tii in spate o uzina cu 5.000 de guri de hranit.

Ca presedinte, trebuie sa tii cont de cei care dau inapoi societatii o parte din averea casti­ga­ta. Criteriul este corect si cred, pe placul celorlalte mili­oane de romani care se zbat in saracie si-i privesc cu ura pe cei care au facut bani.

Cand populatia obisnuita ii va privi pe cei bogati ca pe ge­neratori de bunastare inseamna ca Romania a trecut intr-o alta etapa. Aceasta este una din treburile presedintelui care ne-a convins ca stie toate smecheriile politice in prima etapa a manda­tului: circul. Daca e reales, are datoria sa dea si altceva roma­nilor: painea.