Purgatoriul sortii

Dupa cum spuneam cu alta ocazie, ca­mera de tortura se mai numea purgatoriul sor­tii. Cine iesea cu viata de acolo insemna ca mai are o sansa, aceea de a scapa viu din detentia prelungita pe parcursul a 15-20 de ani.

Cruzimea metodelor folosite a fost ridicata la rang de politica de stat, in numele luptei de clasa. Scopul era inocularea si mentinerea fricii in randul detinutilor politici. Intimidarea, care era graduala, urmarea ca cel torturat sa-si doreasca singur moartea.

Am precizat in numarul 52 ca Victor Fenesiu, fost primar al orasului Faget din judetul Timis, a murit in lagarul de exterminare de la Valea Neagra, in sea­ra zilei de 30 decembrie 1952. Cel care a ctitorit multe biserici a fost aruncat intr-o groapa comuna, fara cruce. Vreau sa mai adaug ca familia l-a cautat in repetate ran­duri. In final, a apelat la preotul Constan­tin Dobrisoru, paroh al asezarii de langa lagarul de trista amintire. Din scrisoarea de raspuns pe care parintele a adresat-o fami­liei Fenesiu, la 10 mai 1953, se desprinde faptul ca, in urma verificarilor facute, nu se poate sti mormantul lui Victor Fenesiu, deoarece intr-o singura groapa erau aruncati cate doi sau trei detinuti politici. In­mor­mantarea se facea fara preot, cruce si lumanare. Tarziu, cu mare discretie, preotul satului oficia slujba religioasa, fara sa fie vazut de gardie­nii atei ai lagarului. Abia atunci se punea cate o cruce simbolica, prin imbinarea a doua crengi. Se pu­tea interpreta ca a fost pusa la intamplare de familiile neferici­tilor redusi la tacere. In acest fel se deba­rasau de opozanti comunistii care tipau cu ochii iesiti din orbite ca omul este cel mai pretios capital. In realitate, omul era dispretuit total.

La Directia Regionala a Securitatii din Craiova si-a desfasurat activitatea, o perioada, renumitul Constantin Oanca, fost cizmar, ajuns ulterior colonel. Cei ca­re au trecut prin mainile lui, in cadrul prelungitelor anchete, au afirmat ca era o fi­gura sinistra, bataus feroce, aproape analfabet. Con­stan­tin Oanca s-a nascut la Plenita, in judetul Dolj, in anul 1905. La 15 ani, el a devenit ucenic la cizmarul Jumelea, apoi cizmar calificat la atelierul lui Hristache Petcu, de pe strada Madona din Craiova, perioada in care a intrat in PCR, ca ilegalist. La 14 martie 1940 a fost arestat de Siguranta, pentru proteste muncitoresti si instigare la re­volta. Cu aceasta ocazie a devenit informatorul politiei burgheze.

Dupa 1944, cand comunistii au cu­cerit puterea prin frauda, a trecut rapid in tabara acestora, spunandu-le ca i-a admirat din tinerete. A contribuit, totodata, la deconspirarea tuturor fostilor politisti, ca­re l-au anchetat si cu care a colaborat. Fiind vechi ilegalist, la 1 octombrie 1948 a devenit din soldat direct locotenent de Securitate. In iulie 1952 a fost transferat la Con­stanta, unde s-a ocupat de detinutii politici din lagarele de exterminare, insirate de-a lungul Canalului Mortii. Pentru excelentele rezultate, in 1958 a fost promovat co­lonel si adus in Bucu­resti, unde a lucrat la Camera de Comert pana in 1966, cand a fost transferat la Colegiul de Partid. A ie­sit la pensie cu sentimentul ca si-a facut datoria fata de partid, indiferent cat de lung a fost sirul de victime lasate in urma.

Jurnalistul Dan Badea precizeaza in foiletonul Portretul unui tortionar, aparut in saptamanalul Expres, ca in august 1992 Constantin Oanca avea o pensie de 20.000 de lei, salariul mediu fiind de 7.000 de lei. In cadrul marturisirilor date presei, acesta a declarat ca generalul Ion Carlaont, fostul conducator al miscarii de rezistenta anticomunista din Oltenia, batut crunt in anchete chiar de catre cel care dadea interviul respectiv, a fost nevinovat. Acuzarea lui a avut la baza faptul ca fu­sese turnat pe nedrept de Radu Ciuceanu, care atunci era un tanar obraznic si mincinos, la fel ca si la batranete.

Despre faptul ca multi ani i-a mutilat fizic si moral pe cei anchetati, Oanca nu-si mai amintea. Ca o ironie adresata lungului sirag de victime, pe piatra fune­rara pe care si-a pregatit-o in cimitirul Ungureni din Craiova sta scris un epitaf pervers: “Nu fiti orgoliosi si la­comi / Nu luati masuri nedrepte / Timpul nemilos ne judeca / Fiti obiectivi / Fara patima si razbunare / Tot aici ajungeti”. Versurile suna ciudat, in zona iertarii sau a antici­parii ca mormantul ii va fi profanat.

In Muntii Apuseni a actionat un grup de rezistenta anticomunista condus de maiorul Nicolae Dabija. In calitate de ofiter de graniceri, el luptase in campania spre Stalingrad, fiind decorat cu Ordinele Mihai Viteazul si Crucea de Fier. Dupa instalarea la putere a comunistilor in Ro­mania, a fost cautat pentru a fi arestat, fiind con­siderat criminal de razboi impo­triva fratelui sovietic. In aceste conditii, s-a re­fugiat in munti, unde a pus bazele organizatiei anticomuniste Frontul Apa­rarii Pa­triei si a asteptat sa vina armatele Occiden­tului, sa-i goneasca pe rusi, impreuna cu co­zile lor de topor. Tradat chiar de viito­rul sau socru, a fost capturat de Securi­ta­te, impreuna cu cativa partizani pe care ii coordona.

In urma unui proces rapid, prinsii au fost condamnati la moarte si executati in di­mineata zilei de 28 octombrie 1949, in ci­mitirul reformatilor din Sibiu, dupa care au fost aruncati intr-o groapa comuna, sa­pata chiar de victime. Cu fiecare lopata cu care se adancea viitorul mormant, starea de tensiune crestea, presiunea nervoasa atingea cote incredibile, viata fiecaruia se scurta, in numaratoarea inversa a ulti­me­lor minute petrecute pe pamant. La un mo­ment dat, maiorul si-a inghitit verighe­ta gravata cu initiala viitoarei sotii. Cei­lalti camarazi erau tineri care credeau ca, prin lupta lor, vor indrepta o lume stram­ba. Lan­ga numele lor voi preciza varsta fieca­ruia: Ion Scridon – 37 de ani, Traian Mihal­tan – 35, Augustin Ratiu – 26, Titus Onea – 24, Gheorghe Oprita – 22.

Raportul de executie a fost semnat de locotenentul de Securitate Vasile Nis­tor si de lt-colonel Gheorghe Craciun, cel care, pe unde a trecut, a lasat o lunga dara de cadavre. In documentul respectiv se arata ca, inainte de a se deschide focul, cei insirati pe marginea gropii au apucat sa rosteasca cateva cuvinte, cu mult curaj. Maiorul Dabija a strigat cu multa demnitate: Traiasca Romania! Traian Mihaltan a avertizat: cu aceeasi moneda veti plati. Lucru care nu s-a intamplat insa pana in ziua de azi. Dupa executie, comandantul plutonului de tra­ga­tori si-a consolat sol­datii, spunand: To­varasi, ne-am indeplinit datoria fata de partid si clasa muncitoa­re. La 11 septembrie 1994, cadavrele au fost dezgropate de familiile respective si reinhu­mate cresti­-n­este, cu sicriu, preot, lumanare si cruce. Din falnicii flacai s-au gasit numai oase, haine putrezite, un fragment al danturii de aur a fostului student medicinist Titus Onea si ve­ri­gheta gravata a ma­iorului Dabija.

Tot din respectiva organizatie anticomunista au mai facut parte lupta­tori care au murit in timpul confruntarilor cu Securitatea in munti. Alexandru Maco­vei, locotenent – 28 de ani, studentul Sabin Solomon – 28, Axente Pacurar – 25, Eugen Pintea – 24, Nicolae Moldovan – 23 si multi alti preoti, avocati, invatatori.

Aratam in episodul 34 cum Winston Churchill a propus impartirea Europei pe un servetel de masa, nenoro­cind milioane de oameni. A incercat apoi sa dreaga busuiocul, organizand in Euro­pa Occiden­tala fel de fel de simpozioane pentru uni­rea fortelor. Si, in timp ce la fi­nalul acestor manifestari se auzeau pocnetele dopu­rilor de sampanie, in muntii Romaniei se auzea rapaitul pistoalelor automate ale Securitatii. Insurgentii anticomunisti erau redusi la tacere, dupa ce asteptasera in frig si ceata ca cineva sa ii ajute, asa cum promiteau posturile de ra­dio Vocea Ame­ricii si Vorbeste Londra. Analistii mai spun ca Churchill ar fi propus acea impar­tire a zonelor de influenta numai pana la terminarea razboiului, dupa care fiecare ar fi trebuit sa plece la casa lui. Rusii au inteles cu totul altceva. Au transformat provizoratul in permanenta.

Pe frontul luptei anticomuniste a murit si Vasile Negru, nascut la 20 septembrie 1885, in localitatea Ghertenis, din judetul Caras-Severin. Dupa definitivarea studiilor gimnaziale a ramas in comuna natala, in care s-a casatorit, ridicandu-si o frumoasa gospodarie. Toate acele realizari au declansat invidia noilor autoritati co­mu­niste, care au trecut la represalii, proprietatea fiind considerata un delict. Desi a fost membru PNT, era catalogat drept legionar, motiv pentru care i-au fost confiscate abuziv bunurile din gospodarie. In fata acestei nedreptati, Vasile Negru a ade­rat la miscarea de rezistenta anticomunista. Prin tradare, a fost arestat la 19 no­iembrie 1951. La anchetele desfasurate in beciurile Securitatii din Timisoara, a re­cunoscut ca dorea schimbarea regimului comunist. Tribunalul Militar Timisoara, prin Sentinta 451, din 14 iunie 1952 l-a condamnat la 10 ani de inchisoare, pentru crima de uneltire contra ordinii sociale. Purtat prin inchisorile Gherla, Oradea si Aiud, a murit la 8 iunie 1960, intre zidu­rile inchisorii din Galati, dupa aproape 9 ani de torturi cumplite.

Socializarea agriculturii a inceput in forta, la mijlocul verii anului 1949. In in­chisori erau deja peste o mie de tarani, ca­re au refuzat sa se inscrie in GAC-uri sau nu au predat cotele de cereale la stat. Altii au fost executati pe loc, la marginea co­mu­nei, asa cum s-au petrecut lucrurile in localitatea Vadu Rosca, din judetul Vran­cea. Pentru a lichida revolta taranilor, care se opuneau inscrierii in sistemul colecti­vist, a fost trimis proaspatul comisar po­li­tic Nicolae Ceausescu, cu un pluton de soldati. Era perioada in care cei ce doreau sa fie promovati trebuiau sa aduca dovezi clare de atasament fata de partid si ura fata de dusmanul de clasa. La intoarcerea in Bucuresti, carnagiul a fost justificat ca legitima aparare: cele 25 de victime im­pus­cate l-ar fi atacat pe Ceausescu in mod deo­sebit de agresiv (inclusiv batranii si copiii ucisi – n.a.)

Din grozaviile de mai sus nu s-a amintit nimic in farsa de proces de la 25 decembrie 1989, o dovada in plus ca ace­le evenimente neelucidate nu au reprezentat o rupere totala de comunism sau ince­putul unui proces al totalitarismului. O executie fireasca, cu care sa debuteze ju­de­carea tuturor exponentilor acelui regim criminal si nelegitim. A fost cu totul altceva. Cand vom afla, nu va mai avea nicio importanta. Vinovatii vor fi de mult in­mormantati, in acorduri de fanfara, cu garda militara.

Inainte de a muri, filosoful Ale­xan­dru Paleologu, fost detinut politic, a dat cateva definitii ale perioadei de dupa 1990: “Traim intr-o era a prostiei, dominatoare si coercitive. Escrocheria este solutia cea mai rapida si mai practica a cre­tinului. Asistam la imbecilizarea socie­tatii. Nu vom scapa de bolsevism pana nu va muri generatia lasilor. Lasitatea s-a nascut intr-un regim de teroare. Acum tra­­im intr-un stat care nu e totalitar, dar in totalitate este un stat de nedrept. Gene­ratia tanara trebuie sa aduca in Ro­mania un alt aer decat aerul imputit pe care am invatat sa-l respiram, sa scapam de aceste toxine ingrozitoare ce ne-au fost inoculate”.

Mai trebuie subliniat ca, de-a lungul serialului, am repetat cu intentie unele fraze importante. Am dorit sa accentuez anumite aspecte de referinta sau legate de textul episodului respectiv. Pe de alta parte, m-am gandit ca nu toti cititorii au avut posibilitatea sa parcurga sau sa procure episoadele intregului serial de mare intindere.

In incheiere, este bine a fi precizat ca teroarea si violenta excesiva instituite in interiorul inchisorilor politice erau ilega­le, nu se consemnau in rapoartele tem­ni­­ce­rilor. Din contra, medicii inventau alte diagnostice. Se acopereau de hartii, iar detinutii politici cu pamant. In nicio lege, circulara, in niciun decret sau regulament al inchisorilor politice nu se pre­ve­dea suprimarea detinutilor de consti­inta, prin tortura excesiva, munca epui­zan­ta, foamete cumplita, frig anchilozant, degeraturi premeditate si umilinta conti­nua. Si totusi, nimeni nu este judecat. Ciudat…