Zidul rusinii si al mortii

Luni, 9 noiembrie, se implinesc 20 de ani de la ca­derea Zidului Berlinului, un mare eveniment, care a dat semnalul ca socialismul a obosit. Acea fortificatie – ridicata in 1961 – reprezenta una din in­ventiile draconice ale comunismului: avea inal­ti­mea de 3,6 metri, era lunga de 155 de kilometri si for­mata din placi groase de beton, cu talpa. Nas­cocirea fara precedent urmarea sa separe Ber­linul rasaritean – in care comunistii promi­teau ca vor aduce multa fericire – de Berlinul occiden­tal, in care capitalismul era in stare de putrefactie, asa cum sunau sloganurile timpului.

La baza laturii estice, sovieticii grijulii au desfa­su­rat, in mod suplimentar, doua randuri de sarma ghimpa­ta, abundent spiralata, precum si portiuni minate, pentru in­timidarea celor ce in­tentionau sa se refugieze la imperialistii decadenti. Existau 116 turnuri de paza, senzori de mis­care si o fasie nisipoasa, permanent greblata, pen­tru a se vedea eventualele urme. De la fun­datia ace­lui zid al rusinii incepea lagarul socialist, care promitea tuturor popoarelor un viitor frumos, dar mereu amanat.

Dupa 1945, cand Germania a pierdut cel de-al doi­lea Razboi Mondial si a fost impartita in doua zone de influenta – occidentala si sovietica -, au mai trecut 4 ani pana la infiintarea celor doua tari separate, Republi­ca Federala Germania si Republica Democrata Germa­nia. Dincolo de circulatia normala intre cele doua state veci­ne – in care locuiau, adesea, membri ai unei ace­le­iasi fa­mi­lii, multi nemti din zona controlata de sovietici doreau sa ajunga in partea vestica, unde reconstructia era sus­ti­nuta de fondurile Planului Marshall. Cu atat mai mult cu cat, in partea de est, se facuse nationali­zarea bunurilor, iar libertatea si drepturile omului deveneau amintiri.

Cu toate ca restrictiile de trecere a frontierei au crescut progresiv, iar pedepsele s-au inasprit, intre ‘49 si ‘61, cand s-a construit Zidul, au reusit sa sca­pe in Germania de Vest aproximativ 3,5 milioane de est-germani, adica aproximativ 1/6 din populatia RDG-ului. Majoritatea au trecut in “partea cealalta” pe la Berlin.

Ridicarea Zidului a fost propusa de liderul comunist german Walter Ul­bricht, cu acceptul lui Nikita Hrusciov, conduca­torul URSS-ului. Willy Brandt, primarul Ber­linului vestic la data respectiva, a protes­tat energic im­potriva acelei hotarari si a criticat lipsa de reactie a Statelor Unite. Prin introdu­cerea acelui obstacol se dorea, printre altele, stoparea migratiei fortei de munca spre partea apuseana a Euro­pei. Multi tineri curajosi si dispe­rati au fost impuscati langa Zid, pe care incercau sa-l escaladeze prin diverse meto­de. Crimele respective nu au fost niciodata mediatizate si judecate.

Zidul a trecut prin trei faze pana la finali­zare. In­cepand cu 13 august 1961, a fost inaltat un gard inalt, de sarma ghimpata. Intre 1962 si 1965, obiectivul s-a mai “imbogatit” cu inca un rand, din acelasi material. In pe­rioada 1965-1975 s-a ridicat zidul de beton, format din 45.000 de placi inalte de 3,6 metri cu baza de 1,2 metri.

De-a lungul Zidului, s-au constituit opt puncte vamale, atent supravegheate de sovie­tici, care au fost suplimentate ulte­rior cu inca patru. Multor vest-ber­li­nezi li se permitea sa traver­seze oficial granita, pentru a-si face cumpara­tu­rile in cartie­rele socialiste, unde pre­turile erau cu mult mai mici, fiind subventio­nate de stat. Valuta forte era necesara celebrului capital marxist.

Numarul celor executati pe loc in timpul tentative­lor de a trece fraudulos frontiera spre Occident depaseste cu mult cifra oficiala de 239 de suflete. La 17 august 1962, Peter Fech­ter a fost prima victima: a fost impuscat si la­sat sa fie vazut atat de presa, cat si de cei care ar fi avut intentii similare. Ulti­ma persoana a fost ciuruita la 6 februarie 1989. Chiar la ince­putul lui 1989, Erich Hone­cker, liderul RDG, a tinut sa spuna ca zidul va mai sta in picioare inca 100 de ani. A gresit insa calculul: la 18 octom­brie, el a fost nevoit sa demisio­ne­ze, in urma presiunii populare si la propunerea propriului partid. In mai putin de o luna, imensa bariera des­par­ti­toare a fost distrusa.

Unificarea oficiala a Germaniei a avut loc la 3 octom­brie 1990. In octomb­rie 2004 a fost ridicat un monument format din peste 1.000 de cruci, in memoria ce­lor care au decedat, incer­cand sa fuga spre libertate. Noua luni mai tarziu, grupul statuar a fost demolat. De ce? Mister. O dovada in plus ca au si ei comunistii lor, inca vigurosi. Si mai trist: dupa 20 de ani, la un sondaj efectuat de Institutul Forsa, unul din sapte germani declara ca doreste ca zidul Berlinului sa fie reconstruit. Peste 15% din populatia care locuieste in vestul tarii pro­tes­teaza la adresa taxelor suplimentare pe care trebuie sa le achite pentru reconstructia fostelor provincii comuniste. Pe de alta parte, locuitorii din est sunt ne­mul­tumiti ca salariile lor nu sunt la nivelul fratilor de la Apus.

Dupa modelul comunistilor germani s-au facut si alte demarcatii inaccesibile pentru trans­fugi. De exemplu, hotarul dintre Ungaria si Austria avea o fortificatie de 356 kilometri. Azi, frontiera din­tre Mexic si SUA este atent securizata, pe o portiune de 595 de kilometri, iar cel mai lung ob­stacol este la granita dintre India si Ban­gladesh, pe o intindere de 4.000 de kilometri.