Division des petites créances – procedurile, etapa

Aceasta capsula are ca scop sa va initieze in principalele etape de pregatire a unui dosar pentru prezentarea in fata Division des petites créances. Ideea nu este de a face din dvs. specialisti in drept, ci justitiabili informati.

Grefierul de la “division des petites créances”

Grefierul este un ofiter de justitie care se ocupa de dosarele de recuperare a micilor datorii. El este cel care primeste cererile si percepe taxele de timbru. Grefierul are obligatia sa ajute partile, dandu-le informatii sau chiar redactand proceduri in locul lor.

El are puterea de a refuza o cerere daca ea nu satisface toate conditiile de admisibilitate, cum ar fi cazurile in care suma reclamata depaseste 7.000 $ sau litigiul priveste inchirierea unei locuinte, ori daca reclamantul este o intreprindere ce are peste cinci angajati cu contract de munca. Reclamantul poate contesta decizia grefierului in fata unui judecator, in termen de 15 zile de la data la care a luat la cunostinta de aceasta.

Dupa ce a acceptat depunerea cererii, grefierul va trimite paratului (défendeur), printr-un executor judecatoresc (huissier) sau serviciul de posta, cererea si lista de documente depuse ca proba de catre reclamant. Aceasta se numeste comunicarea procedurilor (la notification des procédures).

Cu aceasta ocazie, grefierul trimite paratului si un aviz, explicandu-i optiunile pe care le are.

Paratul poate sa aleaga intre:

– a plati reclamantului suma ceruta,

– a se intelege cu reclamantul asupra unei alte sume, caz in care trimite grefierului o copie dupa conventie,

– a contesta cererea reclamantului.

Indiferent de optiunea sa, paratul trebuie sa raspunda la cererea reclamantului in termen de 20 de zile de la primirea ei; in caz contrar, se va da o hotarare in absenta sa, fara un alt preaviz sau termen, ca si cum ar fi fost prezent, hotarare la care trebuie sa se supuna.

Plata totala a sumei de catre parat, daca este de acord, poate fi facuta direct reclamantului sau depusa la grefier. Suma trebuie sa acopere si taxele platite, precum si dobanzile.

Reglarea amiabila poate sa se refere la cuantumul sumei de platit sau la modalitatea de plata. In cazul in care paratul alege aceasta optiune, trebuie sa trimita reclamantului o propunere de tranzactie (règlement à l’amiable), care se poate face in scris, direct pe formularul primit de la grefier. Daca partile reusesc sa se inteleaga, ele semneaza si depun la dosar tranzactia. Una dintre parti poate cere grefierului sau judecatorului sa aprobe tranzactia, care va avea valoare de hotarare.

Paratul contesta cererea atunci cand nu este de acord cu motivele sau concluziile reclamantului. El expune motivele sale pe formularul primit de la grefier, anexeaza probele, pe care le mentioneaza pe o lista. Contestatia sa este insotita de o declaratie autentica si se depune la grefier odata cu achitarea taxelor de contestatie. Grefierul transmite recla­mantului o copie dupa contestatie, precum si lista de probe.

Extras din site-ul educaloi.qc.ca, cu autorizatia Educaloi. Textele Educaloi sunt proprietatea exclusiva a acestui organism si nu sunt opinii legale. Textul de fata a fost ales si tradus de catre autorii prezentei cronici, care sunt singurii raspunzatori de conformitatea adaptarii sale.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare