Irlanda si mana taiata

Incredibila faza din partida cu Irlanda, in care francezul Thierry Henry potriveste mingea cu mana si o trimite spre golul decisiv, are urmari dintre cele mai comice.

Federatia irlandeza a cerut la FIFA rejucarea meciului, iar raspunsul a venit prompt: nu se poate rejuca un meci, arbitrul este suveran pe teren, iar deciziile sale nu pot fi schimbate.

Atunci, irlandezii au venit cu o idee si mai sugubeata: sa nu se rejoace meciul, dar, alaturi de Franta, sa vina si Irlanda la turneul final al Campionatului Mondial 2010, din Africa de Sud. Si chiar au inaintat la FIFA cererea ca tara lor sa fie a 33-a participanta la turneu. Evident, FIFA le-a raspuns ca este imposibil ca o tara care a pierdut meciul pe teren sa fie invitata. Formatul CM este de 32 de echipe si nu se poate schimba peste noapte. Si nici nu se poate crea un precedent. Desigur ca irlandezii nu se asteptau sa ajunga in Africa de Sud, dar incearca, si pe buna dreptate, sa sicaneze forul mondial al fotbalului.

In urma presiunilor de tot felul, inclusiv de a se schimba regulamentul prin acceptarea probei video, FIFA se gandeste totusi sa-l suspende pe Thierry Henry. Nu se stie pe ce baze legale se poate penaliza un jucator, dar o asemenea decizie ar putea fi benefica: jucatorii s-ar gandi de doua ori inainte sa insele arbitrul care nu vede bine o anumita faza.

Pana la sanctionarea oficiala de la FIFA, francezul Henry a fost penalizat de firma Gillette, care a modificat celebra reclama la lamele de barbierit. In ea apar trei mari sportivi: Thierry Henry, Roger Federer si Tiger Woods. Din intamplare, in clipul respectiv, Henry tine mingea de fotbal in mana. Reprezentantii firmei Gillette s-au gandit ca ar fi comic, daca nu chiar penibil, sa mentina reclama in forma initiala, dupa meciul de pomina Franta-Irlanda si au taiat mingea la montaj. Francezul a ramas in reclama, dar fara minge.

Este posibil ca aceasta mana celebra sa nu mai semneze, pe viitor, alte contracte grase de publicitate. Sau poate pentru sporturi in care mingea se joaca doar cu mana!

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare