Basescu, Ghandi si Dan Diaconescu

Exista multe feluri in care poti explica de ce Romania inoata in mocirla de 20 de ani – apa­rent merge inainte, dar nu gaseste drumul drept. Mai mult decat cifre, economie sau mari hotii, este vorba despre oameni. Si mai ales de cei care, in viziunea romanilor, au reusit in via­ta. Modele la care ceilalti romani cu mai putin noroc se uita cu smerenie si ar face orice sa le copieze exemplul.

Cazul lui Dan Diaconescu, patronul postului de televiziune OTV, ilustreaza perfect Romania mocirlei. Acest tip, autointitulat ziarist, s-a auto­­-descris zilele trecute: “sunt prea bogat pentru aceasta tara”. Si, ca sa nu incapa nicio indoiala, el si-a evaluat averea la 33,5 milioane de euro. Dan Diaconescu are o casa in Primaverii de un million si jumatate de euro, una la Constanta, de 600.000, o vila la Sinaia, de 300.000 si un bloc in Baneasa, evaluat la 2,7 milioane de eu­ro. Ziaristul care spune despre cotetul lui de televiziune ca este al poporului mai are in cur­te, ca sa zicem asa, un yacht de 2 milioane, do­ua bucati Rolls Royce (le conduce singur, desi sunt masini care necesita sofer cu chipiu), un Bentley, un Mercedes SLK, un Porsche Cayenne, un Infinity Q 45, un Lincoln Navigator si un Alfa Romeo. Mai detine un elicop­­ter Puma si un mic avion Cessna, pentru place­rile zborului. Numai enumerarea acestor bunuri si mandria cu care le scoate la vedere il descriu in doua vorbe: un prost parvenit. N-am auzit in viata mea in Canada ce masini si ce pro­prietati detine patronul de la CTV sau mos­tenitorul imperiului Molson. Dar sa spunem ca a etala bogatia in Romania tine de spiritul nostru latin. Degeaba ai un lucru daca nu-l arati ostentativ tuturor.

Acesta este personajul, sa fie sanatos. Cum a ajuns aceasta nulitate la o avere fabuloasa, asta este o intrebare pe care ar trebui sa si-o puna toti romanii, cei care-i privesc prostiile de emisiuni, cat si cei care refuza sa se prostitueze intelectual privind disparitia Elodiei sau sinuciderea lui Ralph, doua teme care l-au adus pe Diaconescu la statutul de vedeta prea bogata pentru Romania.

Postul lui Diaconescu a fost interzis in 2002, de catre Consiliul National al Audiovizualului (CNA), pe vremea cand in fruntea lui se afla Ralu Filip, un om de casa al PSD-ului. Tipul revine pe sticla in 2004. Infractori, urmariti de politie, personaje interlope apar si-si rezolva problemele la OTV. Nicio televiziune serioasa nu si-a permis sa defileze cu asemenea personaje. Ei platesc cu banii jos aparitiile pe sticla la Diaco­nescu, care incepe sa prospere. Din punct de ve­dere fiscal, acesta este un penal sau un mincinos patologic. El declara cam un milion de euro pro­fit al afaceri­lor sale, dar se lauda cu o avere de peste 30 de mi­-lioane, facuta in cativa ani. Da­ca are, intr-adevar, banii astia inseamna ca i-a facut din spagi si ar trebui anchetat pentru eva­ziune fiscala.

Din punctul de vedere al CNA, Diaco­nes­cu este campionul amenzilor. A avut peste o suta de sanctiuni, care au insumat 350.000 de euro. Diaconescu nu respecta nici cea mai vaga urma de norma jurnalistica. Fie­care zice si face ce vrea pe ecran. Filmele sunt rulate fara li­cen­ta pe ecran – numai aceasta infractiune ar trebui sa conduca la suspendarea postului. OTV-ul incaseaza amenzi si continua sa emita, intr-o tara membra a Uniunii Europe­ne.

CNA doarme si pare a avea mainile din ce in ce mai legate pentru ca, intre timp, Diaconescu si-a obtinut o protectie la care nici nu visa. In cadrul teatrului din cadrul campaniei electorale, cu tema “nicio televiziune nu ma pri­meste, ma duc la B1 si OTV”, presedintele Ba­sescu s-a prezentat in studioul lui Dan Diaconescu. Pana la el, niciun inalt demnitar nu s-a coborat la un asemenea ni­vel. Basescu i-a acordat girul sau unui tip care nu face jurnalism, ci numai spaga, pacalind telespectatorii ca le reprezinta interesele. Cu tupeul care il caracterizeaza, Diaconescu nu s-a sfiit sa mai dea pe ecran reluari din interviuri cu Basescu, punand sigla live pe ecran si pacalind astfel telespectatorii. A mai luat o amenda, iar prese­dintia n-a avut nicio replica. DD a concluzionat ca Basescu nu se putea supara, pentru ca l-a ajutat, s-au ajutat reciproc.

Daca presedintele blameaza Antenele sau Realitatea TV pentru campanii desantate impo­triva lui, el acorda incredere unui penal care n-are nimic in comun cu meseria de ziarist.

O mare greseala, un mare exemplu negativ pe care Basescu il propune indirect roma­ni­lor: smecherul, spagarul, tupeistul. In acest context, nu poate mira pe nimeni ca un numar ingrijorator de romani sunt consumatori de se­minte, privitori de telenovele, inculti, ascultatori de manele. Ei nu pot copia decat modelele pe care le vad.

Batranul Gandhi, intemeiatorul Indiei moderne, spunea ca un conducator nu trebuie numai sa conduca o tara, ci trebuie s-o civilizeze. Asta face si Basescu, civilizeaza cu Dan Diaconescu “in direct”.

Alin Alexandru
Alin Alexandru
Alin Alexandru are peste 23 de ani de presă scrisă şi televiziune la Expres, Cu­ren­­tul, Biz, B1TV, Naţional TV, timp în care a rea­li­zat reportaje în peste 30 de ţări. Este pasionat înfocat de tenis şi expert în asigurări şi investiţii.

Ultimele articole

Articole similare