Insula contrastelor

Cu totii am aflat mai multe despre Haiti abia in urma devastatorului cutremur din 12 ianuarie 2010. Poate mai stiam cate ceva de la colegii de munca, ori din intalni­rile cu taximetristi, infirmiere sau vanzatoare, asta daca am apucat schimbam cateva vorbe cu ei.

Despre Republica Dominicana, stiam, in orice caz, mai multe – din pliantele turistice, din povestile prietenilor. Unii dintre noi au fost deja acolo. Altii viseaza sa mearga sa stea la plaja pe nisipurile fine ale Caraibelor. Niciunul nu ne-am gandit vreodata sa plecam in excursie in Haiti.

Si totusi, cele doua tari impart aceleasi valuri, aceleasi nisipuri si vanturi fierbinti. Aceeasi insula: Hispaniola. Ceea ce nu impart este destinul.

In 1492, Columb arunca ancora in apropierea unei insule numite de unii localnici Bohio, de altii Quisqueya (nume preluat de Republica Dominicana in imnul sau) sau Ayiti (care avea sa se transforme in Haiti). Uimit de ase­manarea peisajelor cu cele din Spania din care plecase, Co­lumb numeste insula Hispanio­la. Una din corabiile sale, San­ta Maria, va naufragia aici, iar din lemnul sau va fi constru­it fortul La Navidad, prima ase­zare europeana din Lumea Noua.

Sub dominatia spaniola, populatia indigena este decima­ta, astfel ca in 1501 incep pri­me­le importuri de sclavi din Africa, acestia fiind conside­rati foarte rezistenti la munca fizica. In 1574, numa­rul sclavilor era de 12.000 la 1.000 de spanioli. Franta de­vine interesata de insula in 1665 si ocupa partea de vest, unde este astazi Haiti. Spaniolii pastreaza controlul asupra res­tului insulei.

De la Perla Antilelor la dezastru
Zona se dezvolta, ajun­gand sa fie numita Perla An­ti­lelor si devenind cea mai bo­ga­ta si pros­­pera colonie a Frantei. In 1789, Haiti dadea 60% din productia mondiala de cafea. Cele aproape 800 de plantatii de trestie de za­har asigurau 40% din ne­ce­sa­rul Europei. Zaharul, cafeaua, lemnul, cuprul, bumba­cul si cacaoa din Haiti reprezentau, la vremea respectiva, o tre­ime din exportu­rile Frantei.

Totul era insa obtinut pe gratis, prin munca sclavilor. Tratamentul rezervat de fran­cezi acestora era unul dintre cele mai rele, in care tortura era la ordi­nea zilei. Nevoia de forta de munca a condus la o supra­po­pulare a partii franceze.

Intre timp, in partea in care se afla azi Republica Dominica­na, interesul spaniolilor pentru exploatarea zonei scazuse, dato­rita puterii coloniale a imperiului, care se extinsese in America Latina si America de Sud.

Tratamentul dur aplicat de fran­cezi sclavilor a condus la apa­ri­tia rezis­­tentei. Du­­pa 13 ani de raz­boi, Toussaint Louver­ture reuseste sa-i in­vinga pe fran­cezi si sa preia controlul insulei, declarandu-se guvernator ge­neral pe viata. Pri­ma sa ma­sura este abolirea scla­viei. Era anul 1801. El pro­pune francezilor o alianta, dar acestia triseaza si, la o intal­nire, il captureaza si il depor­tea­za in Franta, unde va muri in inchi­soa­re. Era prea tarziu insa. Impe­riul francez intrase in declin, iar razboiul cu Anglia din 1804 il va slabi si mai mult. Haiti isi proclama independenta si, pe deasupra, devenea prima tara libera de sclavagism.

Pasul acesta era totusi prea avangar­dist, ceea ce a facut ca noul stat sa nu aiba niciun aliat. Statele Unite erau ingro­zite de ideea unei tari unde albii si negrii sunt egali in drepturi, asa ca nu au recunoscut Haiti decat in 1862, cand nordul si sudul SUA se aflau deja de doi ani in raz­boi civil din cauza sclavagismului.

Amintirea tratamentului aplicat de francezi i-a impins pe sclavii deveniti li­be­ri sa distru­ga tot ce era legat de acestia: plan­tatii de tres­tie de zahar, arbori de cafea si ca­cao, precum si casele albilor, care erau ucisi sau obli­gati sa fuga in exil. Strainilor le era interzis prin Constitutie sa detina tere­nuri, ceea ce va alun­ga definitiv investitiile din aceasta zona.

In 1825, presat sa ga­seas­ca o piata de desfacere, statul hai­-tian accepta sa plateasca Frantei despagubiri pentru declararea independentei, in schim­­bul recunoasterii acesteia si stabilirii de relatii comercia­le. La inceput, valoarea despa­gu­birilor a fost fixata la 150 de mili­oane de franci de aur, suma redusa apoi la 90 de milioa­ne. Oricum, o groaza de bani, pe care mica republica din Cara­ibe a ter­minat sa-i plateas­ca abia in 1947, 122 de ani mai tarziu. O povara prea mare pentru o tara aflata la inceput de drum.

Defrisarea padurilor, ince­puta in timpul dominatiei fran­ceze, a continuat cu mare spor pana in zilele noastre. Din sara­cie, haitienii taiau padurile pentru a se incalzi sau pentru a-si pregati alimentele. Asta­zi, doar 2% din padurile lor au ramas in picioare. In Republica Dominicana, padurile sunt protejate de 40 de ani. Rezultatul: catastrofele naturale (uragane, taifu­nuri) sunt mai putin violente aici decat in Haiti.

Dictaturi si dictatori
Un alt factor care si-a pus amprenta pe soarta celor doua tari a dost dictatura, de care au avut parte amandoua.

In Dominicana, Rafael Trujillo ajunge la putere in 1930, unde ramane pana la moartea sa, in 1961. In Haiti, presedinte va fi François Duvalier, care vine la conducere in 1957 si ra­ma­ne in functie tot pana la moartea sa, in 1964.

Diferenta intre cei doi este de stil. Trujillo a dezvoltat industria si infrastructura in Republica Dominicana, pentru a putea castiga mai multi bani pentru el. Duvalier a fost inte­resat sa castige cat mai mult investind cat mai putin. Nimic nu a ramas in urma sa. Intre 1960 si 1967, PIB-ul tarii a sca­zut cu 40%. Teroarea instituita cu ajutorul militiilor private a fortat o multime de haitieni sa-si gaseasca refugiul in SUA sau Canada. Duvalier a ramas la putere inclusiv cu sprijinul Statelor Unite, care se temeau ca Haiti ar putea importa comunismul din Cuba.

Duvalier a fost urmat la conducere de fiul sau, de 19 ani, Jean-Claude Duvalier. Iar dupa ce a domnit 22 de ani, Duvalier-junior a parasit tara la bordul unui avion militar american, pentru a se stabili in Franta, unde duce si azi o viata de hu­zur. Justitia franceza nu s-a interesat de el.

Mai stabila din punct de vedere politic (Haiti a avut deja 20 de Constitutii si 32 de lovituri de stat) si mai deschisa spre investitii straine, Republica Dominicana si-a dezvoltat turismul, devenind cea mai mare desti­na­tie de vacanta din Caraibe, cu incasari de peste un miliard de dolari anual.

In acest timp, Haiti a ramas cea mai saraca tara din emisfera nordica. Tragedia cutremurului poate aduce insa o sansa de reconstructie. Reuniti zilele trecu­te in Canada, ministrii de Finante din G7 au decis sa anuleze datoria externa a tarii catre mem­brele grupului (Canada, Franta, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie si SUA).

Alte sperante se indreapta spre dezvoltarea turismului. In prezent, singura statiune care poate rivaliza cu cele din Republica Dominicana se afla la Labadee: o plaja privata, ingra­dita si pazita. Culmea ironiei, turistii care vin aici nici nu stiu, de multe ori, ca se afla in Haiti.

Hispaniola in cifre
Haiti: 27.751 km2; 9 mil. locuitori; independenta declarata la 1 ia­-nua­rie 1804. Limbi oficiale: fran­ceza si creola.

Dominicana: 48.442 km2; 10 mil. locui­tori; independenta declarata in 1821 (fata de Spania), 1844 (fata de Haiti), 1865 (din nou fata de Spania). Limba oficiala: spaniola.

PIB pe cap de locuitor: – 1.317$ in Haiti

– 8.672 $ in Domi­nicana

Indicele dezvoltarii umane (ONU):
– Haiti: locul 149 din 158 de tari
– Dominicana: locul 90 din 158 de tari