Sirena fictiunii

In aceste zile se implinesc 77 de ani de la greva muncitorilor CFR-isti, care a avut loc la 16 februarie 1933, in Bucuresti. Pana in decembrie 1989, incidentele de atunci au fost modificate, din motive subiective. Dictionarul limbii romane ne precizeaza ca minciuna este o denaturare intentionata a adevarului, avand, de obicei, ca scop, inselarea cuiva.

Începand cu data de 19 noiembrie 1946, cand comunistii au acaparat puterea, prin cunoscuta frauda, armata de propagandisti a inceput sa scoata pe banda fel de fel de eroi reali si fictivi, cu faptele carora umpleau manualul de istorie.

Unul dintre acesti viteji glorificati in exces a fost Vasile Roaita, urmat de oportunistul Mitrea Cocor si de bahicul Ion Tomescu.

La inceputul anilor ‘50, invatam la scoala despre marele erou Vasile Roai­ta, de la Uzinele Grivita, din Bucuresti, un tanar muncitor, harnic si curajos. În calitate de UTC-ist credincios partidului, nutrea o ura netarmurita fata de exploa­tatorii lacomi si dusmanea, din adancul fiintei sale, regimul burghezo-mosieresc – sistem politic înfierat ca falimentar, aflat in stare de putrefactie si care du-sese tara pe marginea prapastiei. Cu toate ca in octombrie 1929 pe continentul american izbucnise criza economica, o criza ce avea sa devina mondiala, instigatorii bolsevici nu tineau cont de ea. Pentru ei, recesiunea care se abatuse si asupra Ro­ma­niei era numai din vina patronilor plini de rapacitate. Exploatarea era considerata o forma de oprimare se­vera si trebuiau pregatite greve cat mai violente, in asa fel incat revendicarile sindicale sa fie dominate de scopuri politice.

Dupa multe pregatiri si proteste secundare, la 9 februarie 1933, in spatiul incandescent mentionat mai sus s-a declansat conflictul. Activistii infiltrati au initiat inventarea unor fapte de vitejie. Asa a aparut numele lui Vasile Roaita, cel care a inceput sa traga prelung sirena, pentru mobilizarea clasei muncitoare asuprite. Povestea era, in conti-nuare, aberanta, iar in final aflam ca, in ziua de 16 februarie 1933, armata a des­chis focul, fara motiv, asupra manifestantilor pasnici, iar tragatorul de sirena a murit la datorie, agatat de maner. La ora de istorie eram lamuriti ca in raportul justificativ al ofi­terilor incriminati s-a trecut sintagma “omor scuzabil”.

Printre grevisti se aflau Gheorghe Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica, Ilie Pintilie si Constantin Doncea. Pe parcurs, prin eliminari succesive, vor acapara puterea pana cand, evident, le va veni si lor randul excluderii din ecuatie.

Pentru sacralizarea numelui de Roaita, dupa 1947, multe strazi din tara au fost botezate astfel; chiar si statiunea Eforie-Sud, care purta denumirea de Carmen Sylva, a devenit Vasile Roaita. Daca nu erau atei, comunistii l-ar fi ca-nonizat. Compozitorii timpului au pus pe note piesa muzicala “Sirena lui Roaita”, care era cantata in exces de corurile scolare. Pana in 1965, cand noul conducator de la Scornicesti a interzis ca alte nume de eroi sa ii afecteze unicitatea. Geniul carpatin ii va scoate pe toti din cartea de istorie. Dupa ce si-a cosmetizat biografia, Nicolae Ceausescu a dat indicatii pretioase, stabilind ca el singur, incepand de la varsta de 14 ani, a condus intreaga muncitorime revolutio­nara. Si astfel, statiunea Vasile Roaita a redevenit Eforie-Sud, “Sirena lui Roai­ta” nu s-a mai cantat in scoli, pla­cutele cu numele strazilor au fost inlocuite.

Scormonind in realitatea timpului, aflam cu totul altceva de la Constantin Negrea, care in anul 1933 avea varsta de 21 de ani. Fiind mai tanar, a primit sarci­na sa traga de sirena din ora in ora si sa fie cu ochii pe poarta numarul 5. Nu a plecat nimeni acasa. Sase zile mai tarziu, jandarmii au fortat incuietorile intrarii si au patruns in curtea uzinei. Datorita violentei grevistilor, soldatii s-au retras, incepand sa traga. Au murit trei muncitori, printre care si ucenicul Vasile Roaita, care statea cu frica langa poarta, cu gandul sa plece acasa. Initial a fost ranit, dar a murit la spital, a treia zi.

Au fost arestati 400 de muncitori, pentru a fi anchetati, deoarece aveau asupra lor diverse arme. Atelierele au fost inchise si toti salariatii au ramas fara locuri de munca. Constantin Negrea a fost reangajat mai tarziu, dupa ce si-a terminat facultatea. In anul 1944 a fost promovat ca sef al Serviciului Formarii Trenurilor. Asa cum am mai precizat, dupa noiembrie 1946, comunistii au in­­ceput sa-si fabrice eroi. Gheorghiu-Dej a hotarat ca Vasile Roaita sa fie declarat erou post-mortem, fiind cel mai tanar dintre cei impuscati. Inginerul Constantin Negrea a facut fel de fel de memorii, confirmate cu martori, prin care dove­dea ca el a tras sirena. Meritul sau nu a mai fost recunoscut, deoarece devenise inginer, deci intrase in patura intelectua­litatii, parasind efectivele clasei revolu­tionare. I-a fost furat un merit de ne­­cont­estat. S-a consolat pe parcurs, vazand maniera prin care actionau sovieticii: se foloseau de cineva si apoi il impuscau.

Ca de fiecare data, comunistii au cautat sa amplifice la maxim suferintele indurate, sa le dea un caracter eroizant. S-a cautat o mistificare pana la ridicol a evenimentelor din 1933. Ziarul Scan­te­ia, din 28 februarie, a avansat cifra de minim sapte morti. Cateva zile mai tarziu, ministrul de Interne, Gheorghe Mironescu, a prezentat in Parlament do­vezile prin care se constata ca au murit trei muncitori periculosi, care foloseau armament cu glont si 16 au fost raniti. Un soldat din fortele de ordine a fost ucis si 20 au fost spitalizati, cu plagi prin impuscare.

In mesajul sau catre grevisti, regele Carol al II-lea a subliniat: “Am sentimentul ca masa muncitoreasca nu se va lasa or­bi­ta de agentii unei propagande straine, care seamana fermenti de ura, rezultand o recolta plina de mizerie si sange. Sa-i punem pe instigatori in imposibilitatea de a face raul premeditat.” Cu toate ca ministrul Transporturilor, Constantin Mirto, le-a spus grevistilor ca, in condi­tiile crizei mondiale, in loc sa le reduca leafa, doreste sa le ma­reasca drepturile salariale cu 20 la suta, protestatarii ce­reau, in continuare, du­blul ofertei. Na­ra­tiunea este lunga. Uneori s-a exagerat absurdul, alteori s-a as­cuns esenta. Propagandistii comunisti si-au facut datoria din plin, in ofensiva destabilizarilor. Cre­duli se gaseau din belsug. Mai tarziu, regretele au fost tardive, lacrimile inutile.

Ca o concluzie, in tranzitia senile­lor, care a debutat dupa 1945, era nevoie acuta de producatori de bunuri mate­-riale. In tranzitia marelui jaf, care s-a abatut agresiv asupra tarii dupa 1990, muncitorimea a inceput sa fie lichidata programat, impinsa, fara mila si regrete, intr-un somaj generalizat. Fabricile performante si-au redus activitatea. Altele au fost evaluate la un pret jenant, pentru a fi privatizate pe doi lei, prin strategii obscure. Aceiasi directori care le-au falimentat au devenit patroni prosperi. Au aparut noii exploatatori care, pana nu demult, ii acuzau pe ceilalti cu adanca manie proletara. Uzinele de traditie s-au inchis pe rand, urmand sa fie vandute la fier vechi.

Sirena lui Roaita a disparut din manualele alternative. Suieratul mobilizator a amutit, celebrul mijloc de ma­nevra s-a volatilizat. In locul acelui sim­bol propagandistic, oportunistii flu­iera a paguba, ajutati de impostorii si diletantii noilor structuri, care continua sa-si bata joc de un popor onest si rabdator.