Cu multi ani in urma, in copilarie, apelam la fel de fel formulari dojenitoare. Nemultumirile erau interzise in acea perioada incordata, deoarece erau interpretabile, atingeau cultul personalitatii Marelui Stalin. Atunci cand unul dintre noi intrecea masura si incerca sa-si justifice motivul pentru care a lipsit de la scoala, ii aminteam ca precis l-a atins o anumita flora microbiana controversata. Era vorba de boala lui Calache. Blanda ofensa nu se potrivea de fiecare data, dar o foloseam cu destul succes.
Desi internetul nu explica sensul etimologic, batranii povesteau ca ar fi existat un individ care a ajuns renumit prin obositoarele sale vaicareli. Calache era un ipohondru care se lamenta in fiecare zi ca sufera de o boala cumplita in imaginatia lui, obsesiva sau morbida. In realitate era sanatos tun. Dorea numai sa-i pacaleasca pe naivii din jur cu propria victimizare ipocrita, folosind toate parghiile sarlatanismului convingator. Altii l-au catalogat ca damblagiu de moment sau de fatada.
Anii au trecut. Regimul comunist a inceput sa se clatine. Cangrena rodea din interior. Activistii marunti ii urau pe nomenclaturistii realizati, transformati in burghezie proletara sau ciocoime rosie. La randul lor, securistii se saturasera de rolul lui Ghita Pristanda. Fidelitatea lor fata de partidul-stat, unic si etern, incepuse sa intre intr-un proces de eroziune. Fiecare cauta sa-si aranjeze viitorul care nu suna prea bine la diapazonul istoriei perverse. Valuta era adunata in nestire, deoarece legea nu actiona impotriva tuturor. Pe acest fond imprevizibil au aparut conditiile unor schimbari, cu multe tradari. Altii au ramas devotati pe baricadele loialitatii.
Cateva zile situatia a fost scapata de sub control. Revolta populatiei din decembrie 1989 s-a transformat intr-un conflict haotic. Cativa fosti exponenti de frunte ai comunismului au profitat de situatia derutanta si au pus mana pe pu-tere. Atunci cand nume celebre ale defunctului Comitet Politic Executiv al Comitetului Central au fost arestate, imediat a inceput sarabanda vaicarelilor. Gogu Radulescu, Constantin Dascalescu, Ion Dinca, Manea Manescu, Emil Bobu si alti corifei energici pana in acel moment au afirmat, deodata, ca sunt deosebit de suferinzi. Cu alte cuvinte, tara fusese condusa de o intreaga echipa de bolnavi in stare grava. Evident, aveau boala lui Calache.
Nicolae Ceausescu nu a mai apucat sa spuna ca este cu adevarat bolnav de diabet, de adenom de prostata, care se transformase in tumoare maligna. A fost rapid ciuruit, in toate afectiunile de care suferea, inclusiv in paranoia sau megalomania ce-l cuprinsese intr-un mod incurabil. Una dintre slugile sincere a fost ministrul de Interne, Tudor Postelnicu. Cu un curaj de toata lauda, si-a pus tarana in cap, rostind celebrele cuvinte: Am fost un dobitoc. El nu a mintit ca este bolnav, nu si-a bagat piciorul in ghips si nu a invocat ca nu suporta detentia. Din contra, a dezvaluit amanunte incendiare. Initial, condamnat la inchisoare pe viata, dupa recurs, a efectuat sapte ani din pedeapsa. Colegii lui au fost eliberati in mod discret, mult mai devreme, inventand afectiuni cumplite.
Tranzitia anarhica a debutat in forta. Avutia nationala a inceput sa fie jefuita. Magnatii, aparuti peste noapte, nu faceau niciodata afaceri intre ei. Era exclus. Ochii lor erau atintiti numai spre vistieria statului. Numai acolo trebuia umblat. Sacii erau plini, datoria externa fusese achitata total de fostul tiran. Bancile principale au fost rapid usurate. O parte din asasinii care au reprimat revolta de la Timisoara, generalii Mihai Chitac si Victor Stanculescu au fost promovati in fotoliile de ministri. Stele noi, mari si stralucitoare au inceput sa rasara pe epoletii lor, la intervale scurte. Dar, stupoare, dupa indelungate ezitari au fost arestati si degradati, ajungand soldati. Surprizele au urmat in lant, devenind dintr-o data foarte bolnavi. Nu suportau detentia si solicitau intreruperea executarii pedepsei. Un fel de puscarie la fara frecventa. I-a contamint acel Calache cu boala lui. Prin urmare, tara a fost condusa, in continuare, de oameni bolnavi. Nu este exclus sa fie reabilitati. Interesant este faptul ca vinovatii care au provocat moartea si ranirea a 1269 de manifestanti anticomunisti, crime savarsite in perioada 17-22 decembrie 1989, au fost judecati de reprezentantii unor culpabili si mai mari, care au coordonat macelul haotic din intervalul 22-25 decembrie, in care, inutil au fost impuscate 3187 de victime nevinovate. Autorii sunt de negasit, deoarece au functii importante.
Organele care cercetau coruptia si revolutia si-au continuat munca cu mare greutate. Politicienii gasiti vinovati nu au putut fi incatusati deoarece erau protejati de imunitati diverse. Colegii parlamentari i-au protejat de fiecare data de rusinea hainelor vargate. Dar, iata ca, in primavara anului 2010, aflam despre un caz care ne-a uimit profund. Senatorul Catalin Voicu, posesor al gradului de general, a fost gasit vinovat, avand mai multe capete de acuzare. Cazul este deosebit de grav. Se ajunsese pana acolo, incat incriminatul ii chema la ordine pe doi inalti judecatori, pentru a-i obliga sa dea hotarari avantajoase anumitor latifundiari depistati ca infractori. Din stadiul de sfidare a procurorilor, cand a venit vorba de iminenta arestare, a declarat, dintr-o data, ca are un picior in groapa. Se pare ca s-a molipsit tot de acea boala a lui Calache. Dupa aparente, gheata s-a spart. Au inceput sa fie arestati in serie primarii corupti. Asteptam alte nume sonore de politicieni mituiti in exces. Evident, toti vor declara ca nu suporta detentia si sunt deosebit de bolnavi. Vom ajunge, din nou, sa credem ca Romania este condusa de o clasa politica deosebit de suferinda, fara sa demisioneze nimeni din cauza sanatatii subrede.
Majoritatea alesilor neamului provin din sistemul comunist, pe care l-au slujit cu mult sarg. Au uitat ca, in acel regim totalitarist, nu a indraznit niciun arestat sa spuna ca nu suporta detentia, datorita varstei si bolilor. Nu ii asculta nimeni. Din contra, pedepsele erau majorate, bataile suplimentate si putina hrana diminuata. Conditiile din inchisori erau atent inasprite vizand exterminarea opozantilor. Pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu si pe alti politicieni de varf nu i-a intrebat nimeni ce tensiune arteriala au in infernul anchetelor. Inclusiv pe generalii masacrati in inchisori, elite ale Armatei Romane, in frunte cu maresalul Ion Antonescu.
Acum, totul a fost dat uitarii. In schimb, virusul lui Calache i-a coplesit pe toti demnitarii interogati. Microbul se va propaga. Inteleg ca zavera a inceput. S-a declansat izolarea toxinelor. Ce mult a durat! Sorin Rosca Stanescu spunea ca un adevar care vine prea tarziu este un adevar inutil. Si cata dreptate are. Legea Lustratiei, care era foarte necesara in urma cu doua decenii, a fost amanata intentionat, pentru a fi bine lustruita, spre a deveni inofensiva. Altfel, Parlamentul ar fi ramas, oarecum, pustiu, echipele guvernamentale erau greu de stabilit si, in justitie, anumiti magistrati urmau sa demisioneze, se pare, cu stiloul regretelor din dotare. Oare! Putregaiul a patruns incepand de la varful societatii. Sistemul viciat trebuie scos din radacini. Tarnacopul reformelor inca nu poate sparge blindajul intesat cu vechile seceri si ciocane. Certificarea unor boli nascocite se va face de fiecare data. Romanul este inventiv. Asteptam sa vedem cat de convinsi vor ramane procurorii onesti. Oricum, trebuie sa pregateasca catuse suplimentare pentru medicii care vor indrazni sa dea jenante diagnostice preferentiale, conform comenzii marilor traficanti de influenta. In final, judecatorii sunt cei care vor stabili adevarul, daca arestatii sunt vinovati sau urmeaza sa fie eliberati, cu scuzele de rigoare. Dupa care vom intra in normalitatea anterioara. Totdeauna boala lui Calache a fost transmisibila si greu de eradicat. Bisturiul mai trebuie polizat.
