Doi jurnalisti de la cotidianul La Presse tocmai au publicat, la editura quebecheza Boréal, un Ghid multicultural al Montréalului. O carte bogata, chiar daca departe de a fi completa, care exploreaza multitudinea de comunitati etnice din metropola, fiecare cu istoria, obiceiurile, evenimentele si reperele ei. Asa cum ne asteptam, comunitatea noastra nu putea lipsi dintr-o asemenea lucrare, in care toti locuitorii Montréalului sunt vazuti ca avand un lucru in comun: gena imigratiei inscrisa in ADN.
Stirea despre ghidul proaspat scos pe piata am aflat-o dintr-o emisiune TV, in care cartea era salutata cu deosebita insufletire. Mai ales pentru faptul ca o lucrare de felul acesta nu s-a mai tiparit la Montréal de 20 de ani, iar versiunea veche, din 1990, pe langa ca era de mult depasita, mai era si in limba engleza.
Mai aflu din emisiunea respectiva ca periplul prin comunitatile etnice este facut temeinic: restaurante, magazine, sarbatori specifice (atat religioase, cat si laice), asociatii, mijloace de informare. Toate presarate, ici si colo, cu mici reportaje sau cu portretele unor personaje.
Usor va puteti imagina cu cata grabire am cautat cartea. Or fi cateva pagini inauntru si despre romani? Ar trebui sa fie, nu? Ce-or fi ales ziaristii sa prezinte si cum?
Sa n-o mai lungesc? Ba o lungesc, fiindca n-am gasit atat de usor informatiile despre ai nostri. Cartea e groasa, aproape 500 de pagini, si sunt 75 de comunitati cuprinse intre coperti. Fiecare cu Montréalul ei. De la Montréalul au- tohtonilor pana la cel al kurzilor (comunitate care numara aproape 1.200 de persoane), al mongolilor (365 de suflete, cat zilele anului) ori al celor veniti din Burkina Faso (800) sau Mali (900). Interesant este ca si “canadienii francezi québechezi din America de nord francofona” (dupa cum se observa, am incheiat citatul) sunt vazuti tot ca una dintre comunitatile etnice, doar ceva mai mare (estimata la aproximativ 2,5 milioane in metropola). La randul lor, englezii (148.000) sunt priviti separat de irlandezi (200.000) si de scotieni (119.000).
Uitati de Arahova si de Casa grecque!
Cei doi ziaristi, Jean-Christophe Laurence (40 de ani, specializat pe Cultura la La Presse) si Laura-Julie Perreault (35 de ani, actualmente specializata pe International, dar anterior lucrand pe probleme de imigratie la acelasi ziar) au incercat sa iasa cat mai mult din cararile batute. De exemplu, la Montréalul grec suntem invitati de la inceput sa uitam de Arahova sau de Casa grecque, daca vrem sa descoperim adevarata bucatarie greceasca de la Montréal. De altfel, adresele recomandate la fiecare comunitate sunt o referinta pretioasa pentru oricine e interesat de diversitatea culinara.
In spatele lucrarii se afla o munca imensa, care s-a intins pe trei ani, dupa cum ne-a povestit Laura-Julie, cea care s-a ocupat de sectiunea care ne interesa mai mult, Europa de Est. O munca pe care o intelegem only too well, fiindca ne amin-tim cum vorbeam singuri prin casa la prima editie, de acum 6 ani, a Ghidului Pagini Romanesti. Sa aduni atata informatie, sa vorbesti cu atatia oameni – o munca imensa pentru numai doi oameni. Si, evident, expusa greselii. Poate da cu piatra numai cine nu stie cum e sa fii cel care-si asuma defrisatul. Cu siguranta, editiile care urmeaza vor fi mai bune si… mult mai usor de facut.
Salut. Multumesc. La revedere.
Si totusi, cum sunt prezentati romanii? Prin trei pagini de informatii. Care incep cu amintirea Nadiei la Olimpiada din ‘76 si continua cu o mini-istorie a comunitatii. Se arata ca imigratia romaneasca la Montréal a avut loc in patru valuri: 1. – primii ani ai secolului XX; 2. – anii ‘20; 3. – perioada de dupa al doilea Razboi Mondial si 4. – valul de dupa caderea regimului comunist, care continua si astazi, din cauza saraciei si coruptiei care afecteaza Romania. Total in 2006: 36.725 de persoane.
In mare, cam asa stau lucrurile si deja pana aici sunt informatii pe care nici macar toti romanii din Montréal nu le stiu. La capitolul “istorie” apare mentionata si re-denumirea unui parc din Platoul Mont-Royal, care, in 2004, a primit numele de Place de la Roumanie, “pentru a se marca importanta imigratiei romanesti la Montréal”.
Vine apoi o micro-lectie de limba romana: Salut, Multumesc si La revedere. E bine. Din pacate, urmeaza sarbatoarea nationala: 1 Decembrie, corect. Numai ca ea reprezinta “anexarea Transilvaniei la Romania”. Multora li se vor inrosi urechile de manie.
La sarbatori religioase, Pastele trece testul (cu tot misterul intalnirii de la miezul noptii, cu lumanari in mana), dar la Craciun avem surprize: “Spre deosebire de majoritatea ortodocsilor, care sarbatoresc Craciunul in ianuarie, romanii subliniaza nasterea lui Isus pe 25 decembrie.” OK, nu ne schimba viata o confuzie intre majoritate si minoritate, desi pentru unii sunt subiecte sensibile. Tot la capitolul “Craciun”, aflam ca prajitura romaneasca speciala pentru aceasta ocazie se numeste “le cozonac”. Aici exista totusi mai multe scoli de gandire. Eu as fi zis ca-i mai degraba specific Pastelui, dar recunosc ca luneca pe gat si pana-n Anul Nou.
Cel mai iubit fiu al Carpatilor
Ajungem la evenimente in comunitate. Aici gasim doar Festivalul de Film Romanesc, organizat de ROCADE. La restaurante, pe buna dreptate, Rustik tine stindardul, in timp ce magazinul Bucuresti este singurul trecut la capitolul “épicerie / charcuterie”.
Prezenta Librariei Pagini Romanesti a fost o taaare buna surpriza – recunosc ca nu ma asteptam, fiind ea asa de tinerica in comunitate. De bucurie, aproape n-am bagat de seama ca numarul de telefon e scris gresit. Mai e trecut in carte un singur magazin – care, ce-i drept, e din Toronto, dar ce conteaza, macar vinde online.
La mass-media, bilantul e mult mai sarac decat in realitate. La statii radio e mentionat CFMB (postul multicultural unde romanii au jumatate de ora, in fiecare miercuri seara) si mai apare o adresa de site care duce la un portal de turism. La reviste online e trecuta Terra Nova, care insa si-a incetat aparitia anul trecut. La ziare, pe langa Pagini Romanesti (care nu mai e nici el saptamanal), nu e mentionat decat ziarul Acasa (care-i din Toronto), in timp ce la asociatii figureaza numai Centrul Cultural romanesc de la Biserica Buna Vestire si Fundatia Romana din Montréal.
Iar daca vi se par acestea probleme grave, e cazul sa reproduc ultima nazbatie pe care am descoperit-o deunazi pe Wikipedia, in definitia sintagmei “Romanian Canadian”. Fragmentul se refera la inaugurarea Pietei Romaniei de la Montréal si e o traducere (proprie) din engleza: “Statuia lui Mihai Eminescu a fost dezvelita pe 19 septembrie 2004. Sarbatoarea a fost stricata de participarea presedintelui Ion Iliescu, cand de fapt oamenii il asteptau pe Nicolae Ceausescu, «cel mai iubit fiu al Carpatilor». Romanii canadieni au protestat viguros impotriva prezentei presedintelui impopular (…).”
