Pensionarii

Ce se intampla in tara romaneasca in pre­zent nu mai reprezinta o noutate. Ziarul Pa­gini Romanesti a reusit, cu fiecare numar, sa ne tina la curent cu agonia societatii in care cei mai multi dintre noi am vazut lumina zilei.

Intamplarea a facut ca, in ultimele sapta­mani, sa fiu si eu pe meleagurile natale si asa am avut sansa sa simt pe viu cea ce mass-media prezinta de un timp incoace.

Inainte de plecare, mi-am zis ca presa are de multe ori tendinta sa exagereze. Televiziunile de scandal au nevoie de cote de audienta cat mai mari, deci n-o fi chiar asa de rau cum se poves­teste.

Ei bine, dupa ce-am umblat prin tara in cele patru puncte cardinale, am ajuns la concluzia ca, intr-adevar, nu e chiar asa de rau. Lu­mea este bine imbracata, masini multe, ca­te o­data prea multe, si nu dintre cele mai rele, ma­gazinele pline cu de toate. La o prima vedere, se poate spune ca ne-am ajuns.

E adevarat ca mai sunt inca prea destui kilometri de drum ce arata ca dupa razboi, ca sunt mai multi caini vagabonzi pe strazi decat pe la curtile oamenilor, ca aspectul blocurilor construite in epoca de aur ar merita macar o mana de var, daca nu mai mult, dar toate astea nu m-au speriat.

Ce m-a intristat insa a fost deruta, dez­­-na­dejdea, lipsa oricarei viziuni asupra viito­-rului, pe care-am intalnit-o in ochii celor cu ca­re am vorbit. Cei care ar trebui sa dea o direc­tie, un sens acestei tari – adica aceia care s-au ca­tarat pe magarul puterii – par a fi incalecat de-a-ndoa­selea. Singurul lor obiectiv e sa se agate cat mai bine de pielea magarului.

Unde-i poarta animalul nu are nici cea mai mica importanta.

Cat despre cei care-i urmeaza, nici ei nu vad care ar fi directia buna, drept care se invart me­reu in jurul cozii.

In ‘89 am crezut ca vointa populara l-ar fi alungat pe tiran, dar mi-a trecut repede. In schimb, de douazeci de ani constat ca dilema privitoare la cine se imbogateste mai repede – gasca fostilor securisti sau a celor din linia a doua a PCR – ramane de actualitate. Oricum, nu mai are importanta: putregaiul are lustru, iar diferenta dintre ei e doar la culoarea cu care-si vopsesc gardul.

Daca toata aceasta simfonie tragicomica este orchestrata de cineva sau daca hazardul s-a mutat intre Carpati, e greu de spus.

Imi cer iertare daca m-am lasat purtat de impresiile de calatorie intr-un articol ce ar trebui sa prezinte doar teme financiare, dar, asa cum m-am exprimat si in numarul trecut, cred ca e bine sa nu uitam de unde am plecat – si mai ales de ce -, cu speranta ca toate acestea ne vor ajuta sa nu repetam aceleasi greseli.

Peste tot in lume, capacitatea statului de a se ocupa de fiecare, in caz de boala, la un deces prematur sau la pensie, devine tot mai limitata. Concluzia care se desprinde este ca fiecare dintre noi trebuie sa devenim respon­-sabili de situa­tia personala.

Solutii sunt si apar mereu altele noi. Cat de repede veti actiona depinde doar de dumnea­voastra.

Si, pentru ca vorbin de noutati, permi­teti-mi sa va prezint un nou produs, numit Vie et Sérénité 65, care va fi disponibil pe piata in cateva zile. Un produs de asigurare ce combina, de o maniera cat se poate de interesanta, o protectie in caz de deces cu o renta de invaliditate. Conceptul e extrem de simplu: daca pana la 65 de ani beneficiem de asigurare de invaliditate, fie in cadrul unui program colectiv, fie individual, dupa aceasta varsta cheltuielile legate de sanatate vor constitui o grea povara pentru pensie. Dar ce-ati spune daca noul produs, care este la baza o asigurare de viata, v-ar plati in fiecare lu­na, in caz de pierdere de autono­mie, de paralizie, de Alhzeimer sau Parkinson, un venit egal cu un procent din asigurarea de viata, pana la consumarea totala a capitalului ales, si asta fara impozitare.

Iar in cazul in care veti trai mai mult decat suma asigurata, la deces se garanteaza un mi­nim de 25% din capitalul asigurat. Singurul impas e ca trebuie sa aderati la un asemenea program inainte de varsta de 60 de ani. Pentru restul intrebarilor, veti gasi intodeauna un consilier capabil sa va lamureasca.

Petru Cotnareanu
Petru Cotnareanu
Petru Cotnăreanu este născut în dulcea Bucovină, sub poale de Rarău, trecut prin informatica preistorică şi prin ceva şcoli din Québec. În prezent sfătuitor auto­rizat pentru banii altora (de banii lui se ocupă soţia). Iubeşte lucrurile simple şi cinstite şi ia în glumă o artă tare grea, cum e cea a scrisului.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare