In episodul trecut ma plangeam de caldura care s-a abatut peste Montréal si de starea de letargie in care parea scufundata comunitatea. Ei bine, de caldura am scapat printr-o vacanta la tara, la Laval (merci, les amis!), in timp ce letargia, pentru mine, a fost perturbata de ultima fapta de arme a unui artist cu barba binecunoscut(a). Marc – Marinescu Constantin, caci despre el e vorba, a fost prezent la editia de anul acesta a Festivalului Juste pour Rire, cu expozitia “Dialogues, Textes & Pretextes”.
Dupa cum se stie, CV-ul canadian al lui Marc este bine legat de aceasta mare masinarie culturala montrealeza, artistul primind in 2009 trofeul Juste pour Rire pentru 50 de ani de acti-vitate in domeniul “umorului vizual”.
De data asta, Marc a expus aproximativ 20 de desene cu text (caricaturi), populate de variante ale personajului lui favorit, acea aratare cheala cu nasul mare, cu gura arcuita intr-un zambet impenetrabil si cu trunchiul in forma de butelie. (Personajul a venit pe lume in urma cu 53 de ani, pe cand artistul avea 8!) Pentru fiecare desen, au fost expuse doua copii de dimensiuni inegale. Pe cea mai mare, privitorii au fost invitati sa-si aduca aportul la finisarea produsului artistic.
Intr-un desen cu reactii garantate in Québec, personajul tine la vedere o bancnota de 20 de dolari (canadieni), pe care, dupa cum se stie, este imprimat chipul reginei Marii Britanii. Respectivul spune: “Eu imi iubesc regina, ii tin portretul la piept!” Au fost adaugate doua comentarii, unul in franceza, altul in engleza, care spun acelasi lucru, pana la un punct: “Si eu o iubesc! Ii tin portretul la…” Ceea ce difera sunt partile anatomice in vecinatatea carora e adapostit portretul, unele de nementionat aici.
Reactiile notabile au lipsit la un desen infatisand doi comeseni. Unul are infipt in spate un cutit urias, celalalt il intreaba: “Si, in afara de asta, totul e in regula?” Asta-i o proba de “umor vizual visceral”, as zice, cu un mesaj pe care mi-e si frica sa-l aprofundez. Dar o fac, pentru ca n-am de ales. Intrebarea e o dovada de indiferenta fata de suferinta celuilalt sau o tentativa de a-l linisti?
In mod previzibil, mi-a captat atentia un desen infatisand un biped si-un caine. Bipedul: “Asta e! Noi doi ne aflam intr-o situatie conflictuala…” Cainele: “Fara indoiala, e o problema de etica.” Sincera sa fiu, n-am prins poanta. Nu cumva autorul a mizat pe presupusa incompatibilitate dintre catel si limbajul elevat? Insa daca bipedului i-as fi pus in fata un laptop (n-am facut-o), totul ar fi devenit clar. Ar fi fost vorba despre mine, Sorin si laptopul pe care noi doi suntem nevoiti sa-l impartim.
Cred ca majoritatea desenelor expuse ar putea fi pagini dintr-o carte pe cinste. Marc mai asteapta, sa stranga mai multe.
