”De data aceasta va aflati in Romania doar pentru aniversarea Bancii Nationale. Ma bucur sa va vad din nou”. Cu aceste cuvinte calde a fost intampinat Jeffrey Franks, un functionar de la Fondul Monetar caruia i-a fost repartizata Romania ca sarcina de serviciu. Cuvintele calde la adresa unui anonim functionar au fost rostite de presedintele sta-tului roman si ele exprima cat se poate de fidel relatia dintre Romania si principalul sau creditor: capul plecat, avem nevoie de bani.
Dupa ce am imprumutat aproape 20 de miliarde, topite imediat in salarii si pensii, mai avem nevoie de inca pe atat, pentru ca nu suntem in stare sa gestionam tara fara ajutor strain. De 20 de ani ascultam ordinele venite de la Bruxelles sau Washington si le respectam cu strictete. Ne-au spus sa vindem toate compa-niile profitabile, sa vindem resursele naturale si chiar sistemul bancar, sub deviza ca statul este un prost manager. Am vandut tot si acum constatam, cu tristete, ca suntem la mana lor. Nu cei ce ne-au sfatuit sa dam tot aproape pe gratis sunt culpabili, ci politicienii si marii economisti romani care au admis sa devenim doar o piata de desfacere, fara a protesta in niciun fel. Este curios cum puterile Occidentului ne-au impins sa cedam toate parghiile economice ale statului, cand ele tocmai se gandeau cum sa intareasca rolul statului. Daca o companie ca Petrom a fost vanduta austriecilor de la OMV, cum nu s-a sesizat nimeni ca OMV este, in majoritate, o companie de stat in Austria?
Acest lung sir de privatizari facute fara minte ne aduce nota de plata mai devreme decat credeam. Cand nu ai bani sa finantezi pensiile, invatamantul sau sanatatea te uiti in jur sa vezi de unde poti face rost de bani. Statul roman a privit in jur si a constatat ca nu exista nicio resursa pe care sa se bazeze. Totul este vandut.
In Québec, cea mai profitabila companie, Hydro – Québec, era privata. Acum 40 de ani, niste oameni cu capul pe umeri, carora le-a pasat de provincia lor, au hotarat sa nationalizeze principalul producator de energie. Ar trebui sa li se ridice statuie acestor vizionari, pentru ca acum guvernul provinciei are un instrument la indemana care ii aduce bani. Fiecare majorare cu un cent a pretului energiei adauga la buget miliarde de dolari.
Romania nu mai are companii care sa-i aduca bani. In aceasta situatie, ce pare fara iesire, e nevoie de solutii radicale. Una dintre ele este mo-delul Hydro – Québec. Petrom si resursele naturale ar trebui renationalizate, prin cumparare de la actualii proprietari. Polonezii au avut curajul sa declare cateva banci drept obiective strategice si sa le nationa-lizeze. Romania ar trebui sa urmeze si ea acest model, in care se revine la puterea financiara a statului. Dar, pentru a ajunge sa ridice capul, are nevoie de economisti si politicieni capabili sa recunoasca marile greseli si sa vrea sa le repare. Ma tem ca cei care sunt la putere nu pot decat sa intinda covorul rosu functionarilor de la FMI.
Mai trist este ca nu vad nici printre cei care stau acum in tribune si critica pe nimeni capabil sa isi indrepte coloana vertebrala. Cine pandeste puterea in Romania o face nu pentru a salva tara, ci pentru buzunarul propriu. Si parca suntem condamnati sa traim in continuare in acest cerc vicios.
