Pe 5 noiembrie, poetul-politician Adrian Păunescu s-a stins din viaţă, la vârsta de 67 de ani, după ce a fost spitalizat în urma unor probleme cardiace, renale şi hepatice. Născut în comuna Copăceni, regiunea Bălţi, astăzi în Republica Moldova, Adrian Păunescu şi-a petrecut copilăria în comuna Bârca, din judeţul Dolj.
Adrian Păun (devenit ulterior Păunescu) ar fi avut toate motivele să fie un duşman feroce al regimului comunist: se născuse într-o zonă a ţării care a fost răpită României de armata sovietică, iar tatăl lui, membru al Partidului Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru activităţi anti-comuniste. În loc de asta, în mod paradoxal, Adrian Păunescu a devenit cel mai de seamă cântăreţ al dictatorului Nicolae Ceauşescu. După unii, talentatul menestrel ar fi fost chiar cel care i-a deschis gustul lui Ceauşescu pentru cultul personalităţii.
Iubit sau detestat, Adrian Păunescu i-a lăsat indiferenţi pe foarte puţini români. Imediat ce vestea morţii lui a devenit publică, o mulţime de mesaje de la cititori din Montréal au început să curgă pe adresa redacţiei noastre. Vă prezentăm în această pagină câteva dintre ele, dar şi pasaje din două cărţi care se găsesc în Librăria Pagini Româneşti: Antologia ruşinii după Virgil Ierunca, realizată de Dan Taloş şi Nicolae Merişanu şi Creştetul gheţarului, scrisă de Constanţa Buzea, fosta soţie a poetului.
***
Poezie pentru Adrian Păunescu
În noaptea de 4 spre 5 noiembrie am scris o poezie poetului Adrian Păunescu şi nădăjduiam ca Domnia-Sa să iese învingător în crunta luptă cu moartea, însă din păcate n-a fost aşa, cred că atunci când scriam aceste versuri sufletul său se urca spre ceruri. Iată despre ce este vorba:
Tu care ai născut Cenaclul,
Am cântat cu tine toţi:
“Trăiască duhul lui Iancu,
Trăiască moţul între moţi”.
Ai ştiut ca să ne aduni,
şi “La o cană cu vin”,
Generaţiei mele-n blugi,
Versul tău i-a fost divin.
După cum îţi este firea,
Ne-ai vorbit mai mult prin vers,
Versul naşte poezia,
Pe pămînt şi-n univers.
Doamne eu te rog pe tine,
Doamne, doamne, nu ni-l lua,
Ia un an – doi de la mine,
Şi din sănătatea mea.
Şi de crezi că nu se poate,
Şi de vrei să-l urci la cer,
Tu să-l judeci cu dreptate,
Şi-au bătut joc toţi de el.
Durere mare o să ne fie,
De o veni şi acel sfârşit,
Sfânta maică Românie,
Te-o plânge la asfinţit.
Ca şi domnul Eminescu,
Eşti poetul naţional,
Tu: Adrian Păunescu,
Unic eşti, fără egal!
Şi mă rog la toţi cei sfinţi,
Să te nască a două oară,
Din “Rugă pentru părinţi”,
Şi “Repetabila povară”.
Sorin Viorel Loga, Montréal
Catrenul de vineri – Bardul de la curte
Creaţiile din prag de moarte,
Ţi le-am citit atent pe toate,
Dar am rămas pe loc profund uimit;
Nimic “Conducătorului iubit”!?
Mike Farkaş, Montréal
(De mortuis nihil sine bene, n.a.)
Omagii pentru Ceauşescu, de-a lungul anilor
“El este ritmul nostru, voinţa şi mândria.
De-un sânge sau de altul fiind, ca la un semn,
Când spunem Ceauşescu, noi spunem România,
Şi comunism, şi oameni, şi spunem un drum demn.”
(“Un cântec”, Scânteia, 26 ianuarie 1973)
“(…) Dar, fie să se-ntâmple oricâte-n viaţa noastră,
Să ştim mereu că Unul e-al ţării noastre pisc.
Şi, suportând oricâte înfrângeri personale,
Să ne urmăm Eroul, cu orice fel de risc.”
(“Laudă omului”, Flacăra, 21 septembrie 1978)
“Celui simţitor la tot / Şi pe care-l doare / Tot ce-i om şi omenesc /
La mulţi ani şi soare.” –
(“Trăiască-n sănătate Cârmaciul Ţării noastre” Flacăra, 26 ianuarie 1984)
“Noi, Neamul Românesc, prin voia noastră, / Venind dinspre strămoşi ca un ecou / Şi cu copiii bucălaţi pe umeri / Ca-ntr-un străvechi renascentist tablou, / Noi hotărâm prin toţi aleşii noştri
Să învestim în rang suprem din nou / Pe cel ce ne-a redat independenţa / Şi să-l alegem iarăşi pe Erou.”
(“Baladă” Flacăra, 29 martie 1985)
(culese din Antologia ruşinii, după Virgil Ierunca – Ed. Humanitas Bucureşti, 2009)
Poeme politice pentru a se face temut
“Cartea lui a avut succes şi asta i-a dat o oarecare linişte, care nu va dura. Va vrea mai mult (…) Nu revine asupra textelor decât atunci când le citeşte prietenilor, de la care aşteaptă extaz şi aplauze. Şi le primeşte! Nu suportă nici cea mai mică amendare. Ceva nu mi se pare în ordine. Se iluzionează că absolut orice scrie e desăvârşit. Vrea să-şi adune poemele politice într-o carte cu care să devină temut.”
(Constanţa Buzea, Creştetul gheţarului – Ed. Humanitas, Bucureşti, 2009)
