Îm-păr-ţea-la

Sub soarele blând de după amiază, pe prispa cârpită cu lut şi acoperită cu un ţol tărcat din lână aspră, bunica-şi număra-n tăcere fuioarele toarse. Eu (să fi avut poate cinci, poate şase ani) alergam, cu mâinile întinse, să prind fluturii galbeni ce veneau să-şi tragă sufletul pe lutul în­căl­zit. Pe atunci, nu ştiam că într-o bună zi o să-mi iau ini­ma-n dinţi şi o să trec marea cea mare, pentru a mă regăsi într-o lume despre care la noi în casă se spunea doar că e pe cealaltă parte a pământului.

“Bunica, bunica, cum adică pe partea cealaltă a pământului? Adică dacă sap o groapă mare, şi tot sap, şi tot sap, o să ajung în America?”

Nu ştiu de ce, dar de câte ori i-am pus această întrebare bunica privea undeva peste mine, cu ochii umezi şi, ca şi cum ar fi răspuns unui gând, îmi spu­nea: “Sapă, sapă, că până la urmă ai să ga­saşti mătăli ceava. Numa că ce-ai găsi să faci bini şi să împarţi şi la alţii, că altu feliu n-o să-ţi hie cu folos.”

Eu, cu mintea la muntele de jucă­rii, la grămezile de prăjituri şi bomboa­ne pe care le voi găsi dacă mă apuc serios de săpat, adormeam liniştit pe plocada cu miros de stroh şi lapte proapat, miros pe care şi acum, după atâţia ani şi întâmplări, îl mai găsesc în tainiţa amintirilor.

Acum o să mă credeţi sau nu dar, cu trecerea timpului, îmi dau seama tot mai mult câtă dreptate avea bu­ni­ca şi cât de important este să împart cu cei care mă înconjoară tot ce am găsit, săpând spre America. De aceea, de mai bine de zece ani, de când acest jurnal a văzut lumina zilei, m-am străduit să împart bruma de cunoştinţe din lumea finanţelor la toţi cei care au avut vreme să le citească. Între timp, au apărut noi ziare, cu noi consilieri, care-şi dau silinţa din ce în ce mai bine să vă informeze cum şi unde să vă gospodăriţi economiile sau care sunt ascunzişurile fiscale.

În tot acest carusel de informaţii, câte­odată mai greu de înţeles, câteodată mai hazliu, dar întodeauna util, fie­ca­re poate găsi ceea ce-l interesează. Aşa că, în continuare, o să mă străduiesc să tratez mai mult subiecte cu oameni şi despre oameni şi despre ceea ce-i moti­vează în această nouă via­ţă canadiană. Iar ca subiectul să fie cât mai legat de realitate, până la următoarea întâlnire o să vă dau o te­mă de casă. Bineînţeles că nu e obliga­torie şi nu trebuie să o faceţi pentru mine.

Dar o să vă rog să încercaţi mă­car o dată să vă aşezaţi pentru câteva mi­nute singur cu dumneavoastră şi să vă adu­ceţi aminte, cu sinceritate, care erau mo­­tivaţiile atunci când aţi luat deci­zia de a vă strămuta în Canada şi care este motivaţia acum, după  tot acest timp care s-a scurs de când aţi făcut pasul. Ce s-a schimbat, dacă s-a schimbat şi în ce sens.

Prin lege, sunt obligat să păstrez caracterul confidenţial al tuturor date­lor personale cu care lucrez. De aceea, da­că doriţi să-mi transmiteţi rezulta­te­le, le voi utiliza doar ca exemple, fără să afi­şez identitatea dvs. Tot ce riscaţi este ca experienţele pe care le-aţi trăit să fie de folos si altora.

Pentru acum, vă doresc o săptămână cât mai rodnică.