Îngrijorare canadiană, optimism românesc

Cutremurul din Japonia a adus brusc aminte companiilor de asigurare canadiene că şi Canada poate trăi un seism comparabil, dacă nu cu cel din Japonia, măcar cu cel din Haiti. Care nici acela nu a fost floare la ureche. În 50 de ani, spun cercetătorii, este inevitabil ca în sudul Quebecului sau în estul vecinului Ontario să se producă un seism de gradul 7 pe scare Richter.

Un asemenea cutremur ar produce mari pagube materiale şi multe pierderi de vieţi omeneşti, mai ales în marile oraşe ale provinciei, în Montreal şi în Quebec. Aceasta întrucît cele mai multe locuinţe, edificii şi  infrastructuri, datînd de multe zeci de ani,  nu sunt construite conform  normelor actuale  de securitate  seismologică.

A se citi despre neliniştea cercetătorilor canadieni privind posibilitatea unui cutremur cu urmări nefaste, pe Cyberpresse, la adresa http://www.cyberpresse.ca/actualites/regional/montreal/201103/16/01-4380120-montreal-nest-pas-a-labri-dun-important-seisme.php?utm_categorieinterne=trafficdrivers&utm_contenuinterne=cyberpresse_B4_manchettes_231_accueil_POS1

La mii de km distanţă, însă, în România alţi cercetători sunt  optimişti. Tragedia niponă alcătuită din catastrofe înlănţuite  îi lasă imperturbabili; “Am putea avea un cutremur de 8 sau mai mare doar daca ne-ar lovi un meteorit” spune un seismolog care apoi explică ştiinţific de ce România este favorizată în raport cu Japonia. Şi, de asemenea, şi de ce nici centrala nucleară de la Cernavodă nu este atît de nesigură pe cît s-au dovedit a fi reactoarele de la Fukushima.

A se constata optimismul  seismologilor români (care omit să vorbească  despre soliditatea infrastructurilor şi edificiilor naţionale) la adresa: http://stiri.rol.ro/romania-poate-fi-japonia-doar-daca-ne-loveste-meteoritul-690333.html

Ultimele articole

Articole similare