Noutăţi la cinema – mai

Pirates of the Caribbean On Stranger TidesIată câteva dintre cele mai aşteptate filme care ies în această perioadă pe marile ecrane:
Thor – a avut premiera pe 6 mai. Este un film epic, ce prezintă două lumi: Asgard, un tărâm mistic, şi Pământul. În centrul poveştii se află puternicul Thor, un războinic neînfricat, dar arogant, ale cărui fapte nechibzuite reaprind o dispută veche în lumea sa. În consecinţă, Thor este izgonit pe Pamânt şi e nevoit să trăiască printre oameni. Dar când cel mai înverşunat duşman al tatălui său invadează Pământul, Thor devine protectorul locuitorilor Terrei, comportându-se ca un adevărat erou. Filmul urmează reţeta clasică deja a zeului decăzut care luptă de partea celui slab pentru a-şi răscumpăra greşelile. Firul poveştii e destul de uşor de urmărit şi abordarea e interesantă, efectele speciale sunt remarcabile, iar scenele de luptă sunt captivante. Merită văzut de toţi iubitorii genului.

Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides – iese în cinematografe pe 20 mai. Cea de-a patra parte a celebrei aventuri îi are în rolurile principale pe cunoscuţii Johnny Depp si Penélope Cruz, aceasta din urmă fiind noul personaj central feminin al peliculei. Filmul face parte dintr-o serie ce s-a bucurat de un succes imens, datorat în mare măsură carismaticului Johnny Depp. Căpitanul Jack Sparrow (Depp), ajutat de Angelica (Cruz), pleacă din nou la drum în căutarea Fântânii Tinereţii. Peripeţiile lor ne poartă pe tărâmuri de vis, cu peisaje care îţi taie răsuflarea. Muzica e, de asemeni, remarcabilă (şi nici nu ne-am aştepta la mai puţin de la Hans Zimmer, cel care a semnat coloana sonoră la Gladiator, The Dark Knight, Inception). Recomandat pentru întreaga familie, de la mic la mare.

The Hangover, Part II – va avea premiera pe 26 mai. Pelicula este continuarea primei părţi, din 2009: o comedie uşoară, ce s-a bucurat de succes. Ca şi în prima parte, câţiva prieteni pleacă într-o călătorie (de data asta în exotica Tailandă), pentru a lua parte la o nuntă. Însă lucrurile nu decurg conform planului şi astfel au parte de multe întâm­plări haioase. Printre cei mai cunoscuţi actori din distribuţie: Bradley Cooper, Liam Neeson, Zach Gali­-fianakis. Ca şi în prima parte, li se alătură boxerul Mike Tyson.

Kung Fu Panda 2 – un film de animaţie care intră în săli tot pe 26 mai. Prima parte a ieşit în 2008 şi a fost apreciată de iubitorii genului: o comedie care binedispune de la început până la sfârşit, voci care se potrivesc ca o mănuşă persona­jelor, sunet impecabil şi replici inteligente. Partea a doua se anunţă la fel de interesantă. Printre actorii care şi-au împrumutat vocile personajelor se nu­mără: Angelina Jolie, Jack Black, Dustin Hoffman, Jackie Chan, Lucy Liu.

Pentru o listă completă a filmelor care urmează să apară, vă invităm să consultaţi site-urile www.imdb.com şi www.rottentomatoes.com.

Ultimele articole

Articolul precedent
Articolul următor

Articole similare