Crochiu Curzio Malaparte: Un autor excentric al vremii sale

Citește și

Curzio Malaparte a fost un scriitor implicat politic, fidel întrutotul epocii sale, împărtăşindu-i contradicţiile, urmându-i meandrele şi, uneori, riscând să intre în fundăturile ei. Nu s-a întâmplat însă aşa ceva fiindcă, deşi aparent înregimentat, el a fost în realitate un independent, un dizident intratabil când a observat distanţa dintre idealul său şi realitatea politicii concrete. Şi, drept urmare, şi-a schimbat cu uşurinţă afilierea când această schimbare îi părea că favorizează împlinirea idealului său.

Curzio Malaparte – pe numele adevărat, Kurt Erich Suckert – s-a născut la 9 iunie 1898, dintr-un tată german şi o mamă lombardă, în oraşul Prato, din provincia italiană Toscana. Imediat după naştere, a fost încredinţat unei doici în familia căreia Kurt a crescut până la vârsta de şase ani. Era o familie de muncitori nevoiaşi – Eugenia şi Milziade Baldi, părinţi a încă doi copii. Kurt a revenit între ai săi când a ajuns la vârsta şcolarităţii.

- Publicitate -

Copilăria aceasta preşcolară, petrecută în afara familiei naturale, să explice oare atât independenţa lui Kurt Erich Suckert faţă de ai săi, cât şi plăcerea pe care a avut-o toată viaţa să contrarieze, să provoace, să fie imprevizibil şi excentric? Căci, după revenirea în sânul familiei fireşti, şi după ce s-a dovedit un elev strălucit în timpul studiilor liceale la Colegiul Cicognini, la 16 ani, va lua prima decizie importantă și surprinzătoare a vieţii lui.

Era în 1914, începea primul război mondial. Kurt abandonează studiile şi se înrolează în armata franceză, contra Germaniei, într-o legiune de voluntari italieni, într-un moment când Italia era neutră. După intrarea acesteia în război, în aprilie 1915, trece în armata italiană, în regimentul 51 din Brigada Alpi. Deşi la înrolare avea doar 16 ani, a declarat că are 18.

Vârsta fragedă nu l-a împiedicat să comită acte de bravură în timpul celor patru ani cât a luptat pe front. Este rănit de două ori şi decorat de francezi cu Crucea de Ofiţer de Mare Valoare şi cu o medalie de bronz.

- Publicitate -

După război, viaţa lui aventuroasă continuă. În 1920, intră în diplomaţie, ajunge la Varşovia ca ataşat cultural, iar în 1921 se înscrie în Partidul Fascist al lui Mussollini. De asemenea, devine ziarist, scriitor şi ia parte şi la Marşul fascist asupra Romei din 1922. Este convins că bolşevismul rusesc şi fascismul italian sunt două soluţii înrudite   pentru a transforma în bine societatea. Nu greșea fundamental, am zice astăzi,  dar sensul nu era în bine cum îl presupunea el.

În 1925, renunţă definitiv la numele său şi devine Malaparte, un nume parodic, luat în opoziţie cu Bonaparte. Mult mai târziu, aflat în spital, pe patul de moarte, avea să comenteze, ironic: “Napoleon se chema Bonaparte şi a sfârşit-o prost; pe mine mă cheamă Malaparte şi o să sfârşesc bine.”

Adeziunea sa la Partidul Fascist nu este însă o înregimentare oarbă şi fanatică. El publică de-a lungul anilor mai multe cărţi în care se distanţează de ideologia şi de regimul lui Mussolini. Punctul culminant este atins cu cartea Tehnica loviturii de stat, publicată mai întâi la Paris în 1931, şi apoi în toată Europa, până în 1933. Cartea, un fel de Principele al lui Machiavelli, descrie mijloacele prin care se poate cuceri puterea într-un stat de către un număr mic de persoane, fără să se apeleze la o largă participare a populaţiei.

Cartea a fost interzisă în Italia, Germania şi URSS, iar autorul a fost dat afară din Par-tidul Fascist şi deportat pentru cinci ani în Insula Lipari.
Din 1941, Curzio Malaparte este cores-pon-dent de război al ziarului Corriere della Sera pentru frontul din Europa de Est. Este coleg cu Dino Buzzati, numai că acesta era corespondent de război pentru frontul din Africa.

Din experienţa războiului îşi trag substanţa două volume: Kaputt (1944), un roman despre dezastrele războiului şi previzibila înfrângere a germanilor, şi, mai ales, Pielea (1949), roman admirabil, care descrie realitatea din Italia din primii ani de după încheierea războiului – mizeria, corupţia şi mijloacele derizorii prin care populaţia reuşea să supravieţuiască. Volumul a fost condamnat de Biserică şi plasat în indexul lucrărilor interzise. Este ultima carte importantă din opera lui Malaparte.

Sfârşitul războiului îl găsise pe Curzio Malaparte înrolat în divizia de partizani Possente, care lupta pentru eliberarea Italiei. Continuarea firească va fi de acum orientarea sa către ideologia de stânga. Curzio Malaparte va face din această orientare din nou un fapt provocator. Din 1949, el se interesează  de comunismul în varianta chineză a lui Mao. Vizitează China, dar revine în ţară din cauza unei tumori canceroase inoperabile. Moare la 19 iulie 1957, după ce în ajun se convertise la comunism şi, concomitent, se pare, la ceea ce se opunea comunismului, adică la catolicism.

- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele articole

Temperatură record în Columbia Britanică: 22,5 grade Celsius

După ce a stârnit îngrijorări la nivel global prin temperaturile record din vară, o regiune din vestul Canadei a...
- Publicitate -
- Publicitate -

Articole similare

- Publicitate -