Caravana Cinematografica*, al carui subiect provine din nuvela omonima a lui Ioan Grosan(1985), se dimensioneaza in aria tragi-comicului vremurilor de asa numita trista amintire, cazul in speta, stalinismul romanesc de an 1959.
Tanarul si ambitiosul tovaras Tavi, activist de partid insarcinat cu culturalizarea ideologica a taranimii, mai precis cu difuzarea si dezbaterea filmelor sovietice, ajunge cu caravana auto cinematografica intr-un pierdut si mizerabilist sat romanesc, Mogos, pe undeva prin Transilvania. Timpul este catastrofal, ploua ca la inceput de lume, totul este aproape acvatic, noroios, de nesuferit nici macar pe linie de partid. Satul este aproape pustiu, casele par ciudate animale impaiate cu ochi holbati de o teama de nenumit, despre sateni se presupune a fi dusi undeva, peste rau, la o sarbatoare pagana nelamurita. Tavi este suparat foc pe toate si pe toti : pe natura, pe tehnica auto si de film, pe sat, pe sateni, pe sofer, pe sarcina de partid, si chiar pe sine insusi. Manios ca nu poate proiecta filmul, dat fiind ca rolele fusesera deteriorate de ploaie, dupa ce convoaca notabilitatile satului (primarul, militianul, directorul de scoala, tiganul si ungurul) automat ii face pe toti culpabili de sabotaj. In cele din urma, imblanzit la o masa tovaraseasca, cu palinca si carnati, face cunostiinta cu Corina, bibliotecara din sat, o tanara cazuta din luna, idealist-comunista, buna si senina precum Cenusareasa din basm. Aparent indragostit coup de foudre, Tavi ii cere sa-l insoteasca la oras, insa ea doreste un ragaz de gandire, el o intelege gresit, atitudinea ei i se pare un refuz burghez, intolerabil, si atunci o pedepseste ca pe un dusman de clasa: o degradeaza prin viol. Filmul, aparent de extractie comica din celebra desaga cu satire a comunismului, plina de legende, glume si amintiri alandala – indubitabil, o reteta de succes la public- se acordeaza, totusi pe doua registre de reflexie: deriziunea si teama. Revolutia soseste (inca o data!) la sat, prin comisarul Tavi, insa se produce in lipsa satului, fiindca, in fapt, nu apar satenii, ci doar reprezentantii acestora, notabilitatile sau reprezentabilii. Ar putea aceste reprezentabili notabili sa reprezinte realmente satul : e indoilenic, mai ales intr-o satira programata sa fie de culoare neagra. Incat, de aici ar rezulta deriziunea de fond- revolutia la sat fara sat !- in care activistul de partid se zbate ca musca in lapte.
Reprezentabilii sunt sireti si indolenti, docili si imbatabili, par cimentati intre ei cu o solidaritate de ginta in fata intrusului, comisarul Tavi, ce reprezinta autoritatea de temut a partidului si din cauza aceasta, si da dovada de un ridicol zel politic. Ei se regasesc fie in arena caricaturalului pe filon caragialesc: revolutiunea comunista este reprezentata de tovarasul Tavi, avatar radical al lui Rica Venturiano, farfuridismul isi gaseste ecou in directorul scolii, burghezul interbelic care ajuns in lumea noua este condamnat la adaptarea istorica prin umilinta si vorbaria goala, militianul pare a fi copia revazuta, ceva mai cinstita, desi mai putin politistica, mai somnolenta si mai stupida, a lui Pristanda, tipatestii rurali se regasesc in primarul satului, personaj bonom si duplicitar, care ar semna orice numai sa scape cu fata curata, in timp ce cetatenul turmentat pare cu totul decazut in persoana tiganului de pripas. Epilepticul ungur, in schimb, cade drept victima a orgasmaticului film in alb si negru despre victoria sovieticilor la Berlin, ca sa-i exemplifice mai bine comisarului tavi, in deriziune, ca unguri si romanii nu sunt de aceeasi virtute.
Fie, alteori, aceste personaje notabile, aparent moi si unsuroase ca de plastilina, isi dezvaluie din cand in cand, pe neasteptate, in parte sau impreuna, valente stranii de suflet rece si dur de diamant, cristalizate parca de o solidariate superioara, ancestrala, de trib dacic. Aceste (false) notabilitati se inscriu intr-o galerie de ianusi spectrali, ce confera filmului o larga respiratie psihologica: primarul Tanasie (Mircea Diaconu) sub hula de serpas sub ploaie, nu o data are o privire halucinant de tragica, parca incarcata cu o suferinta colectiva de nenumit, alteori ochii sai devin fosforici de dispret, de compatimire fata de acest sarman si ratacit comisar Tavi; militianul Anton(Alexandru Georgescu), ins doar aparent marginit si docil, lasa impresia uneori din privirea prea directa si zambetul prea strans, unei demonice dorinti de razbunare abia stapinita, domnul director Benea(Nicolae Urs), se diferentiaza ici si colo, in costumul sau de burghez impecabil ca in postura unui procuror atemporal, intunecat si amenintator, care inregistreaza totul si nu uita nimic pentru un viitor proces total; tiganul Darcleu, cu aspect de circar brun, frumos si bine cladit, nu e doar ludic si smecher de circumstanta, ci in camasoiul sau alb parca ar chema spirite malefice impotriva impotriva ateului Tavi. Este vorba in satul Mogos si de o lume subterana, spectrala, ce simuleaza din placere sau nevoie tot ce doreste comisarulde partid, in acelasi timp, toti, cu exceptia Corinei, il privesc cu mila, ca pe un condamnat la moarte. Jocul actorilor este impecabil, ofera luciri nunatate de psihologie decantate de orice manierism. Filmul, totusi, e in pericol sa cada in manierismul satirei unde bantuie revanse de tot felul. Ceea ce salveaza insa filmul (avand la baza nuvela lui Ion Grosan, unde violul Corinei nu se petrece), in extremis, este exceptia Corinei. Corina pune in joc conditia absurdului intr-o situatie fara iesire evidenta Singurii comunisti sunt, comisarul Tavi si bibliotecara Corina si, fapt semnificativ, amandoi nu sunt nici de origine rurala si nici nu manifesta vreo cat de mica emotie de satean. Tot asa, nici notabilitatile satului, ce interpreteaza la vedere partituri de simulatori. Toti sunt intrusi si daca daca absurdul se reveleaza prin folosire, atunci e cazul cu satul Mogos. Atunci cand soseste comisarul Tavi, cu exceptia decorulului, satul dispare intr-o ceata misterioasa de dincolo de rau. Mogos devine astfel doar scena de imprumut pentru intalnirea tragica dintre Corina si Tavi. Ea este o tinara romantica care ajunsese in acel sat dezolant animata de dorinta sincera sa ofere satenilor o luminita la capatul tunelului, o luminita de cultura si speranta in omul nou, intr-o lume mai justa si mai solidara – spre exemplu, isi transformase propria locuinta in biblioteca publica( o biblioteca burdusita, totusi, de carti leniniste !) ; El, comisarul Tavi, fostul copil al nimanui, rejeton crescut in orfelinat, devenit mai tarziu, produsul ardent al revolutiei proletare, razbunatorul pretins al celor sarmani si obiditi, un fel de robespiere rural gata sa judece si sa diabolizeze fara retinere orice nuanta de opinie fara de partid in sabotaj politic, este in acelasi timp, pe plan intim, un barbat minorizat, decapat de timiditate, de orgoliu excesiv, de o incontrolabila pulsiune sexuala mereu fara raspuns.
Fiecare dintre ei se face ecoul a doua adevaruri tragice: comunismul este haotic si incorigibil (Tavi), comunismul este senin si intangibil (Corina). Intre aceste doua semne se instaleaza baia deriziunii satesti, teatrala, atemporala si simulata, demonica si pagana, justitiara si mioritica, capabila sa resusciteze monstrul din Tavi si victima duioasa din Corina , in timp ce amandoi in fond, nu sunt decat straini de sat si de ei insisi, progenituri sarace si sceptice ale unei revolutii ce isi devoreaza idealul. Miza acestui film, cu decorul rural de circumstanta pe care sunt acrosate glumele despre partid, de limbaj si situatie, se regaseste in introspectia absurdului in relatia lui ambigua cu lumea. Satul Mogos simuleaza lumea (romaneasca) in ansamblul ei, o lume infatisata ca anti-exemplara, in lipsa de autenticitate, pluviala, amortita, halucinanta, anesteziata, parca cufundata intr-un imperturbabil somn vegetal de secole pe mai departe, in curgerea dinspre comic spre tragic si invers, cu castigatori si invinsi, efemeri si ambivalenti, parca rezultati din hazardul unui joc de carti existential. O lume in care absurdul ca un ianus orb si surd la toate se reveleaza prin jocul de carti al falsilor sateni din scena finala a filmului. Filmul lui Muntean, daca, inspre trecut, pare o pagina de comedie neagra a comunismului, dinspre prezent ar fi poate mai mult decat o necesara interogatie : unde am ajuns ? …………………………………………………………………………………………………………………………………..
Caravana cinematografica,( Kino caravan), film realizat de Titus Muntean, 2009 cu Mircea Diaconu, Dorian Boguta, Iulia Luminare,Ovidiu Ghinita, Melania Ursu, Nicolae Urs, Maria Seles, Mihai Motoiu; 3 premii Gopo 2011( cea mai buna muzica, cea mai buna scenografie, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj si coafura); film prezentat in premiera la Montreal in cadrul festivalui cinematografic Tapis rouge au cinema roumain, cinema Beaubien, 26-30 oct 2011.
