Colindul taxelor ce cresc

[pullquote]

Taxele, în alte provincii Quebechezii trăiesc cu impresia că sunt cei mai ta­xaţi oameni din Canada. Chiar şi atunci când vorbim de TVA, nu doar de impozite. Realitatea este că această percepţie nu e departe de adevăr: suntem printre cei mai taxaţi, dar nu cei mai taxaţi.

În acest moment, dintre toate provinciile canadiene, Québecul vine pe locul trei. Şi se pare că va rămâne aici, cu toate creşterile de taxe anun­ţa­te. Cei mai taxaţi sunt locuitorii din Prince Edward Island, care plătesc taxe în valoare totală de 15.5% (guvernul din această pro­vincie taxează şi el taxa federală, ceea ce face ca, doar prin adunarea procentelor, taxa aparentă să fie de 15%; în realitate, ea e cu 0.5% mai mare). Pe locul doi se situează Noua Scoţie, cu 15% (fără “taxă la taxă”).

Cel mai mic nivel al taxelor este în Alberta: aici nu se percepe vreo taxă provincială, ci doar taxa federală de 5%. Restul provinciilor oscilează între 10% (Saskatchewan) şi 12-13%. Cele trei teritorii nu au taxe locale, deci percep doar cei 5% din GST.

[/pullquote]

Noul an vine cu bunuri şi servicii mai scumpe: taxa provincială, TVQ (în engleză, QST), se majo­rea­­ză de la 8.5 la 9.5%. Ca şi până acum, ea se va adăuga celei federa­le (TPS – GST), care rămâne la 5%. Valoarea taxelor pe care le plătim în total de­pă­şeşte însă suma procentelor respective, întrucât Qué­be­c este una dintre cele două pro­­vin­cii ca­nadiene (alături de Prince Edward Island) ca­re apli­că “taxe la taxe” (taxa provincială la taxa federală).

Astfel, taxele reale vor ajunge, de la 1 ianuarie 2012, la 14.975%. Iar totalul va rămâne la acest nivel, deşi TVQ va mai creşte o dată, în 2013, până la 9.975%. Însă, din 2013, Qué­be­c va renunţa, în sfârşit, să taxeze taxa fede­rală. Doar de atunci încolo vom putea vorbi şI despre o armonizare a taxelor.

Ca să înţelegem pe ce dăm banii, trebuie să vedem mai întâi pe cine putem “da vina” pentru existenţa taxelor. TVA-ul este o inveţie franceză: deşi taxa a fost teoretizată de magnatul german von Siemens (prin 1918), ea a fost introdusă prima dată în Franţa, în 1954, de către Maurice Lauré, şeful Direction générale des impôts. De acolo, taxa a iradiat în toată lumea.

În Canada, taxa federală pe care o ştim astăzi (TPS/GST) a fost introdusă recent. Mai exact, de la 1 ianuarie 1991. Până atunci, Canada avea aşa numită Manufacturers’ Sales Tax, în valoare de 13.5%, care era inclusă în preţul afişat al produselor.

Răzbunarea taxei federale

Res­pon­­­sabil de introducerea GST a fost premierul Brian Mulroney. Propu­să iniţial la 9%, taxa a intrat în funcţiune, până la urmă, la nivelul de 7%. Decizia a fost extrem de nepopulară: ea a marcat sfâr­şitul carierei politice a lui Mulroney şi a săpat groapa formaţiunii sale politice. La următoarele alegeri (din 1993), Partidul Progresist Conservator  a mai ob­ţi­nut doar două locuri în Parlament, de la 169, câte avu­sese înainte. În 2004, partidul s-a desfiinţat, fuzionând cu Alianţa Canadiană, pentru a forma actualul Partid Conservator.

Deşi promitea mari avantaje economice, GST-ul a de­zamăgit consumatorii finali. Preţurile nu au scăzut, fiindcă diferenţa între fosta şi noua taxă au păstrat-o comercianţii. E drept că decizia a fost totuşi benefică pentru companiile canadiene, care au devenit mai puţin taxate, deci mai competitive.

Însă oamenii sunt atât de deranjaţi de prezenţa acestei taxe în viaţa lor încât cele două reduceri de 1% ale GST-ului operate de guvernul Harper, în ultimii ani, au fost primite extrem de bine. Lumea nu conştientizează că o reducere de 2% a GST este, de fapt, benefică pentru cei bogaţi, nu pentru cei cu venituri modeste. Şi asta din cauză că produsele de bază nu sunt taxate – deci, pentru a simţi o reducere semnificativă, ar trebui să cumperi ceva de valoare mai ridicată.

Dizarmonii în armonizarea taxelor

În privinţa taxelor provinciale, fiecare bordei are, desigur, alt obicei. În Québec, TVQ a fost introdusă în 1990 de guvernul liberal al lui Robert Bourassa. N-a fost treabă uşoară: ca reacţie, ministrul de Finanţe de atunci, Yves Séguin, şi-a dat demisia.

Dar să ne întoarcem la federali: în campania electorală care i-a adus la putere, în 1993, liberalii lui Jean Chrétien au promis că vor în­locui GST-ul lui Mulroney cu o altă taxă. Ajunşi în fruntea bucatelor, au con­statat că varianta optimă ar fi să încerce să comaseze GST-ul cu taxele provinciale, pentru a crea o singură taxă pe valoarea adăugată. Este ceea ce azi numim TVH – taxa pe valoa­rea armoni­za­tă.

Doar trei provincii au agreat, în 1997, planul lui Chrétien: No­ua Scoţie, New Brunswick şi Newfoundland-Labra­dor. La 13 ani distanţă, au urmat British Columbia şi Onta­rio (în 2010). Québecul se va alătura acestui grup în 2013.

Situaţia TVH-ului nu este însă clară şi definitivă: în British Columbia, bunăoara, taxa armonizată

a fost rău primită de popu­laţie. Aşa că, după introdu­-cerea ei, opoziţia a insistat pentru organizarea unui referendum. Acesta s-a ţinut în 2011, iar populaţia a ales, cu 54.73%, să res­-pingă TVH-ul, aşa că provincia se află în prezent într-o fază de tranziţie înapoi, către vechiul sistem.

Când vom avea taxe incluse în preţ

Canadienii urăsc taxele mai mult decât locuitorii altor ţări, iar această ură viscerală ar putea veni din faptul că le văd, pur şi simplu, adăugate, de câteva ori pe zi, la ceea ce părea că au de plătit.

Însă nu toate preţurile în Canada sunt afişate fără taxe. Benzi­na, costul curselor cu taxiul, parcarea, telefoa­ne­le publice, aparatele cu fise, cinematografele, muzeele, parcurile de distracţie, toate acestea afişează preţuri cu taxele incluse. Motivul? Unul foarte simplu: turiştii străini ar fugi mâncând pământul dacă li s-ar afişa un preţ şi ar plăti altul. Aşa că piaţa s-a adaptat.

Vizi­bi­litatea taxelor este un cuţit cu două tăişuri. Comer­cian­ţii le arată clienţilor câţi bani le cere guvernul, dar, pe de altă parte, aceştia din urmă devin prea conşti­enţi de faptul că sunt taxaţi. La introducerea GST, guvernul spera ca taxa să fie introdusă în preţ. Unii comercianţi au făcut-o, alţii nu. Cum preţurile celor din urmă păreau mai mici, legea concurenţei şi-a spus cuvântul: toată lumea vrea cel mai mic preţ, deci toţi au lăsat taxa deoparte.

Guvernul nu poate obliga comercianţii să introducă taxele în preţ. Motivul este chiar Constituţia ca­na­diană, adop­tată la 1867. Deşi guvernul federal are voie să decidă asupra afişării de preţuri, puterea sa e limita­tă la câteva domenii: telecomunicaţii, bănci, căi ferate. Când Mulroney a implementat GST, numai cu acordul guvernelor provinciale s-ar fi putut introduce obli­gativitatea preţurilor cu taxe incluse. Însă provinciile nu şi-au asumat costurile politice pentru aşa ceva.

O eventuală obligativitate a includerii taxelor în preţul afişat ridică serioase probleme de consituţionalitate. Oricum, ideea introducerii TVH pentru unifor­mizarea taxelor pe întregul teritoriu al Canadei este un pas care ar rezolva şi mare parte din problemele de constituţionalitate. Însă, înainte ca guvernul federal să poată impune includerea taxelor în preţuri, ar trebui ca minim 51% din populaţia Canadei să trăiască în zone unde funcţionează TVH.

Într-un studiu pe această temă (Policy Forum: Tax-Included Pricing for HST-Are We There Yet?), analistul David M. Sherman, de la care am preluat o parte din informaţia pe care se bazează articolul de faţă, afirmă că includerea taxelor în preţ va ajunge, inevitabil, în faţa Curţii Supreme, care va decide dacă şi cum este legal să se introducă o astfel de măsură. Comercianţii vor protesta, cu siguranţă, în privinţa măririi de preţuri care ar decurge de aici, iar un argument puternic în favoarea lor ar fi dreptul la liberă exprimare, adică inclusiv dreptul de a-ţi anunţa preturile fără taxe. Cât despre sprijinul politic pe care l-ar putea avea o asemenea măsură impopulară, rămâne şi el un mare semn de întrebare.