Raportul pe Justiţie, o cărămidă în capul puterii de la Bucureşti

Presa de la Bucureşti a dus campanii de hărţuire împotriva unor magistraţi. Acest lucru stă scris negru pe alb în raportul publicat de Comisia Europeană despre starea democraţiei din România.

Pe data de 30 ianuarie, Comisia Europeană a dat publicităţii Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare asupra României pentru anul 2012. Este pentru prima dată când acest raport a fost publicat fără ca el să fie în prealabil trimis la Bucureşti, pentru a permite autorităţilor române să facă obiecţii asupra conţinutului lui. Motivul? Lipsa de încredere că părţi din raport nu vor scăpa în presă, înainte de publica­rea variantei finale.

Cele zece pagini de text conţin observaţii despre principalele aspecte ale actului de guvernare din România, despre libertatea sau, pentru prima dată, abuzurile presei de la Bucureşti, precum şi despre independenţa justiţiei. Raportul publicat în luna ianuarie de Comisia Europeană este o continuare a celui din vara anului trecut, când, în urma crizei politice cauzate de suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Comisia Europeană a simţit nevoia să intervină în apărarea instituţiilor democratice din România, puse la grea încercare de liderii USL.

De altfel, textul prezentului raport face trimitere clară la evenimentele din vara anului 2012: “În timpul verii, una dintre preocupă­rile majore a fost dovada clară a exerci­tării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de res­pect pentru independenţa sistemului judiciar. Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire.

Din păcate, recomandarea Comisiei nu a fost pusă în aplicare pe deplin. Atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţi­nerea de la criticarea hotărâ­rilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora.

Comisia ar dori, de asemenea, să atragă aten-ţia asupra rolului mij­loacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mij­loace de infor­- mare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu pri­vire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurate de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia suge­rează necesitatea unei revizui­ri a norme­lor existente, pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie cores­pun­ză­toare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente.”

Chiar dacă concluziile Raportului pot să vi se pară deosebit de dure pentru o ţară membră a Uniunii Europene, ele ar fi trebuit să fie încă şi mai dure. Întrebat de ziariştii de la Bruxelles dacă Raportul nu este prea blând faţă de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în România, în ultima jumătate de an, purtătorul de cuvânt al Comi­siei Europene, Mark Gray, a admis că, odată cu instaurarea noii puteri politice de la Bucureşti, cu mandate şi angajamente precise, documentul este “un semn de încurajare că nu ar mai trebui să asistăm la o nouă criză politică şi în 2013”.

Aşadar, nu ceea ce au făcut bun autorităţile române a îndulcit raportul CE, ci speranţa în ceea ce vor face în 2013. Se vede aici naivitatea politicienilor din vest, puşi în faţa ipocriziei şi dublului discurs care se practică la Bucureşti.

Dacă ar fi după pofta liderilor USL, România ar întoarce şi mâine spatele Uniunii Europene şi ar reveni la practicile din perioada guvernării PSD, când singura lege valabilă la Bucureşti era aceea a bunului plac al unei clase politice corupte şi abuzive.

Ce îi împiedică să facă acest lucru? Teama că şi-ar putea pierde în acest fel sprijinul populaţiei, dar mai ales frica de blocarea fonduri­lor europene şi a accesului la împrumuturi cu dobânzi rezona­bi­le. România este în prezent în situaţia unui sărac care se împrumu­tă pentru a-şi plăti ratele la bancă, dar şi pentru a cumpăra lapte şi scutece pentru copii sau medicamente pentru mama bolnavă. Deşi pare ghinion, acesta este, de altfel, marele noroc al democraţiei din România.