Artă şi politică, îmbinate de ziua femeii

O parlamentară din Québec şi-a propus să lege între ele politica şi arta, prin intermediul sensibilităţii feminine. Astfel, cu prilejul zilei de 8 Martie, deputata Isabelle Morin (NPD), şi-a pus la dispoziţie biroul parlamentar din Notre-Dame-de-Grace – Lachine pentru o expoziţie de pictură în care au fost invitate să-şi aducă lucrările nu­-mai reprezentante ale sexului frumos.

Tema expoziţiei a fost aprecierea contri­­bu­­ţiei feminine în societate. Au participat cinci artiste, printre care şi o româncă, pe nume Violeta Smărăndiţa Nechita (în partea stângă în foto­grafie, alături de deputata Morin).

Românca a expus două pânze, una dintre ele înfăţi­şând-o pe prima femeie medic din Québec, dr. Irma Leva­sseur, fondatoarea spitalelor de copii din oraşele Montréal şi Québec).

Violeta Smărăndiţa Nechita, stabilită în Québec în 1993, a absolvit informatica aplicată la Université de Mont­réal, ulterior lucrând în cadrul Facultăţii de artă şi ştiinţe, unde a dezvoltat o reală pa­siune pentru arta plastică.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare