Uniunea Social Liberală, speranţa corupţilor din Justiţie

0
280

“Păi, nu vezi că nu contează că a venit USL-ul la putere… Pentru şpagă, te leagă” – este mărturisirea pe care o judecătoare de la Tribunalul Bucureşti a făcut-o unei persoane alături de care partici­pa la manipularea unor dosare, cu scopul de a obţine sentinţe favorabile, în schimbul unor importante sume de bani.

Zilele trecute, DNA a arestat 7 persoane, pentru implicare într-un dosar de luare de mită. Printre acestea se numără două judecătoare de la Tribunalul Bucu­reşti, una dintre ele fiind Viorica Dinu (autoarea mărturisirii din debutul articolului), doi avocaţi şi un grefier.

Faptele de corupţie de care sunt acuzaţi cei 7 arestaţi s-au petrecut în luna ianuarie a acestui an, când fratele unui inculpat celebru, Dinel Nuţu (fost Staicu), a plătit 60 de mii de euro pentru ca acesta din urmă să primească o sentinţă de elibe­rare condiţionată. Întrucât judecătoarea Viorica Dinu nu a reuşit să o convingă pe cea de-a treia colegă din complet să intre în “afacere”, ea a returnat întreaga sumă de bani mituitorului.