Folclor românesc în varianta “solo”

O inimoasă profesoară româncă de la École secondaire St-Henri (Montréal) a reprezentat de una singură România în cadrul unei “săptămâni interculturale” organizate în instituţia unde este angajată.

Carmen Mecu, fostă sportivă de performanţă şi dansatoare în ansambluri folclorice din România, a organizat un stand cu produse tradiţionale româneşti (farfurii de Horezu si alte obiecte ceramice, ştergare, obie­cte de artizanat, etc) şi cărţi despre România, fo­losind în acest scop obiectele proprii şi câteva luate cu împrumut de la prieteni.

Mai mult, ea a împrumutat (de la Florin Sălăjan, conducătorul trupei “Hora”) un costum popular feminin, pe care l-a îmbrăcat pentru a participa la defilarea costumelor populare. Iar două zile mai târziu, la spectacolele de dansuri ale comunităţilor, Carmen Mecu a dansat – din nou, de una singură.

“Costumul era din zona Someşului, dar pentru că nu aveam partener, am improvizat câţiva paşi de dans de Oaş, care se potrivea mai bine>, povesteşte profesoa­ra, pe jumătate amuzată, pe jumătate tristă că nu şi-a găsit parteneri şi susţinători ai iniţiativei nici măcar între elevii de origine română ai şcolii.

De altfel, în şcolile în care a predat în anii trecuţi, Carmen Mecu a mai organizat mini-spectacole de dans românesc, dar de fiecare dată cu copii de alte naţiona­lităţi. Una peste alta, gesturi de salutat, pentru care doamna Mecu merită, cel puţin din partea subsemnatului, un românesc “jos clopu’!”.

Adrian Ardelean
Adrian Ardelean
Absolvent de geologie (Cluj, 1987), Adrian Ardelean a "tradat" in '94 stiinta pamantului pentru "dragostea vietii sale", jurnalistica. Are la activ 19 ani de presa de toate felurile (ziar, TV, radio, presa de agentie) impartiti intre Romania si Canada. Iubeste de numa'-numa' ceea ce face. De altfel, el defineste ziaristul astfel: "dintr-o cladire in flacari, toata lumea fuge, cu exceptia pompierului si ziaristului. Ei alearga inauntru, sa isi faca meseria. Pompierul are uniforma de protectie, ziaristul nu". Dupa atata presa, are multi fani, putini bani, dusmani cat un oras mare si prieteni cat o scara de bloc. Iubeste cu pasiune Clujul, folclorul romanesc si fotbalul englezesc.

Ultimele articole

Articole similare