Nu există personalităţi “aculturale”, venite de nicăieri

Trei tineri din Montréal – Elena Tănase, Ioana Mocanu şi Cristian Sava – au conceput un proiect cultural pentru copiii din comunitatea românească. Proiectul transmite valori şi tradiţii ale culturii româ­neşti prin intermediul lecturii şi muzicii şi are un titlu semnificativ: “Împre­ună, la poveşti”. Dincolo de frumuseţea spectaco­lelor organizate, miza acestui proiect este foarte importantă: cum îi ajutăm pe copiii noştri să îşi construiască o identitate consistentă.

Impresionaţi de dorinţa lor de a face ceva benefic pentru comunitatea noastră culturală, am încercat să aflăm mai multe detalii de la iniţiatoarea proiectului, Elena Tănase. (D. S.)

Dumitru Stoica: Cum de ai ajuns să creezi acest proiect pentru copii?

Elena Tănase: Într-o zi, am mers la librăria româ­nească de aici, din Montréal (un loc primitor, cald şi intim), unde am avut imediat un fel de revelaţie. Mi-am imaginat nişte copii aşezaţi pe scaune în faţa mea, în timp ce eu le cântam la chitară. Apoi m-am gândit la un grup de prieteni care să citească poveşti copiilor. Aşa mi-a venit ideea proiectului “Împreună, la poveşti“.

De ce şi-ar aduce un părinte copiii să asculte poveşti?

Cred că un părinte care vine din România ar trebui să încurajeze astfel de activităţi, dacă doreşte ca urmaşii săi să păstreze o legătură cu cultura românească şi să o înţeleagă. În plus, spectacolele noastre contribuie la dezvoltarea cultu­rii generale a copiilor. Mie, la 23 de ani, îmi plac încă po­veş­tile şi, mai ales, îmi plac copiii. Mi-a plăcut întotdeauna să compun cântece pentru ei. Doresc să le dezvolt şi gustul pentru muzică. Mă gândesc, de altfel, că toţi aceşti copii care vin astăzi să asculte poveşti vor gusta mâine evenimen­tele muzicale pentru adulţi. E­vident, însă, decizia părinţilor depinde de ceea ei îşi propun pentru viitorul copiilor lor.

Crezi că poveştile româneşti ar trebui să joace un rol în educaţia copiilor născuţi sau veniţi de mici la Montréal?

Nu putem face abstracţie de provenienţa noastră. Aici este o societate multiculturală şi fiecare persoană are rădăcinile sale specifice. Nu există personalităţi “acultu­ra­le”, venite de nicăieri. Toţi avem reflexe de care devenim conştienţi doar în contact cu persoane formate în alte culturi. Dar mai este ceva. Trebuie să fii măcar mulţumit, dacă nu “mândru” că provii dintr-o anumită cultură. Şi asta nu se întâmplă dacă nu ai făcut niciun efort să îi cunoşti valorile. Văd prea puţini tineri care doresc să se implice în viaţa comunităţii locale româneşti. De obicei, eforturile lor sunt îndreptate exclusiv spre integrarea în cultura montrealeză de limbă franceză sau engleză. Este de înţeles, pentru că de asta depinde viitorul lor. Dar mi se pare că identitatea noastră este mai complexă. Poţi ajunge, în cazuri extreme, să ascunzi provenienţa ta culturală. O.K., dar cu ce o înlocuieşti? De aceea mi se pare că trebuie să punem în evidenţă valorile care dau demnitatea culturii noastre româneşti şi să încercăm să facem ceva pentru comunitatea românească.

Ce a adus acest proiect protagoniştilor şi spectatorilor lui?

Punctul nostru forte este bucuria şi plăcerea cu care facem totul. În primul rând, suntem fericiţi să lucrăm împreună, pentru că suntem foarte buni prieteni; în al doilea rând, toţi trei iubim copiii, iar în al treilea, toţi trei iubim poveştile şi muzica. Sunt foarte mulţumită că avem şansa să împărţim această stare de spirit cu copiii. Echipa noastră a fost încântată, la sfârşitul primelor două repre­zentaţii, pentru că am văzut cum s-au implicat copiii. Părinţii ne-au mulţumit şi au dorit să ştie când va fi urmă­toarea întâlnire. Cred că am trăit cu toţii o experienţă foarte pozitivă.

De ce era important ca ei să participe?

Ca să dezvoltăm o bună relaţie de comunicare între noi, cei care oferim o fereastră spre spiritualitatea românească şi cei mici, care vin cu un mare potenţial de învăţare şi sunt, probabil, la prima experienţă de acest fel. Este o şansa de a le câştiga interesul pentru cultura noastră, fiindcă ei nu au această ocazie la grădiniţă sau la şcoală. Mi-a plăcut atmosfera de intimitate care s-a creat în timpul spectacolului. Copiii erau foarte aproape de noi, puteam să văd orice expresie de pe faţa lor.

Pare să fie o acţiune de suflet. Oare ce ar deveni acest proiect dacă ar ar fi dezvoltat?

Ar lega multe prietenii. Mi-aş dori ca el să devină un punct de întâlnire între copii şi tineri din comunitatea românească. Aş vrea să aducem şi alţi protagonişti – mai mulţi muzicieni, de exemplu. Tineri care să facă şi altceva, în afara lecturii. Ce anume? În principiu, ei trebuie să ofere bune exemple pentru copii.

Cum comunici potenţialilor candidaţi că există o astfel de iniţiativă?

Toate ideile legate de acest proiect sunt anunţate pe pagina Facebook “impreunalapovesti”. Lucrăm şi la două videoclipuri YouTube cu cântecelele făcute special pentru această activitate.

Cum vezi continuarea proiectului în viitor?

Din experienţă dobândită ştiu că un spectacol optim se desfăşoară cu 8 până la 10 spectatori, în condiţiile unei participări active a copiilor. Mi-aş dori să revenim cu o serie de activităţi în toamnă, poate tot cu poveşti, poate cu mai multă muzică, probabil că şi echipa o să se schimbe la un moment dat. Deocamdată, însă, lucrez la un spectacol de iarnă, dedicat tot copiilor, care va avea loc la sfârşitul anului. Numit “Seri de iarnă”, el este constituit din mici scenete teatrale sau muzicale, în care copiii deţin rolul principal. Pentru roluri, avem nevoie de 3 băieţi şi 3 fete, cu vârste între 8 şi 13 ani. Cu această ocazie, rog părinţii să-mi scrie, dacă au copii talentaţi, cărora le place scena şi munca în echipă. Adresa mea de e-mail este: [email protected]