Cât de populară va fi Mişcarea Populară?

Imediat după consumarea Congresului PDL, Traian Băsescu şi-a anunţat despărţirea definitivă de acest partid. O zi mai târziu, unul din consilierii săi de la Cotroceni, Cristian Dumitrescu, anunţa înfiinţarea Mişcării Populare, o fundaţie care doreşte să devină baza pentru o nouă formaţiune politică care să atragă voturile electoratului de dreapta. Este, cred, a treia sau a patra grupare din ultimii ani care anunţă că doreşte să coaguleze forţele de dreapta.

Sunt sceptic că Mişcarea Populară va putea să facă mai mult decât cele dinainte, cel puţin atâta vreme cât în spatele ei nu stă un mare partid politic, cum ar fi putut să fie PDL, sau cât în fruntea ei nu ajunge un politician cu forţa şi carisma pe care le avea Traian Băsescu, în urmă cu mai mulţi ani. Iar dacă Băsescu va putea deveni motorul unei asemenea mişcări politice nu vom afla atâta vreme cât el va rămâne la Palatul Cotroceni.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare