Congresul din 23 martie al Partidului Democrat Liberal ar fi putut să reprezinte o şansă ca România să câştige un mare partid politic angajat în mod incontestabil pe calea reformelor democratice şi a integrării ireversibile în Uniunea Europeană. Pentru ca acest lucru să se fi întâmplat, ar fi trebuit ca Monica Macovei să fi fost aleasă în funcţia de preşedinte al partidului.
Rezultatele alegerilor din PDL sunt de acum cunoscute: Monica Macovei a fost votată de doar 200 de delegaţi, în timpul ce restul de 4.400 de voturi au fost împărţite între Vasile Blaga şi Elena Udrea. Până la urmă, a câştigat Vasile Blaga, în urma unor alegeri suspectate de nereguli şi de fraudă. Dar acest lucru nici nu mai are importanţă, fiindcă nici Vasile Blaga şi nici Elena Udrea nu pot reprezenta o soluţie reală pentru România.
Chiar dacă nu se poate face o paralelă între Vasile Blaga şi baronii PSD, acesta face totuşi parte dintr-un sistem politic învechit şi hârşit în rele. Legăturile dintre Blaga şi lumea politică românească, iremediabil compromisă, sunt prea strânse pentru a mai putea spera că el se va desprinde într-o zi şi-i va deveni adversar, aşa cum s-a întâmplat cu Traian Băsescu.
Vasile Blaga are păcatul de a nu se fi retras din prima linie a partidului – după modelul unor Radu Berceanu sau Adriean Videanu -, pentru a lăsa locul unor oameni care ar fi putut transforma PDL, aşa cum era cazul Monicăi Macovei.
Cât despre Elena Udrea, singura ei calitate este apropierea şi, oarecum, dependenţa de Traian Băsescu. Dacă ar fi câştigat conducerea partidului, aceasta ar fi urmat aproape sigur un drum indicat de la Cotroceni, după modelul lui Emil Boc, ceea ce ar fi fost un câştig pentru România. Orice s-ar spune despre Traian Băsescu, el rămâne singurul politician care şi-a arătat determinarea şi forţa de a duce România spre Uniunea Europeană.
