USL-iştii îşi cer mită între ei

Primarul oraşului Constanţa, Radu Mazăre (PSD), şi-a acuzat colegii de la guvernare că i-au cerut mită pentru a obţine o autorizaţie.

Proaspăt întors din una dintre vacanţele sale exotice – de data asta, din Madagascar -, Radu Mazăre a declarat presei că un funcţionar de la Ministerul Culturii i-a cerut zeci de mii de euro mită, pentru a-i da autorizaţia necesară la stabilirea PUZ-ului staţiunii Mamaia.

“O să vă pun pe masă un scandal mare legat de Mamaia. Păi, nu se poate, stau de trei luni de zile şi aştept aviz de la un minister… Adică, pe de o parte, în fiecare zi, la televizor, se discută că e nevoie de locuri de muncă, e nevoie de bani, e nevoie de investiţii şi, pe partea cealaltă, vedeţi cum nişte funcţionari de la un minister ne chinuie şi nu pot să dau drumul nici măcar lucrărilor pe fonduri europene… A trece barierele birocratice în România este îngrozitor de greu chiar dacă eşti la guvern, chiar dacă eşti primar, există un imobilism îngrozitor. (…) Dacă nu pun mâna pe telefon să răcnesc la fiecare în parte, vreau să vă spun că nu se poate face nicio investiţie în România”, a declarat presei Radu Mazăre.

Legat de mita cerută de funcţio­-narul de la Ministerul Culturii, Radu Mazăre a anunţat că va da mai multe detalii după ce va avea o discuţie cu premierul Victor Ponta şi numai dacă nu va obţine autorizaţia atât de mult aşteptată.

G. S.
G. S.
Absolvent al primei promoţii de jurnalişti de după 1989 (Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti), George Sava a lucrat la secţia Politică internă a României libere, din 1993 şi până în 1999, când s-a stabilit în Canada. Happily married, un căţel, câţiva prieteni şi mulţi adversari... de idei.

Ultimele articole

Articole similare